Mâine se împlinesc 129 ani de la moartea genialului Mihai Eminescu. Poetul fără de pereche nu este dintre cei care se dezgroapă cu ocazia unei comemorări; el este în plină actualitate şi astăzi. Vorba lui Marin Sorescu: „Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus Eminescu”.
Limba lui Mihai Eminescu este mediul nostru de viaţă. Nici nu ne mai dăm seama de asta, a devenit chiar mediul nostru intern, făcând parte din matricea stilistică. Titu Maiorescu, prieten şi protector al lui Eminescu, ne-a descris starea în care se afla poetul atunci când boala îi dădea târcoale: „Avea aerul unui tânăr sfânt coborât dintr-o icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare şi care tot repeta niciodată singur” – Gh. Panu, „Amintiri de la Junimea”.
În cultura română sunt scrise cu litere mari cuvintele „niciodată singur”. Aceste cuvinte au fost imortalizate şi de B.P. Haşdeu prin scrierea lor deasupra uşii din peretele apusean al castelului „Iulia Haşdeu”, de la Câmpina. În timp, „niciodată singur” au fost cuvintele asimilate de cultura noastră, iar astăzi ele reprezintă un genial strigăt eminescian, creându-se un fond ontologic în funcţie de care ne manifestăm ca popor.
Pe de altă parte, scriitorul rus Lev Tolstoi a spus despre poporul nostru că este caracterizat cel mai bine de două cuvinte: „farmec şi mâhnire”.
Aceste cuvinte vor licări pentru totdeauna în sufletul nostru. Două cuvinte rostite de cineva care ne este străin, ceea ce înseamnă că vor fi păstrate de noi cu mult mai multă preţuire. Şi astfel, putem deosebi în sufletul nostru două trăsături de opusă sensibilitate, descinzând una din claritatea credinţei ortodoxe, cealaltă din frământarea nedumerită şi profundă a unei tristeţi mioritice.
Două trepte de simţire, care se leagă dintru începuturile vieţii pe aceste meleaguri, două inele de temperament, complemente ale aceluiaşi ethos, dar străine între ele. Dar unde se exprimă ele cel mai bine? În alcătuirea noastră lăuntrică. Aşa că desluşim în farmecul românesc bunul simţ al ţăranului, dar şi spiritul lui glumeţ, cunoscător de vinuri, iubitor de femei şi, mai ales, dragostea de viaţă.
Mai desluşim şi mâhnirea în tristeţea liricii noastre sentimentale şi melancolice. Le mai desluşim şi în inconsistenţa politicii dâmboviţene, în atitudinea faţă de marile evenimente, în oscilaţiile dintre acţiune şi reacţiune, civilizaţie şi tradiţie, în respectul legii şi dispreţul faţă de ea.
Alături de farmec şi mâhnire trebuie să aşezăm şi cuvintele „niciodată singur”, pentru că acestea exprimă cel mai bine condiţia geniului, care este singurătatea sa.
Iar dacă noi, ceilalţi, am privi în urmă pe drumul vieţii, îmbrăţişând cu privirea cursul ei întortocheat şi înşelător prin atâtea vise risipite şi atâtea nenorociri îndurate, am vedea că totuşi am avut alături pe cineva: un frate, un prieten, o iubită la care am apelat şi care ne-a răspuns, întinzându-ne o mână de ajutor. Noi, oamenii obişnuiţi, numai în faţa morţii trăim singurătatea deplină în mod autentic.
Clipa inaugurală a autenticităţii noastre coincide cu sfârşitul destinului nostru. Aflăm ceea ce suntem în momentul în care nu mai putem fi, ascultăm vocea din adâncurile fiinţei noastre când încetăm a o mai auzi. Însă geniul strigă disperat „Niciodată singur!” încă din timpul vieţii, dar fără să-l audă cineva.
Singurătatea-i condamnarea sa. Singurătatea, puterea creatoare şi imaginaţia sunt exigenţe ale confirmării la o anumită ordine cosmică.
Se spune că Dumnezeu a ordonat lumea pe umerii geniilor, punând ordine în haosul elementar. Lumea, operă uriaşă a lui Dumnezeu, trăieşte pe umerii geniilor care deţin logosul divin.
Acesta are două înţelesuri. Este mai întâi o noţiune cosmică cuprinsă de gândirea geniului şi care încheagă unitatea lumii multiple: „La-nceput, pe când fiinţa nu era nici nefiinţă,/ Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,/ Când nu s-ascundea nimica, deşi totul era ascuns,/ Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns,/ Fu prăpastie? Genună? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,/ Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,/ Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochiu care s-o vază,/ Umbra celor nefăcute nu-ncepuse a se desface/ Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!”.
În al doilea rând, logosul este cuvântul rostit de geniu, ca instrument al lui Dumnezeu, însingurându-se pe sine, geniul ne uneşte pe noi, ceilalţi oameni. Înălţarea emoţională a cugetului genial se face într-o deplină singurătate şi nu ar putea avea loc decât cu preţul uneia dintre cele mai dureroase căderi, care este nebunia.
Şi, ca un ultim strigăt neînţeles, geniul e condamnat să fie singur şi pustiu. Sacrificându-se pe sine pentru unirea noastră în spiritul
12 Comentarii
ionita
mihai eminescu si ion creanga or fi luat naveta
Anonim
De luat naveta nu știu dacă a luat-o sau nu, dar Eminescu Mihai și- a luat-o pe cârcă rău de tot de la Statul Român.
Anonim
Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit… De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici, care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii… n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.
ILIE
Oare din ce motive niciun geniu și în general oamenii cinstiți al României nu au rezistat în România?
Cei care nu au părăsit țara au avut de suferit la greu, printre ei și Eminescu
Răutatea și politica i-au omorât.
Oare de ce atunci când erau în viață, au fost umiliți și călcați în picioare numai de semenii lor , români?
Oare de ce acum când nu mai sunt îi ridicăm în slăvi?
Brâncuși și mulți alții au părăsit țara de prea multă scârbă.
Trebuie să recunoaștem că ceea ce trăim astăzi este ceva similar cu ceea ce era și acum 150 de ani.
În concluzie oamenii cinstiți nu au fost niciodată apreciați de Statul Român, ci din contră au fost considerați dușmani ai țării (ai Statului Mafiot Român)
Delia Dumitrica
Câtā dreptate aveti când spuneti ca e mereu de actualitate! Desi din timpul sau pana in prezent s-au perindat pe la noi toate regimurile politice posibile, toate partidele posibile, de stanga, de centru, de dreapta, cu tot felul de ideologii, afirmatiile lui Eminescu par a fi rostite de un personaj omniprezent.
15 iunie. Am tot vazut scris ca pe 15 iunie a murit Mihai Eminescu.Aparte cā a fost ucis,prin otrāvire lentā cu mercur sau,pur si simplu, lovit cu o piatrā in cap in parcul sanatoriului doctorului Sutu din Bucuresti, însāsi ideea cā Eminescu a murit mā intrigā.Cum sā spun eu „A murit Eminescu.” ??Cred ca este o afirmatie pentru oamenii obisnuiti, sortiti mortii cu adevarat sau pentru oamenii a cāror moarte trece neobservatā.Dar cum sā spun cā a murit cineva a cārui viatā este un mister? Cum sā spun cā a murit cineva ale cārui cuvinte refuza sā „moarā” , doinind pe buzele atâtor generatii? Toti spun ca spiritul sāu a infruntat secolele.Dar cred cā,atunci când spiritul este atât de mare , e greu de acceptat moartea trupului, e greu de imaginat.Deci permiteti-mi sā spun :”La multi ani ,Eminescu!” ,exact ca si cum ar fi , in carne si oase, printre noi…
Va salutam de departe cu drag !
Savu Gheorghe
Si eu va salut, cu speranta unei revederi apropiate!
marin
Un geniu se naște o dată la o sută de ani! cred că asta e menirea lor: să fie apreciați doar după ce nu mai sunt. Măcăr noi să avem înțelepciunea de a-i aprecia pe cei care trăiesc în prezent, nu din amintiri, pentru că mai sunt oameni de mare valoare. Păcat însă, că sunt atât de puțin mediatizați!
Savu Gheorghe
Așa e! Vă mulțumesc!
Anonim
ADN.ul este de vină.
Niciodată românii nu apreciază și nu vor aprecia geniile care trăiesc în prezentul respectiv și relativ.
Din contră , în prezent ca și-n trecut se aruncă cu noroi în ei. Este de ajuns o simplă privire asupra a ceea ce se întâmplă la ISJ Argeș, în școli și în minister . O curvăsăreală, incompetență și corupție crasă …
Anonim
Eminescu a fost un geniu al poporului român în secolul în care trăit, XIX (1850-1889) şi a rămas şi pentru noi, românii care trăim după ce el a părăsit lumea.
ÎL comemorăm în fiecare iunie (idele lunii iunie ,ziua de 15, cum o numeau latinii-romanii).
EL, Mihai Eminescu, este icoana GENIULUI universal în fața căreia ne reculegem şi ne rugăm la „idele” lunii iunie în fiecare an pentru ca spiritul lui să ne călăuzească în trecerea noastră prin lume.
Să nu uităm cuvintele amare ale poetului : „Lumea e aşa cum e
Şi ca lumea suntem noi”…
Petre
Eminescu nu a fost ministrul al educației.
Eminescu nu a reușit din cauza corupției din acele vremi nici măcar să ocupe post în calitate de angajat al Ministerului Educației.
Și când te gândești. că astăzi toți analfabeții funcționali și-au cumpărat post (bine plătit plus șpaga de rigoare) la Ministerul Educației Naționale te îngrozești.
Bineânțeles acei codași care nu au mai reușit să ocupe locuri în Ministerul Educației Naționale au ocupat câte un post călduț (cu vad bun și foarte bun de șpagă) prin Inspectoratele Școlare și pe la conducerea școlilor.
La mulți ani Eminescu !
„Să ne trăiască” toți analfabeții funcționali din Ministerul Educației Naționale și toți cei care fac parte din conducerea aparatului de represiune din EDUCAȚIE!
Anonim
Din nefericire , luna iunie din 2018, la fel ca iunie 1889, este o lună de doliu profund pentru români. În 1889, în iunie, murea GENIUL Mihai Eminescu, iar în iunie 2018 a murit DEMOCRAȚIA în România ,asasinată de criminali politici puşi/aleşi de noi românii în fruntea României, cu o inconştiență şi iresponsabilitate care costă şi mai ales vor costa zeci, poate sute de ani de sacrificii din partea a nenumărați martiri ai istoriei poporului român.
În anul jubiliar ( anul centenar) al STATULUI ROMÂN MODERN, 3 indivizi (exponenți ai unor interese oculte) reuşesc să ruineze prin înaltă trădare edificiul democratic al STATULUI Român democratic şi să transforme în cioburi toate năzuințele spre un viitor mai aproape de ce au visat geniile politice ale românilor în 2000 de ani ! Şi asta profitând de laşitatea altor conducători politici ai zilei care trădează la rândul lor poporul care i-a ales cu entuziasm la ultimele alegeri parlamentare(trădează din calcule egoiste, meschine, antinaționale şi antiromâneşti, în ultimă instanță, dovedindu-se NEDEMNI de țară şi poporul care i-au ales în frunte).
Se răsucesc în mormintele lor de eroi martiri Mircea, Vlad, Ştefan, Mihai, Brâncoveanu, Cuza , Carol I, Ferdinand etc. văzând ce ipochimeni politici, azi , distrug ce au construit ei şi poporul românesc în 20 de secole de istorie, lupte, vieți sacrificate pe altarul credinței în Libertate națională.
Călcarea în picioare a CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI (nu doar de Johannis , dar mai ales de cei care nu iau MĂSURILE impuse de lege şi popor) echivalează cu ieşirea noastră din istorie .