Noua conducere a Consiliului Judeţean spune că e decisă să facă toate eforturile pentru continuarea proiectului împotmolit de la Moliviş. „Nu putem îngropa sute de miliarde care s-au investit până acum! Vom face tot ce este posibil pentru ca proiectul să continue!”, a spus Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean. O primă mutare inteligentă a fost deja făcută: şef al grupului de lucru pentru Moliviş a fost numit Aurelian Gheorghe, cel care a implementat cu succes proiectul de gestionare a deşeurilor solide din Argeş. Acesta, împreună cu Liviu Muşat, şeful Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia, s-au deplasat la Ministerul Dezvoltării, de unde vin semnale bune cu privire la investiţia de la Moliviş.
Cum se poate continua?
Liviu Muşat a fost ieri în Piteşti şi a spus că în Argeş sunt două proiecte cu probleme: Moliviş şi Parcul Kretzulescu din Câmpulung Muscel. Ambele ar fi trebuit să fie gata anul trecut, dar acest lucru nu s-a întâmplat. La Moliviş, de exemplu, pârtia de schi a luat-o deja la vale, la fel ca şi drumul de acces, iar şantierul este părăsit. „Am fost la minister şi este clar: finanţarea europeană s-a pierdut. Trebuie făcute mai multe demersuri care ar putea să ne ducă în situaţia ca investiţia să fie finanţată de la bugetul de stat, aşa cum a anunţat şi premierul Dacian Cioloş. Este nevoie de un grafic clar de lucrări, de un angajament de susţinere a proiectului din partea Consiliului Judeţean. Eu zic că sunt şanse, pentru că ar fi păcat de un asemenea proiect. Dacă Moliviş era staţiune, ar fi putut beneficia în continuare de fonduri europene pentru exerciţiul financiar 2014-2020. Dar cum nu este aşa ceva, nu se poate”, a spus Liviu Muşat.
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
Gheorghe M.
Locatia acestei partii de schii este foarte indepartata de Pitesti,dupa parerea mea.Pe timp de iarna pe drum inzapezit faci cca 3 ore ca sa ajungi,plus riscul de drum. Iarna ziua e mica,asa ca in week-end nu e rentabil cca 6-7 ore dus-intors.