Ion Georgescu va ieși din arestul la domiciliu.
Tribunalul Argeș a decis astăzi că Ion Georgescu, primarul suspendat de la Mioveni, are voie să părăsească arestul la domiciliu pentru a-și vedea părinții domiciliați în comuna Oarja.
Cu toate acestea, Tribunalul Argeș menține măsura arestului la domiciliu, urmând ca o nouă verificare a măsurii preventive să aibă loc pe 13 martie.
„În temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. 4 şi 6 C.proc.pen.: Menţine măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea nr. 245/C/CC/CP din data de 28.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.2, aşa cum a fost modificată prin încheierea pronunţată la data de 31.01.2024 în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.4 al Tribunalului Argeş, faţă inculpatul GI, urmând ca, pe durata măsurii preventive, inculpatul să respecte în continuare următoarele obligaţii: a) să nu părăsească imobilul în care locuieşte situat în ––, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; c) să nu comunice cu martorii Nicolae Valerică, Stoian Mircea, Potecă Teodor Dan, Iacobescu Alexandru Emil, Nicolae Sînziana Nicoleta, sau cu membrii familiei acestora. Atrage atenţia inculpatului Georgescu Ion asupra dispoziţiilor art. 221 alin. 4 C.proc.pen. potrivit cărora în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În temeiul art. 221 alin. 6 şi 6 ind. 1 C.proc.pen.: Acordă inculpatului permisiunea să părăsească la data de 02.03.2024, în intervalul orar 10:00-13:00, imobilul în care execută măsura arestului la domiciliu, pentru a se deplasa la adresa din com. Oarja, sat Oarja, nr. 850, jud. Argeş, la domiciliul părinţilor săi, Georgescu Dumitra şi Georgescu Marin. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 13.03.2024 ora 09:30. În temeiul art. 205 alin. 1 C.proc.pen.: Împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 21.02.2024, ora 11:45”, se arată în decizia instanței.