Mă pune nu ştiu cine să-i vorbesc arhiepiscopului Calinic despre ultima mea lectură. Mai precis spus, relectură, fiindcă văzând ce se întâmplă acum, inclusiv în campania electorală prezidenţială, am simţit nevoia să mă întorc la cartea, cu un titlu şocant, a dr. Napoleon Săvescu „Noi nu suntem urmaşii Romei”. După ce-i furnizez câteva argumente, mai mult de bun simţ, decât „ştiinţifice”, la care apelează doctorul pentru a-şi susţine afirmaţia surprinzătoare, mă „afuriseşte” dacă nu scriu un editorial cum ştiu eu pe această temă. N-am încotro, mă execut, incitat şi de poetul care se întreabă, pe bună dreptate: „Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!/ I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni”.

Mai fusesem odată „blestemat” de Marin Ioniţă – când am lansat cartea de convorbiri cu Mihai Ungheanu „Recurs la memorie” – dacă nu mă apuc să scriu romane. Şi nu m-am apucat şi cred că bine am făcut. Nu-i vreme de refugiat în proză, azi, când vedem bine că, din nou, suntem învăţaţi o istorie care nu ne aparţine. La şcoală, după ’44, am învăţat că „lumina vine de la Răsărit”, că „Stalin şi poporul rus/ libertate ne-au adus”. Azi, la şcoală, nepoţii mei – şi noi alături de ei! – învaţă că lumina vine… din Occident, că libertatea, democraţia, proprietatea sunt sfinte. Ceea ce este adevărat, foarte adevărat, dar sub paravanul acestor principii suntem din nou văduviţi de bunurile acestei ţări.

Da, la vremea când vecinii noştri unguri ne ţineau de „venetici”, de ciobani veniţi aici cu oile, fără să avem un pic de sânge nobil în venele noastre, nu dădea rău ideea că ne tragem din Decebal şi Traian, că avem şi noi strămoşi de vază. Drept care, şcoala lătinească a bătut multă monedă pe această idee, pornind de la cucerirea Daciei de către Marcus Ulpius Traianus, fiul unui comandant de legiune romană din peninsula iberică. La urma urmei, ce-au vrut romanii de la daci, altceva decât aurul din munţii noştri? Ulterior, ce-au vrut vecinii noştri din răsărit, după pactul Ribbentrop-Molotov, altceva decât petrolul, aurul negru şi grâul? Dar cei care vor zăcământul aurifer de la Roşia Montană, evaluat la 6.300 miliarde de dolari? Sigur, jaf făcut sub masca promovării ideologiei comuniste, a comunizării bunurilor.

Sub o formă sau alta, mai direct, mai indirect, ce vor acum ţările civilizate, Austria, Germania, Franţa, chiar şi SUA, altceva decât bogăţiile subsolului (petrolul concesionat Austriei), forţa de muncă ieftină şi piaţa de desfacere a produselor lor în România care a fost „ajutată” să-şi distrugă industria, sub pretextul că este „un morman de fiare vechi”. Inutil să le reamintesc cititorilor cum s-au tăiat la ras pădurile, cum au fost distruse combinatele, reţelele de irigaţii, plantaţiile şi livezile, fiindcă erau înfiinţate în regimul lui Ceauşescu. Expresia concentrată a economicului, politica nu este altceva decât instrumentul prin care, de-a lungul istoriei, s-a putut aservi bogăţia materială a unei ţări. Dar nu doar cea materială, ci şi cea umană, dacă ne uităm câtă „materie cenuşie” românească a plecat afară, sedusă de modul mai civilizat de viaţă de acolo.

Mod pentru care, nu ştiu cum se face, dar îi dau dreptate candidatului Th. Paleologu când susţine că, înainte de orice, de infrastructură, proiecte de ţară, ne trebuie consens, voinţă naţională. Nu sfadă şi iar sfadă, alimentată până la alienare de ariviştii politici.

Sigur, nu-i nevoie neapărat de consens, când e vorba de o dispută ştiinţifică. Adică, dacă noi suntem cu adevărat urmaşi ai Romei, că ne tragem din daci şi din romani, că limba noastră are o soră mai mare, latina, cum pe bună dreptate se mândrea Vasile Alecsandri? Aici trebuie să venim nu doar cu argumente de suflet, ci cu probe convingătoare. Are sau n-are dreptate dr. Napoleon Săvescu, când scrie că dacii n-aveau cum să înveţe în doar 165 de ani latina, cu atât mai mult cu cât Dacia a fost ocupată doar într-o proporţie de 14%? Dacii liberi, trăind în munţi, nu s-au dat de ceasul morţii să înveţe lătinească, oricât i-ar fi obligat administraţia ocupanţilor. La urma urmei, noi am ţinut, de-a lungul istoriei, foarte aproape de limba noastră, de credinţa noastră ortodoxă, ceea ce ne-a imprimat în inimă şi în caracter sentimentul perenităţii. Românii din orice parte a ţării se înţeleg între ei, chiar şi cu cei din Basarabia, în timp ce italienii din nord cu cei din sud aproape că nu se înţeleg, vorbesc dialecte diferite şi după două mii de ani.

În concluzie, ideea ar fi că, ocupând Dacia, soldaţii au avut surpriza să găsească aici o limbă asemănătoare cu a lor, că s-au înţeles destul de lejer cu indigenii. Asta, fiindcă limba populaţiei autohtone îşi are şi ea originea, ca şi limba latină, în limba indo-europeană comună, vorbită şi-n spaţiul danubiano-pontic de o populaţie aparţinând unei civilizaţii şi mai vechi. Teză care se bizuie inclusiv pe afirmaţia cercetătoarei americane Marija Gimbutas, profesor la Universitatea din California, care spune că „România este vatră a ceea ce am numit Europa veche, o entitate culturală cuprinsă între 6500 – 3500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate patriarhale, de luptători din epocile Bronzului şi Fierului”.

Nu-i loc să venim şi cu alte argumente, este treaba istoricilor, lingviştilor, ba chiar şi a politicenilor, dacă simt că prin venele lor curge un sânge „vechi” care i-ar îndreptăţi să nu mai plece capul la orice pretenţie din afară. Punct, deşi ar fi multe de spus în ce priveşte nu doar originea noastră, ci mai ales cum să nu-i lăsăm astăzi pe alţii să dea iama prin avutul nostru naţional. Înainte de a arunca-o ca pe o treanţă, ideea de naţiune ar trebui să ne ţină strâns uniţi, mândrindu-ne în egală măsură cu Kovesi ori Iohannis, dacă ne reprezintă şi ne apără interesele naţiei noastre. Dar, chiar înainte de asta, ar trebui să ne mândrim cu oamenii inteligenţi ai acestei naţii, chiar dacă nici după treizeci de ani nu „îndrăznesc” să iasă la iveală, timoraţi de tupeul impostorilor, al nonvalorilor. Ei sunt acolo în România profundă!     

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio