În Jurnalul ZEN al lui Mircea Cărtărescu am găsit o evaluare care îţi atrage atenţia, mai ales în aceste zile, prin cinismul ei: „… Căci vorba lui Mao – Ei, şi dacă vor muri 3.000 de oameni înseamnă că fluviul Yantze n-o să mai curgă?”

De fapt, în această stare de urgenţă în care ne aflăm, trăim un adevărat joc de-a viaţa şi de-a moartea, un joc tragic între cinism şi sacrificii de tot felul. Sunt sub impresia sacrificiului suprem pe care l-a făcut preotul italian din Bergamo, Giuseppe Berardelli: i-a cedat aparatul de respiraţie artificială unui tânăr, consimţind astfel să salveze o viaţă cu preţul morţii sale…

Aş vrea să nu trec neobservat efortul sisific pe care-l fac personalul medical, pompierii şi toţi cei care, zi şi noapte, se străduiesc să alunge moartea de lângă noi. Vă mai amintiţi? Sunt aceiaşi medici care, cu câtva timp în urmă, erau blamaţi, înjuraţi, încătuşaţi. Şi acum, din întunericul reţelelor de socializare, nişte „no names” (nişte nimeni), sub anonimat, aruncă cu noroi.

„Stay home!” (Stai acasă!) apare pe ecranele televizoarelor. Stăm, mulţi dintre noi, în timp ce alţii, totuşi, prin specificul ocupaţiei, muncesc: la domiciliu sau în locuri de „foc continuu”. Psihologii sunt preocupaţi de starea de stres care o să cuprindă societatea, de căderile psihice. Se recomandă fel de fel de remedii. De la gimnastică, la lectură, vizionări de filme etc. Am încercat şi noi. Am stat, de pildă, câteva ore, în Muzeul Luvru, în turul virtual la care ne invită. L-am recitit pe Ioan Aurel Pop („Istoria. Adevăruri şi mituri”, „Transilvania, starea noastră de veghe”), încărcându-ne bateriile de patriotism şi respect faţă de valori, am reluat „Secolul intelectualilor” (Michel Winock) şi „21 de lecţii pentru secolul XXI” (Yuval Noah Harari). Şi, pentru că ne lipsesc „joile Filarmonicii”, am ascultat multă muzică, probând pe mine ceea ce mulţi numesc „terapia prin muzică”. Câteva exemple: de la muzica relaxantă, odihnitoare – „Serenade” (Brahms), „Air” (Bach), „Adagio” (Albinoni), „Canon” (Pachelbel), „Air” (Beethoven), Strauss, tatăl şi fiul, şi altele – la clasicele lucrări – „Imperialul” de Beethoven, Simfoniile sale, „Nocturnele” lui Chopin, „Concertul nr. 21” al lui Mozart, Vivaldi, Enescu, Ciprian Porumbescu, Bach – „Concertele brandenburgice”, Ceaikovski etc. Repertoriul este imens şi fiecare poate să aleagă după gustul său. Există, din fericire, pe YouTube muzică pentru toate gusturile şi toate stările. Şi încă n-am făcut referire la interpreţi vocali sau instrumentişti.

În final, o mărturisire a lui Augustin Buzura: „…Ascult muzică. Bach, Haendel, Haydn. Când mă simt păcătos, fără ieşire, când mă torturează timpul pierdut pe altarul nimicului cotidian, când toate şi mai ales riscul mi se par triste inutilităţi, incapabile să clatine nici măcar un fir de păr de pe creştetul răului şi absurdului; Mozart, Ceaikovski, Chopin, Rahmaninov – când mă simt uscat, golit de sentimente, pustiu, un fel de fiinţă decerebrată”.

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio