La sfârșitul acestui an vom putea circula pe tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești.
Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEX 12), unde stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, ar putea fi dat în folosință până la finalul acestui an, a informat, într-un mesaj postat pe Facebook, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, Cosmin Călin. Pe șantierul Tronsonului 3, Valea Mare – Colonești, lucrează peste 500 de persoane cu 150 de utilaje.
Tronsonul 3 are 31,75 de km și se desfășoară pe teritoriul județului Olt, cu punct de început zona nodului rutier la DN 65 (Valea Mare) si cu punct final limita județelor Olt și Argeș. Sunt traversate localitățile Barasti, Colonești, Optași-Magura, Priseaca, Scornicești, Tătulești si Valea Mare, din județul Olt.
„Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, fapt ce ne dă încredere că vom circula la sfârșitul acestui an și pe acest tronson de drum de mare viteza, singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii, în sensul sa avem o perioada lunga de precipitații.
La acest moment pe șantier sunt peste 500 de muncitori mobilizați si peste 150 de utilaje. Se lucrează la structuri, care au un stadiu foarte avansat, la scurgerea si evacuarea apelor, se montează parapete, se așterne asfalt se montează inclusiv indicatoarele rutiere. Se va circula pe tot tronsonul, de la Valea Mare pana la Colonești, CNAIR a identificat soluția privind descărcarea și deja se lucrează pentru implementarea ei”, transmite Călin Cosmin.