Așa cum ne-au „dresat” de-a lungul timpului, autoritățile își bat joc cu nesimțire de timpul și nervii contribuabililor, se revoltă Vasile Mihăilescu, fost consilier județean argeșean.
„Pe scurt, pe 19.01.2023 primesc cu Poșta Română o notificare din partea ANAF – Serviciul Fiscal Mioveni (emisă pe 13.01.2023) potrivit căreia sunt invitat să mă prezint la sediul respectiv pentru anumite lămuriri (și acum reproduc) în „data de: 23-27.01.2023…”.
În afara faptului că o dată reprezintă altceva decât un interval de timp și lăsând la o parte amenințările voalate din cuprinsul acestui act, înghit în sec, arunc în gând câteva vorbe de bine către Sfinxul cotrocenist care ne-a blagoslovit cu o conducere liberală ciolanistă și îmi fac temele să mă prezint la „ghilotinare”.
Ca un bun român, mă învoiesc de la serviciu (locul meu de muncă este la Galați) și merg luni, pe 23 ianuarie, la Agenția Mioveni.
Deci, rezum: Pierd o zi de muncă, pierd bani că mă deplasez 400 de kilometri și, când, ajung acolo, bineînțeles că am găsit un mare lacăt la pe ușă! Repet, lăsând la o parte tonul tendențios al acestei notificări (nr. 976/13.01.2023), cum puteți să vă bateți joc de oameni și să-i plimbați aiurea pe drumuri? Voi, cei din administrația publică, trântori numiți politic, uitați un lucru esențial:
Nu sunteți stăpânii noștri, nu sunteți arendași pe moșia politică! Voi trebuie să fiți ÎN SLUJBA NOASTRĂ! Credeți că cineva îmi va plăti mie timpul pierdut? Aiurea! Ne merităm soarta, ne merităm unul pe altul, suntem vinovați că vă tolerăm și vă băgăm pumnul în gură! Sunt curios acum și îmi permit să vă întreb, stimată doamnă Negru, cine va fi vinovat că această întâlnire nu a avut loc? Presupun că oricine, în niciun caz cineva din subordinea dumneavoastră!”, transmite Vasile Mihăilescu.