Consiliul Judeţean a decis reluarea licitaţiei pentru consolidarea şi reabilitarea Cetăţii Poenari. Prima etapă a fost parcursă astăzi, prin lansarea în sistemul electronic naţional de achiziţii publice a licitaţiei pentru achiziţionarea de servicii de actualizare DALI şi experziză tehnică (65.000 de lei, fără TVA).
După această fază se va trece la licitaţia pentru execuţia propriu-zisă, dar sunt deja mari întârzieri în cadrul acestui proiect care ar trebui să fie realizat cu bani europeni în baza unui contract de finanţare deja semnat. Este a treia oară când se încearcă atribuirea contractului. După cum se ştie, licitaţia precedentă pentru realizarea lucrărilor de conservare şi consolidare a Cetăţii Poenari, proiect estimat la 7,3 milioane lei, fără TVA, pentru 19 luni, a fost anulată de comisia de evaluare pentru că singura ofertă, depusă de compania italiană Apulia, a fost apreciată ca inacceptabilă şi/sau neconformă.
În paralel, Consiliul Judeţean derulează o procedură proprie de licitaţie pentru amenajarea unei căi mecanizate de acces către cetate, cu bani de la bugetul judeţean, iar Muzeul Judeţean are în derulare o procedură pentru amenajarea unui gard electric care să ferească turiştii care urcă pe scări de urşii care şi-au făcut apariţia în zonă şi din cauza cărora cetatea este închisă încă din martie. Contractul mai poate fi realizat doar până în 2023, altfel fondurile se vor pierde.