
Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut luni după-amiază din localitatea sibiană Sebeșu de Jos, a fost găsit în viață miercuri, într-o zonă împădurită aflată la aproximativ doi kilometri de locul unde fusese văzut ultima dată.
Copilul este teafăr, iar salvatorii au intervenit pentru a ajunge la el și a-l transporta în siguranță (VIDEO AICI).
Dispariția micuțului a declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de căutare din județul Sibiu din ultimii ani. Peste 450 de persoane au fost implicate în misiune: polițiști, jandarmi, pompieri, militari, salvamontiști, voluntari și echipe canine.
Cum a dispărut copilul
Potrivit autorităților, luni, Alexandru se afla împreună cu tatăl său într-o zonă de extravilan din Sebeșu de Jos, cunoscută drept „Ruscă”. La un moment dat, copilul s-a îndepărtat și a dispărut fără urmă.
Tatăl băiatului a început imediat căutările pe cont propriu, iar în jurul orei 18:00 a sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Copilul a fost văzut ultima dată în apropierea unei liziere, în timp ce tatăl său lucra la un gard.
Căutări contracronometru în pădure
Operațiunea de căutare s-a desfășurat în condiții dificile, într-o zonă împădurită și greu accesibilă. Autoritățile au verificat aproximativ 15 kilometri pătrați de teren.
La misiune au participat inclusiv elicoptere ale IGAv, iar pe parcursul nopții au fost transmise mai multe mesaje RO-Alert cu semnalmentele copilului.
Intervenția a fost îngreunată și de vremea nefavorabilă, în zonă plouând aproape continuu. În plus, localnicii au avertizat că în pădurile din apropiere ar fi fost semnalată prezența urșilor.
Final fericit după ore de tensiune
După zeci de ore de căutări și emoții uriașe, vestea găsirii copilului a adus ușurare atât familiei, cât și sutelor de oameni implicați în operațiune.
Imaginile furnizate de autorități surprind momentul în care băiețelul este găsit în viață, punând capăt unei intervenții dramatice care a ținut întreaga comunitate cu sufletul la gură (VIDEO AICI).



























