M-am gândit la ideile acestui articol când, într-o seară, am ajuns la Câmpulung, venind dinspre Braşov. Iar când m-am aflat în faţa casei primitoare a unui prieten, unde ştiam că patul e întotdeauna pregătit pentru mine, totul era cuprins de bezna nopţii. M-am uitat în jur şi în mine s-a întrezărit dorinţa de a continua să mă plimb pe străzile singuratice ale bătrânului oraş. Bizară dorinţă! În cârciuma unde puţin mai târziu am intrat erau destul de mulţi oameni, atât de mulţi, încât nimeni nu m-a observat când m-am aşezat la o masă liberă, aflată într-un colţ al sălii. Nicio figură cunoscută mie însă. Sala era aşa cum o ştiam de demult, cu mici şi neînsemnate schimbări numai. Schimbări care îmi dădeau un vag sentiment de înstrăinare. Nu am rămas prea mult acolo. Eram nerăbdător să mă văd în singurătatea străzilor pustii şi să redevin o umbră în oraşul acesta de umbre. Să rătăcesc o noapte întreagă pe sub zidurile vechi, prin îngustele străzi cu pomii cărora le picau frunzele. Ieşit, aşadar, în strada mare, am simţit din nou influenţa bătrânului oraş asupra sufletului meu. Am ascultat tăcerea lui adâncă, tristeţea lui şi am aplecat din nou urechea la întâmplările pe care mi le-au povestit de nenumărate ori turnurile bătrâne, zidurile măcinate, grădinile pustii. Pe când stăteam să recunosc toate acestea, am auzit printr-o fereastră deschisă a unei case interbelice discursul din Parlamentul European al prim-ministrului Viorica Dăncilă. Doamna premier a înfruntat Parlamentul European, cerându-i acestuia să nu permită ca în România să se întâmple lucruri de neacceptat în alte state membre. Şi a mai cerut respect pentru România. Atunci am simţit o simpatie faţă de ea, chiar dacă nu sunt un adept al politicii sale, aş putea spune că dimpotrivă.

Prin urmare, nu mesajul anti-PSD ar putea fi cel care uneşte, ci afirmaţia premierului României cerând respect pentru România. În faţa acestui mesaj am început să visez la un nou început pentru ţara noastră. Un început născut în jurul unui mesaj demn şi plin de onoare venit din partea unei doamne, nu din partea vreunui filosof obişnuit cu cuvintele şi logica absurdă. Nu o revoluţie bazată pe „şapte litere”, ci pe o viaţă trăită pe cuvânt de onoare şi cu mai puţină imitaţie. Pentru că noi ne adaptăm la civilizaţia vest-europeană, exagerând cu imitaţia formelor de acolo. Nu mai avem spirit local, ceea ce duce la lipsa unor trăiri comune cu semenii noştri. Lucrul acesta a reieşit şi cu ocazia referendumului pentru familie. Este respinsă lumea regională şi forma tradiţională şi locală de viaţă. Vasile Băncilă spunea că omul vechi se realiza în interiorul unui spirit local, iar acum el vrea să se realizeze într-un mediu cât mai extins, de parcă nu-i mai e suficient pământul. Călătoriile noastre prin Europa au ajuns aproape o obsesie. Avem impresia că tot ce e bun vine de acolo şi ce e rău se naşte pe pământul străbun. Imităm formele civilizaţiei vest-europene, încât am ajuns să ne maimuţărim în faţa lor. Calea aceasta a imitării care a provocat multe erori şi excese a fost considerată de mulţi ca inutilă şi chiar nefastă. Sunt unii care nici azi nu-i iartă pe bonjurişti, paşoptişti şi pe toţi inovatorii din epoca marilor prefaceri.

Pentru aceştia, toate relele de care am suferit şi suferim încă nu sunt decât rezultatul suprapunerii nechibzuite a formelor apusene peste fondul nostru vechi naţional. Intransigenţa aceasta nu dezleagă însă nedumeririle pe care le provoacă imitaţia excesivă. Căci, încă o dată, eu nu vorbesc despre cei care critică imitarea servilă şi lipsită de control a culturii străine – acestora le dau dreptate – ci despre apărătorii ideii că noi ne-am fi putut dezvolta prin noi înşine, fără a lua nimic de aiurea. Aşadar, ceea ce are importanţă nu este faptul că noi am imitat Apusul, că i-am copiat instituţiile, ci cum l-am imitat şi cum ne-am asimilat tot ce am adus de acolo. Nu are importanţă cât am luat de aiurea, ci cât folos a rezultat din aceasta pentru viaţa noastră naţională.

Iată de ce am toată stima pentru actualul premier Viorica Dăncilă, cerând respect pentru România! Dar cum să fim respectaţi dacă reprezentanţi ai noştri în P.E. ne denigrează zilnic? Ca să fim respectaţi trebuie ca în primul rând noi să ne respectăm. Or, am ajuns ca un gânditor naţional să ne mobilizeze în jurul unei înjurături, ceea ce înseamnă că vulgaritatea nu a pus stăpânire numai pe Parlament, cum crede el, ci pe întreaga ţară. Ei bine, nu expresivitatea unui cuvânt de origine ţigănească ar trebui să capete un destin istoric, ci mesajul plin de demnitate al prim-ministrului României. Însă fiindcă românii nu s-au mobilizat nici măcar cu ocazia referendumului pentru familie, tare mi-e teamă că ceea ce scriu aici face parte dintr-o simplă utopie. Acest ultim gând mi-a venit când am început să merg mai departe prin bătrânul oraş, venindu-mi în faţă lumea lui Măgeanu, când oamenii intrau în magazinul său să cumpere câte o pălărie. Acum acolo s-a înfiinţat o agenţie a jocului de noroc. Prin urmare, să avem noroc la bani, pentru că la cele naţionale Dumnezeu cu mila.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio