În Argeş, problema urşilor este de-a dreptul alarmantă, fiindcă urşii reprezintă un real pericol după ce au atacat oameni, gospodării, animale.
Ultimul caz este cel al unui bărbat care a fost atacat de urs într-o pădure din Curtea de Argeş, aspect despre care ziarul nostru a relatat pe larg. Zilele trecute, un alt urs a fost văzut în pădurea de la marginea oraşului Mioveni, în zona ICN, iar acum câteva zile, un urs a atacat un jandarm de la postul Hidrocentralei Vidraru.
„Urşii nu se mai sperie de sirene, de petarde, de alte zgomote puternice. Au început să se obişnuiască, iar asta este o mare problemă. Am transmis la Prefectură, la Direcţia Silvică şi la Garda de Mediu filmările să vedem ce e de făcut. Am avut un caz acum două săptămâni la Vidraru. Ursul s-a repezit în subofiţerul de la poartă. Norocul lui este că a reuşit să interpună între el şi sălbăticiune un grilaj metalic, pentru a se apăra. Situaţia nu este deloc bună. Ca atare, trebuie făcut ceva în viitorul cât mai apropiat. Oricând se poate întâmpla un necaz, Doamne fereşte! Chestia cu relocarea nu este o soluţie. Îi muţi şi vin înapoi, fiindcă ursul este un animal teritorial. În altă ordine de idei, turiştii ar trebui să nu mai hrănească animalele, care au comportament imprevizibil şi pot ataca în orice moment”, a declarat colonelul Lupescu, şeful Jandarmeriei Argeş.
Potrivit subprefectului Adrian Bughiu, au fost împuşcaţi trei urşi, iar Direcţia Silvică Argeş a făcut documentele pentru anihilarea a încă şapte exemplare, dar soluţia este să se revină asupra ordinului şi să se efectueze vânători controlate. Nu de alta dar efectivele de urşi sunt de peste cinci ori mai mari faţă de normal şi oamenii din zona de nord a judeţului mereu se confruntă cu urşi care le atacă gospodăriile.
Oamenii se tem pentru viaţa şi avutul lor, dar mai ales pentru viaţa copiilor, care în drum spre sau dinspre şcoală riscă să dea nas în nas cu ursul.