Am crezut că timpul fanatismului a trecut, dar când l-am auzit vorbind pe liberalul Rareş Bogdan, mi-am dat seama că m-am înşelat. Fostul jurnalist – devenit liberal – este atât de categoric în discursul său politic, încât dăruieşte adjectivul cu aceeaşi spontaneitate cu care îşi oferă viaţa, ba chiar şi sufletul ideilor sale deosebit de categorice. El luptă cu „ciuma roşie”, cu „mafia PSD”, dar nu ne spune nimic despre crezul său politic, care trebuie să fie unul liberal. Mă uitam la acest autodeclarat liberal şi am fost cuprins de spaimă văzând cum destinele ţării mele pot fi date pe mâna unor oameni care nu înţeleg nimic din complexul gravelor probleme politice şi economice aflate la ordinea zilei.

Nu e nevoie să amintesc că politica este arta posibilităţii. Or, dacă omului de pe stradă nu-i pot pretinde mai multe cunoştinţe istorice şi politice decât acelea pe care le obţine din presă, pe un om cu mare şi înaltă răspundere politică, cum ar fi Rareş Bogdan, am dreptul să-l întreb ce ştie despre liberalism. Dar despre politica lumii? Lumea veche se prăbuşeşte. Bate ceasul naţiunilor care ştiu ce vor. Ce este actuala Anglie? O naţiune îmbătrânită! Ce este actuala Germanie? Naţiunea care se erijează în campioana libertăţii, dar care urmăreşte propria sa zonă de interese, să nu spun „spaţiu vital”. Franţa o imită de aproape. Iar în hora aceasta este atrasă şi Rusia. Aceste ţări conduc astăzi Uniunea Europeană, ducând în interiorul alianţei o politică de dominaţie a ţărilor mai puţin pregătite să le concureze economic. Iată de ce Codruţa Kovesi este dorită de Germania să fie procuror general european! Să nu credeţi că viitorul procuror european ar putea interveni în politica de afaceri germane, de exemplu, ci el va fi pus de către cei puternici să urmărească ce se întâmplă mai ales în ţările sărace ale Uniunii Europene, printre care se află şi România. Iar dacă măsurile luate de el vor fi politice – şi vor fi – atunci vest-europenii să poată spune că „este din mijlocul vostru, de ce ne spuneţi nouă?”.

Prin urmare, cu cine avem de-a face la scrutinul pentru europarlamentare? Cu „ciuma roşie” sau cu politica europeană a României? Ce alegem: bolşevici sau europarlamentari? Ascultându-l pe Rareş Bogdan, de la început chiar, mi-am dat seama de calităţile acestui politician. Sau, mai bine zis, defecte. Nu are spontaneitatea creaţiei, care constituie, în ultimă analiză, cheia retoricii politice. Evident, discursurile sale sunt pregătite cu atenţie, planul, gesturile necesare convingerii auditorului, sistematizarea ideilor, cum şi câteva formule sintetice ar trebui să aparţină doctrinei liberale. Or, Rareş Bogdan devine redundant prin referirile lui la PSD. Este obsesiv şi resentimentar, adică apelează la cele două elemente componente ale fanatismului politic. La această deficienţă atât de dăunătoare se mai adaugă una: lipsa unei serioase şi temeinice culturi de bază. Aşa că, lipsindu-i spontaneitatea în comunicare şi uşurinţa de a improviza, el nu poate fi convingător. De aceea, de o eventuală activitate parlamentară a sa ne putem lipsi cu uşurinţă.

La Bruxelles avem nevoie de reprezentanţi, indiferent ai căror partide aparţin, cu caractere demne şi neşovăitoare în împrejurările cele mai grele, de oameni cu sentimente pentru a ajuta pe oricine, în vreme de necaz şi supărare, în sfârşit, de eurodeputaţi cu toate acele virtuţi care fac dintr-un simplu om un mare politician. Or, un lucru de nimic bănuiesc că în ochii lui Rareş Bogdan capătă caracterul unei cabale. Aceasta este psihologia fanaticului.

În sfârşit, probabil că PNL se va alia cu USR, pentru a crea polul politic al celor de dreapta. Unire pe care o propovăduieşte cu ardoare Rareş Bogdan. La ultimele alegeri, PNL a fost înfrânt şi s-a compromis iremediabil. Acest partid a ajuns o ruină liberală deja în agonie. Procesul de descompunere, de lichidare, de dispariţie a vechiului partid liberal îşi urmează cursul. Drept care, uşurat de balastul unor moravuri demascate şi depăşite, preluat de nişte oameni care l-au purtat pe căi străine lui şi însufleţit de tot mai multe interese personale, de alte idei şi de alţi oameni, PNL nu va putea supravieţui în starea actuală. Este o criză a liberalismului în sine. Este o criză în adaptarea istorică a vechiului PNL.

Pe ce se întemeiază aceste convingeri? În primul rând este vorba despre aderarea liberalilor la programul politic al preşedintelui Klaus Iohannis. Lipsit de orientare doctrinară şi de carenţa în fermitatea caracterelor, PNL a ales prietenii dintre duşmani. Aşa se explică fuziunea cu PDL. Odată fuziunea făcută, liberalismul a fost supus la zguduiri din ce în ce mai mari. Este cunoscută, desigur, istoria PNL. Nu voi insista în această direcţie. Vreau doar să subliniez câteva lucruri care mi se par semnificative. Anume, liberalismul ar trebui să-i reprezinte pe oameni care îmbină iniţiativa personală cu proprietatea particulară. Dar acest partid, în luptă cu PSD, s-a folosit tocmai de mijloacele pe care ar fi trebuit să le combată.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio