Proiectul staţiunii de schi Moliviş din munţii Ghiţu a intrat în zodia neagră a sesizărilor penale. După ce Consiliul Judeţean a făcut sesizări penale la organele în drept privind punerile ilegale în posesie (urmate miraculos de donaţii ale terenurilor din partea împroprietăriţilor peste noapte), Dan Manu, preşedintele instituţiei, a anunţat ieri că a fost făcută o nouă sesizare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. Obiectul acesteia: tăieri ilegale de arbori în perimetrul viitoarei staţiuni de schi.
„Facem pe detectivii…”
„Am făcut o adresă la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare în care am sesizat potenţiale tăieri ilegale de arbori. ITRSV ne-a răspuns că se confirmă suspiciunile noastre; drept urmare, am făcut sesizare penală. S-au făcut tăieri ilegale pe 9.000 mp lângă pârtia de schi şi alte defrişări de-a lungul drumului de acces care a fost lărgit. În plus, deşi ar fi trebuit să fie împădurite 11,4 hectare de teren în contul pădurii tăiate cu acordul Guvernului, acest lucru nu s-a făcut. Sunt foarte dezamăgit şi supărat. Pe de-o parte, pentru că s-a ajuns aici cu acest proiect important. Pe de altă parte, pentru că sunt multe instituţii care aşteaptă să facem noi pe detectivii, în loc să îşi facă ele treaba. Vom continua să facem pe detectivii”, a spus Dan Manu. „Să fie clar: noi vrem să ducem acest proiect la bun sfârşit. Dar nu oricum, nu în orb, nu în condiţiile în care sunt multe ilegalităţi la mijloc. Aşteptăm să se facă ordine şi după aceea vom continua proiectul”, a spus, la rândul său, vicepreşedintele Ion Mânzână.
Claudiu DIŢA