Nereguli grave într-un spital municipal din Argeș.
Prefectul județului Argeș, Radu Perianu, a transmis o informare cu privire la activitatea Comisiei de control în unitățile sanitare din județul Argeș.
“Avem diferite situații la toate spitalele din județ. Astăzi, Curtea de Argeș! Vom reveni cu informații despre celelalte unități, în zilele ce urmează.
Spitalul Municipal Curtea de Argeș: Un prim lucru constatat de inspectori a fost faptul că nu au fost îndeplinite măsurile de la controlul anterior. Mai exact, la un compartiment foarte important, Neonatologia, în unele zone, pereții erau deteriorați, la fel și mobilierul. S-a recomandat schimbarea acestei situații, dar nu s-a pus în practică. Totul arăta la fel. Conducerea spitalului are obligația, impusă de DSP, să aducă totul la normal până la 30 iunie anul acesta!
La Secția de Medicină Internă, dar și la Compartimentul Obstretică-Ginecologie, personalul nu știa cum să facă dezinfecția și curățenia. Oamenii de acolo nu cunoșteau concentrația și timpul de acțiune al substanțelor biocide utilizate. La Laboratorul de Analize Medicale personalul nu respecta protocolul complet de sterilizare pentru eprubete din sticlă folosite pentru urocultură. Pentru toate acestea au fost aplicate sancțiuni!
În aceeași unitate, mai exact la verificarea în stația centrală de sterilizare, un autoclav folosit nu avea efectuată verificarea periodică. Când au constatat acest lucru, inspectorii DSP au prelevat 2 probe ca să poată stabili dacă aparatul respectiv mai avea eficiență în sterilizare. Din păcate, o probă a evidențiat prezența unui grup de bacterii. Respectiva probă a fost ridicată de pe o pensă anatomică utilizată în blocul operator! Ca măsură s-a impus scoaterea de urgență de la utilizarea a instrumentarului și materialului moale folosit în blocul operator și sterilizat în aceeași șarjă cu pensa respectivă.
Datele furnizate au fost transmise de către Direcția de Sănătate Publică în urma unui control efectuat în luna octombrie și aștept informațiile legate de reverificare. Este o mare problemă pentru că, toate aceste disfuncționalități țin de modul în care își fac treaba unii oameni. Oricâți bani ai investi în sistemul sanitar, dacă nu va exista responsabilitate, banii vor fi degeaba. Trebuie schimbate mentalități, dar și moduri în care sunt manageriate unele unități sanitare. Am prelungit Ordinul prin care comisia își va continua activitatea”, a transmis Radu Perianu, Prefectul județului Argeș.