Nefericitele întâmplări (incendiul de la Paris, atentatele de la Sri Lanka) chiar dacă nu sunt trecute în contul extremiştilor musulmani, pun iarăşi pe tapet problema migraţiei şi mai ales a islamizării bătrânului continent.
Unii lideri politici sunt intoleranţi şi nici nu vor să audă de „cotele” de africani pe care ţările lor trebuie să le primească, conform unui acord internaţional. Alţii, dimpotrivă, precum Angela Merkel care a deschis graniţele Germaniei. Chiar şi României îi revine un număr de migranţi, fapt care a dus la o stare de anxietate generală. În judeţul Argeş autorităţile prevedeau amenajarea unui centru de primire la Câmpulung. De câtva timp nu se mai discută nimic şi nici televiziunile nu mai inflamează populaţia. Dar teama a rămas, iar ÎPS Calinic, ştiind starea de spirit a celor pe care-i păstoreşte, a făcut câteva precizări: „S-a mai diminunat un pic discuţia despre migranţii care bat la uşa Europei şi care vor ajunge şi la noi, pe la Câmpulung, unde se pregăteau case, mese, după cum se auzea. În primele veacuri creştine au fost zeci de năvăliri ale popoarelor migratoare. Au venit imperialii de toate felurile peste noi. Ce atitudine am avut noi vizavi de această problemă? Imperiile au venit şi s-au dus toate, noi, românii am rămas! Suntem tot aici în ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu. Ne-au luat, ne-au jupuit, ne-au spulberat cenuşa-n vatră, dar şi chiar şi atunci parcă înţelegere, am avut toleranţă şi iertare şi-am zis Domne miluieşte!”
Dacă-i urâm, va fi vai de noi!
Dincolo de această teorie îmbucurătoare, conform căreia noi ca neam, în ciuda vicisitudinilor istoriei, nu ne-am clintit din spaţiul carpato-danubiano-pontic, îngrijorarea multora dintre noi este justificată. La modul concret, musulmanii, care aparţin altei culturi şi religii, cum se vor integra în România şi mai ales, care vor fi relaţiile dintre ei şi românii ortodocşi? Părintele Calinic are câteva îndemnuri. În definitiv, ne este la îndemână să fim toleranţi, iar arhiereul explică şi de ce. Astfel, ne protejăm pe noi de iminente pericole: „Toţi oamenii simt dacă sunt iubiţi sau nu, ca şi animalele, ca şi ursul din pădure, înţelege dacă e iubit sau nu. Fie pe rom, evreu, italian, american, african, oricare ar fi de orice culoare şi neam, trebuie să-i acceptăm cu bunătate. Tot omul are o simţire şi-o percepţie de la Dumnezeu, iar migranţii simt dacă sunt dispreţuiţi. În clipa în care i-am urât, ei receptează ura noastră şi atunci e cam vai de noi!”
Ospitalitatea, de la Sfânta Treime
Se spune că românii sunt cei mai ospitalieri oameni din Europa! Iar arhiereul nostru a fost dintotdeauna preocupat de această întrebare: de unde vine ospitalitatea românilor? Cine i-a învăţat pe ei? Tot arhiereul a găsit şi răspunsul: „De la Sfânta Treime au deprins ei ospitalitatea! Am studiat îndelung şi am descoperit că 80% dintre zicătorile şi proverbele românilor sunt de origine biblică! Salvarea noastră ca neam în istorie a fost tocmai iubirea, toleranţa şi răbdarea! Cu asta ne-am salvat, nu cu extremismele de vreun fel. În România încap şi evreul, şi catolicul, şi luteranul, şi reformatul, şi musulmanul! Sirieni, nesirieni, africani, oricine ar veni, să nu ne fie frică! Nu de musulmani să ne temem! Să ne temem de un singur lucru: să nu-i urâm! Să-i tratăm cu dragoste şi bunăvoinţă şi cu ele îi vom câştiga şi pe ei.”
5 Comentarii
Vronski
Sunt de acord cu tot ce spune domnul Calinic. Așa este, sunt și ei oameni, și românii au fost primiți în alte țări. Să fim corecți, sunt semenii noștri chiar dacă nu intră în biserici ortodoxe. Poate unii dintre musulmani se căsătoresc cu românce li trec la ortodoxie, v-ați gândit la varianta asta?
NIR
Bine zice ÎPS Calinic !
P. Istrati
Dacă facem pomană cu țiganii și le dăm ajutoare sociale, le dăm de pomană de sărbători, atunci ce-are a face dacă sprijinim și musulmani? Sunt și ei oameni, n-au plecat de fericți din țările lor. Să fim toleranți și iubitori de aproapele cum zice Arhiepiscopul. Mulți dintre noi avem pe la țară căsuțe nelocuite de la bătrânii noștri și nu ne ducem să stăm acoloi și unii dintre noi nici nu le mai îngrijim. Am putea să facem fapte bune și să dăruim aceste căsuțe musulmanilor care vin în România. Să fim buni, așa ne va fi și nouă bine.
Anonim
Doamne , chiar aşa e, nu gândim creştineşte. Şi nici ca Isus din Nazaret…care era de bună credință când dăruia din ce îi prisosea (şi el n-avea, material, „fizic”, decât trupul şi sâgele său pe care le-a jertfit spre „îndestulare” ucenicilor săi şi creştinilor , iar IDEAL , „spiritual”, avea IUBIREA pt.Tatăl său ceresc (Dumnezeu), care l-a însoțit de la conceperea sa prin Duhul Sfânt (parte a Sfintei Treimi-„Tatăl , Fiul şi Duhul Sfânt”) şi Dragostea lui pt. Sfanta Fecioară Maria (omul-femeie , ales, să nască pe Isus ,Fiul si Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ pt. Mântuirea tuturor oamenilor prin Iubirea lui ca Jertfă) . Cristos va învia şi între Înviere şi Înălțarea sa la Ceruri va colinda printre oameni, arătându-se unora, prima fiind Maria Magdalena, care din prostituată, femeie pierdută, este ridicată la rangul ceresc de Sfântă, pt. credința şi iubirea ei față de Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei Maria !
„Dacă iubire nu e, nimic nu e”. (Marin Preda/Sf.Apostol Pavel)
V. Sima
Așa cum există cutia milei, la fiecare biserică ar fi bine să găsim o cutiuță în care să punem un leu, doi, cât avem și cât vrem fiecare pentru a-i ajuta pe musulmanii care vor veni. Banii ar putea fi folosiți la cazarea lor și pentru hrană. Așa am demonstra că suntem de-ai lui Hristos! Decât să arunce banii pentru țigări, cei care fumează ar putea să dea măcar contravaloarea unui pachet de țigări adică 19-20 de lei în cutiuța prin care putem să-i sprijinim pe africani sau ce nații or mai veni în țara noastră. Sunt 100% de acord cu Înaltul.