Continuând demersul jurnalistic despre Combinatul Petrochimic Pitești am stat zilele trecute de vorbă cu unul dintre oamenii care și-a legat destinul de ceea ce a fost la Pitești cel mai mare ”jucător” de pe piața petrochimică din România și, până la un punct, printre cei mai importanți pe plan european și mondial. Este vorba despre Mihail Petre Georgescu, inginerul chimist care a plecat de jos, în 1967, din postura de tehnolog, șef de atelier la Combinatul Petrochimic și a urcat treptat până la cele mai înalte funcții legate de petrochimia românească. 

Începutul sfârșitului

În august 1996 Guvernul Văcăroiu a înființat Compania Națională de Petrol – SC Petrom București, Mihail Georgescu fiind desemnat să conducă noua structură economică, dar în noiembrie a fost ales deputat de Argeș în Parlament și a pleacat de la companie. După patru luni și-a dat demisia din Parlament și a revenit ca director general la Arpechim, unde a promovat ideea ca această mare platormă să facă parte din Petrom. S-a schimbat puterea, au venit țărăniștii la conducere, dar directorul Georgescu nu a renunțat la ideea sa și a făcut numeroase demersuri în acest sens. Printr-o anumită conjunctură a ajuns în 1997 la Ion Diaconescu, liderul PNȚCD și președinte al Camerei Deputaților (important factor de decizie) care i-a promis că va rezolva problema Arpechim. În timpul guvernării Ciorbea, cu Tăriceanu ministru al economiei, după multe deplasări la Guvern și după discuții la toate nivelurile, în vara anului 1997, din cele cinci mari rafinării din țară, Arpechim Pitești, alături de PetroBrazi Ploiești, a intrat în Petrom. Dar această „soluție salvatoare” a fost… începutul sfârșitului. Au urmat privatizarea Petrom, preluarea Arpechim de către OMV, restructurarea, închidereași… restul.

”Am crezut că așa e bine”

Mihail Georgescu: „Până la acel moment am crezut că aceste demersuri sunt cele corecte, bune pentru Arpechim. Viitorul a demonstrat altceva: decizia a fost total greșită, una care ne-a dus aici. Acum cred că dacă rămâneam independenți nu se ajungea aici. Poate ne lua cineva serios și aveam altă soartă, exemplu fiind acela de la Petromidia. Cine știe, poate ne luau chinezii, arabii, poate vreun investitor serios”.

„Nu s-a implicat nimeni”

Chiar și după preluarea Arpechim de către OMV, Mihail Georgescu a încercat fără întrerupere să găsească soluții. Deși statul investise sute de milioane de dolari (singurele astfel de investiții în domeniu) și în 2003-2004 Rafinăria Pitești era singura din România care putea livra motorină și benzină la nivelul cerințelor calitative Euro4-5, noul proprietar a decis în 2011 să oprească rafinăria. Și așa a rămas de atunci. A rămas doar speranța venirii unui investitor serios. Alături de cei de la Oltchim, și cu implicarea specialiștilor de la Academia de Științe Tehnice din România, s-a elaborat un studiu din care a reieșit că funcționarea integrată a complexului Rafinăria Arpechim – Direcția Petrochimică Bradu și Oltchim ar putea aduce un profit anual de 100 milioane euro și ar duce la reangajarea a 2.500 de persoane în producția de bază, plus alți 10.000 angajați în industria pe orizontală. Acest raport a ajuns pe masa tuturor factorilor de decizie ai vremii: la premierii Cioloș, Grindeanu și Dăncilă și la miniștrii economiei Vosganian, Tudose (ajuns ulterior prim-ministru), Andrușcă. Rezultatul?! Promisiuni, analize, speranțe, dar nimic concret. 

Mihail Georgescu a încercat și în Argeș să implice factorii de decizie, dar indiferența a fost aproape totală: ”Am vorbit cu toți prefecții de Argeș. Singurul care mi-a dat semne că ar fi interesat a fost Mihai Oprescu, dar a căzut guvernul de atunci. Șerban Valeca, implicat pe la București, nu ne-a dat nicio speranță. Singurul om care a vrut să ne ajute a fost deputatul Simona Bucura Oprescu, aceasta ducându-mă la premierul Dăncilă. Am avut promisiuni certe că se va rezolva ceva. Dar parcă un blestem ne urmărește și a căzut și guvernul acesta. De atunci, nimic. Doar știm că vor să demoleze Arpechimul”.

„Nu mai avem industrie mare, murim!”

Mihail Georgescu: ”Pierderea este foarte mare, uriașă. Nu mai avem industrie mare, murim! Nu mi-am închipuit niciodată că se poate întâmpla așa ceva. Era o perioadă de disciplină în domeniul nostru. Aveam 12.000 de angajați și specialiști de top recunoscuți în toată lumea. Concuram pe plan european și mondial. Despre vinovați ce să vorbim?! Ar trebui reanalizată privatizarea, și acolo avem vinovați. Dar consider că totul a fost concertat; de la început s-a urmărit oprirea Arpechim din rațiuni de concurență. De aceea nici nu vor să ne lase să redeschidem combinatul și vor să demoleze totul. La o întâlnire cu reprezentanții OMV, când ei încercau să convingă lumea că nu suntem rentabili fiindcă nu avem ieșie la mare, că nu avem profit, le-am cerut să explice tehnic de ce noi care suntem ajutați de relief și distanță (300 km în plan drept până la mare) nu suntem profitabili în condițiile în care ei de trecut munții cu conductele (aproape 400 km) de la Trieste, din Italia, până la Viena, prin Munții Alpi, iar a lor, de la Viena, este profitabilă. În plus, nu ne lăsau să lucrăm decât câteva luni pe an. Cum fac ei profit și noi nu?! Au putut să-mi explice?! Nu! Pentru că nu aveau ce explica. Decizia era luată de mult”, ne-a spus Mihail Georgescu, unul dintre martorii la mărirea și la decăderea Petrochimiei de la Pitești, dar și a petrochimiei românești.

Un conducător exemplar

Mihail Petre Georgescu a fost, pe rând la, Petrochimie director general adjunct (1976-1984), director general (1984-1986), director general adjunct la Combinatul PetrochimicMidia (1986-(1990), director general la Arpechim până în 1997, director general la Compania Română de Petrol București (1996-1997), din nou director general (în etape), între 1997 și 2003, la Arpechim, director tehnic și director de investiții până în 2006. A fost consilier județean, deputat de Argeș, cu studii, comunicări, articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate, inovator, inventator. A fost președintele filialei județene a Societății Române de Chimie, adept al dezvoltării și privatizării petrochimiei românești.

Cunoscând Petrochimia încă din anii ’60, Mihail Georgescu a încercat după evenimentele din ’89 să ”țină” Arpechimul funcțional, fiind adeptul direcției în care extracția țițeiului, prelucrarea industrială, desfacerea produselor trebuiau să fie un tot unitar, după modelul marilor companii petroliere europene. 

Distribuie pe Facebook

Flavius Petrescu

See Full Bio