De câte ori cugetul meu se află în cumpănă, mă întorc la scrierile lui Mihai Eminescu, care au darul de a mă scoate mereu din încurcătură. Nici străduinţele profesorilor, nici cele ale altor specialişti sau politicieni, nici studiile sau anchetele sociologice nu pot să depăşească în consecinţe lămuritoare pentru mine analizele politice ale poetului nostru naţional. De exemplu, se vorbeşte, mai ales la Cotroceni, că măsurile prevăzute în programul de guvernare al PSD nu sunt sustenabile. Dar de ce nu sunt sustenabile? Mihai Eminescu dă un răspuns al cărui adevăr este valabil şi astăzi, poate mai mult decât atunci. Poetul nostru spune că poporul are nişte politicieni prea scumpi pentru puterea economică a ţării; nevoile lor sunt cu mult prea numeroase ca munca poporului să le poată satisface; că avem un popor rămas în urmă, pe când trebuinţele statului şi ale politicienilor sunt moderne, ultramoderne chiar; avem azi o nouă aristocraţie, cu totul neproductivă, de sute şi mii de oameni cu aspiraţii imense, dar cu capacităţi nule.
Prin urmare, Mihai Eminescu a fost nu numai cel mai mare poet dintre poeţi, dar a fost şi singurul economist între poeţi. Dacă Eminescu ar fi fost numai poet, ar fi dispreţuit probabil economia, însă prin faptul că a fost şi gânditor, el şi-a dat seama că economicul contribuie la consolidarea şi puterea noastră ca popor. De altfel, Mihai Eminescu considera că un stat e civilizat prin civilizaţia lui economică. Coborât, aşadar, din sferele în care l-a ridicat inspiraţia geniului său şi ajuns între oamenii stăpâniţi de instincte şi de sentimente egoiste, mai înclinaţi spre pasiunile josnice, spre ură şi răzbunare, decât spre iubirea aproapelui, poetul nostru naţional a realizat şi în domeniul economiei o operă la fel de nemuritoare ca opera sa poetică. Mihai Eminescu a avut o concepţie integrală asupra fenomenelor economice, combinând aspectele ei calitative cu cele cantitative. Având o cultură profundă şi o intuiţie genială, el a lansat o idee care culminează cu o faimoasă apologie făcută numărului: „Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr/ Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr”. Şi pe vremea lui se deschideau şedinţele rostind cifre, se plăteau datoriile cu cifre, se încheia contabilitatea cu cifre şi la urmă se rezuma o întreagă viaţă într-o cifră. Şi atunci unii spuneau că această cifră este mare şi trebuie să se mai taie din ea, alţii, dimpotrivă, că această cifră este mică şi trebuie crescută. Şi atunci, ca şi acum, o cifră scrisă în bugetul statului sfârşea o viaţă şi uita pe veci o muncă. Şi pentru a se remedia această situaţie, Eminescu spunea că e nevoie să fie scăzut numărul funcţionarilor, să fie protejaţi micii meşteşugari, să fie încurajate micile întreprinderi, să fie administrată sub formă de mare proprietate agricultura ţării.
Aşadar, după opinia lui Eminescu, economia nu trebuie înţeleasă şi mai ales văzută ca o acţiune egoistă, deasupra vieţii statului, ci ca o activitate publică întemeiată pe moralitatea oamenilor, controlată şi sever îndrumată de opinia publică, în vederea satisfacerii tuturor necesităţilor vieţii sociale. Amestecul afacerilor cu politica îi atrage atenţia lui Eminescu, spunând că astfel vom avea mai multe vorbe pentru cei mulţi şi mai multe fapte pentru cei puţini. Iată un alt aspect al actualităţii lui Eminescu.
Într-un articol publicat în „Timpul” (18 noiembrie 1879), el scria: „Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii; ne trebuie o idee care să limpezească toate capetele şi să ne îndemne pe toţi la muncă. Dar la noi nu sunt lupte de idei, ci de persoane”. Drept care, încă de pe vremea lui Mihai Eminescu politica era o adevărată pasiune, singura pasiune. Societatea întreagă însemna mai multe grupări de partide aflate în luptă, iar fiecare politician lupta pentru partid şi în numele partidului său. Pasiunea politică cotropise toate domeniile societăţii şi făcea imposibilă activitatea dezinteresată a spiritului. Toţi discutau numai politică, aşa cum bolnavul nu vorbeşte decât de boala sa. Guvernarea actuală, însă, are ceva specific. În sensul că este pentru prima dată când se guvernează având la bază un program politic. Este pentru prima dată când ştim până la ce limită se poate merge. Mai ales că până azi nu am avut de-a face decât cu o pură menţinere la putere, fără control, fără conştiinţă, fără scop, fără ţintă. Cei care au fost îndepărtaţi de la putere de către votul majorităţii din 11 decembrie simt că le fuge pământul de sub picioare. Însă ceea ce face acum PSD este foarte riscant, pentru că, dacă Guvernul Grindeanu cade, o va face peste gâturile noastre.
Gheorghe SAVU
12 Comentarii
Maria
Nu trebuie sa ne intoarcem la Eminescu pentru ca el e contemporan cu noi
Andrei
Eminescu avea o proiecţie (imagine, ideal) morală a ţării. Întrebarea este dacă şi noi, nu doar unii, avem un proiect de ţară şi dacă programele de guvernare se înscriu în el.
EMIN....
Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit… De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici, care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii… n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.
MARIN
Interesant, articolul.
Si Eminescu, s-a impotrivit coruptiei, si l-au internat la nebuni.
Dupa ce a murit ( a fost ucis) , toata lumea in fiecare an sarbatoreste pe marele Eminescu.
Dar nimeni nu doreste sa faca public, numele politicienilor vinovati (din acele vremuri) de internarea unui om sanatos la nebuni.
De asemenea, cati oameni sanatosi au fost internati la nebuni pe vremea regimului Ceausescu, pentru ca au avut curajul sa se opuna sistemului corupt?
Cred, ca ar fi intersant (in acelasi timp si periculos) sa fie facut public, cu nume si prenume cei care se fac vinovati de aceste crime.
Un popor care nu-si cunoaste istoria, se va alege praful de el.
Concluzia, trebuie sa ne cunoastem adevaratii criminali ai poporului roman, unii dintre ei sunt in viata si astazi.
CALIN
Trebuie sa ne cunoastem adevaratii criminali ai poporului roman, unii dintre ei sunt in viata si astazi.
Problema gravă este că majoritatea celor de mai sus ne conduc în prezent.
Tilica
Eminescu ca Eminescu, dar ce ne facem că ne- a năpădit corupţia?
Oare nu o fi lăsat Eminescu ăsta şi vre-un tratament (în afară de poezii) pentru deratizarea mafioţiilor din Stat.
Elena Delia Dumitrica
Eminescu a lasat atat de multe, incat, daca ar fi citite,ascultate si intelese, am fi iesit de mult din mizerie. S-a incercat discreditarea lui inca de cand era in viata,apoi dupa miseleasca-i moarte. Stim ca asta e soarta oamenilor drepti, nepātati, patrioti, care spun lucrurilor pe nume. Cand oare o sa vedem negru pe alb cine a complotat si cum pentru a-i „inchide gura” marelui român? Niciodata. Dar ma consoleaza un gând: poate ca tocmai māretia lui si ecoul acesteia in constiinta atâtor generatii nu au permis uitarea, înlaturarea lui Eminescu, permanentizarea ideilor sale. Oameni mici, mici de tot îl numeau, cu dispret, „cadavrul din debara”; dar cred ca o faceau de teamā, de teama adevarului . Cred ca, pentru a intelege complotul in legatura cu moartea poetului si,mai ales, a jurnalistului Eminescu, e suficient sa-i citim scrierile si sa vedem impotriva cui a scris, pe cine a sanctionat pana sa cea dreaptā. Dusmanii declarati si nedeclarati ai poporului român erau dusmanii sāi. Acestora li se adaugā, din pācate, si unele minti luminate, care, din patimā (gelozie si invidie), nu s-au opus asasinārii, simulându-si calatorii in strainatate tocmai in momentul arestārii sale. Problema este alta, cu mult mai grava, pentru societatea romaneasca din ziua de azi: Eminescu e „mereu prezent „, fiindca nu au disparut niciodata tipologiile sociale (culturale, istorice,politice,economice) ale timpului sau. Deci cei care au dorit „stingerea” lui Eminescu,in timp, ar fi trebuit sa se…autodesfiinteze, ca sa nu mai existe ceea ce poetul critica vehement: perfidia, lasitatea, incultura etc..
Puiu
Pentru ca scriu de pe telefon, vreau sa spun doar atat: un comentariu din suflet si pentru suflet,al doamnei Elena Delia Dumitrica.Sarut-mana doamna si tot respectul pe care- l meritati!
Mona
Cred că avem nevoie de echilibru. Eminescu a fost un poet cu o creaţie genială, unic în felul său, dar de aici până a-l considera un „Iisus al poporului român”, cum l-a considerat un fel de jurnalist argeşean, mi se pare prea mult. De altfel, tot românul se naşte poet şi moare la balamuc.
samir
Asa e, Mona
Nicu
Plecăciune și smerenie când vorbim de Eminescu.
Adrian
Eminescu a fost mai inainte de toate un mare vizionar,a putut cunoaste caracterul si sufletul omului ajuns la putere.