În timp ce din celalate apartamente răzbat voci, muzică sau zgomotul televizorului, la ceas de seară, în locuinţa ei, liniştea e apăspătoare. Între pereţii negri, scorojiţi, în intuneric, doar la flacăra unei candele, femeia îşi ghiceşte patul de scânduri pe care va dormi. În rest…gol. Camere goale, în care persistă încă mirosul de ars. E povestea unei existenţe dramatice. A unei femei lovită din plin de necazuri.

Loviturile vieţii

„Fă-mă mamă cu noroc şi aruncă-mă în foc…!” Versuri pline din înţelepciunea populară.Le ştie şi Elena Scrieciu, femeie intelectuală, absolventă a Facultăţii de Istorie. Nu i se potrivesc. Nu a avut parte nici de noroc. Nici de mamă. Decât de foc. În rest, o existenţă plină de greutăţi. Avea doar câţiva anişori şi copilărea alături de surioara Petronela. Simţea dragostea părintească şi viitorul părea luminos. Scurtă fericire! Era doar liniştea dinaintea furtunii aduse de un destin nemilos. Iubita mamă a celor două fetiţe a murit. De timpuriu, pe neaşteptate. Viaţa a continuat cu neajunsurile inerente lipsei îngrijirii mamei. Tatăl lor a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca fetele să aibă un trai bun. Şi aşa a şi fost. A curs multă apă pe Argeş şi anii au zburat cu iuţeală. Astăzi, privind în urmă, Elena nu îşi aminteşte de câte ori a fost fericită. Enumeră doar necazuri, lovituri crunte într-o soartă predestinată suferinţei. Sora ei, licenţiată în teologie, a crezut cu tărie în Dumnezeu. Dar El, pe cei pe care-i iubeşte, îi încearcă. Şi Petronela este pesemne în ceata plăcuţilor Lui. A încercat-o cu o suferinţă trupească. Iar acum îşi caută sănătatea într-o clinică dintr-un judeţ îndepărtat.

2018. An de coşmar

Anul 2018 a fost cel mai cumplit din viaţa celor două greu încercate surori. L-au notat cu negru în calendar. Le-a îndoliat încă din ianuarie atunci când tatăl lor le părăsea pentru totdeauna. În 23 noiembrie, acelaşi an, apartamentul din blocul J13 din cartierul Războieni, în care locuiau de-o viaţă, a fost distrus. Un incendiu devastator a transformat în scrum agoniseala fetelor şi a tatălui lor. Imaginile de coşmar îi revin şi acum în minte Elenei. Nu era acasă. Nici sora ei care ieşise cu puţin timp înainte de pârjol. Vecinii au anunţat pompierii iar interveniţia nu a fost simplă, locuinţa fiind situată la etajul III. Victime nu au existat însă văpăile au mistuit tot. O durere sfâşâietoare i-a zdrobit sufletul femeii când şi-a văzut apartamentul. Totul a fost topit, mistuit, pulverizat. Un singur obiect a rămas întreg. O …icoană! Nu a fost atinsă de foc. Nici măcar afumată. Hristos Mântuitorul pictat pe un placaj care, teoretic, trebuia să fie scrum într-o clipită. Iisus n-a îngăduit. El care a biruit moartea, precum a liniştit furtuna, poate domoli şi focul. Şi a făcut-o, icoana Sa rămânând întreagă, ca semn al bunăvoinţei Sale. La ea se roagă permanent Elena Scrieciu. Îi cere Lui să nu o lăse să piară de sărăcie, de foame, de tristeţe. Trieşte de pe pe zi pe alta cu ajutorul social de …140 de lei. La întreţinere a acumulat datorii pe care nu ştie cum le va achita. Nu are decât un pat de scânduri. Şi frigul ar fi pătruns în locuinţă dacă o creştină nu-i plătea ferestrele de termopan. În rest ar avea nevoie de…tot ce-i trebuie unui om, să trăiască decent. Pat, pături, aragaz, becuri, haine, mâncare. Nu-şi permite nici bilet de tren pentru a-şi vizita sora. Are însă nădejde în Dumnezeu care lucrează prin oameni milostivi. Elena a văzut minunea icoanei nearse. Şi-n fiecare seară o îmbrăţişează, rugându-se. Iar lacrimile ei, deseori se preling pe obrajul lui Hristos…

Distribuie pe Facebook