Încă 31,7 km din Drumul Expres Craiova-Pitești vor fi dați în trafic anul acesta.
Lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești a ajuns la 70 % execuție, UMB urmând să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului, înainte de noul termen din contract (începutul anului 2024) a anunțat vineri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu după o verificare pe șantier. Lotul 3 Slatina -Colonești are o lungime de 32 kilometri și continuă cei 40 de kilometri deschiși în 2022 între Balș și Slatina (Lotul 2). Contractul a fost semnat în septembrie 2020, iar ordinul de începere s-a dat în martie 2021.
,,Încă 31,7 km. din Drumul Expres Craiova-Pitești vor fi dați în trafic anul acesta. Am fost în vizită pe șantierul Tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, al cărui stadiu fizic al lucrărilor a ajuns la 70%, după cum urmează:
–Au fost finalizate lucrările de execuție pentru 31/32 structuri (poduri și pasaje);
–Se execută lucrări de racordare a structurilor cu terasamentul și calea de rulare;
–Se execută lucrări de umpluturi necesare terasamentelor, lucrări realizate în proporție de 85%;
–Se execută lucrări de săpături pentru terasamente, lucrări realizate în proporție de 90% și continuă acestea pe ultimul sector de la km 58;
–Continuă execuția lucrărilor de realizare a șanțurilor, rigolelor și elementelor de colectare și evacuare a apelor pluviale;
–Au fost realizați 20/30 km. din umplutura de balast la cota superioară;
–Sunt în curs de finalizare spațiile de servicii, lucrări realizate în proporție de 95%, lucrându-se acum la ultimele finisaje;
–Au fost finalizate lucrările de relocare a utilităților;
–Se execută lucrări la sistemul ITS și la iluminatul public de pe traseul drumului expres. Cei 31,7 km aferenți Lotului 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, cuprins între Slatina și Colonești, este unul din obiectivele de infrastructură rutieră a cărui dare în trafic va fi la sfârșitul acestui an, înainte de termenul contractual.” – Ionel Scrioșteanu.
Lotul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești este la aproape 20 % și ar trebui finalizat în prima jumătate a anului viitor. Pentru primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești, un șantier rămas la 57% după rezilierea contractului cu Tirrena Scavi în decembrie 2022 licitația urmează să fie publicată în SEAP.
Sursa: economedia.ro