Zilele acestea mi-am dat seama că anumite lucruri trec pe lângă mine şi-mi scapă observaţiei directe. Iar gândurile mele parcă le ocolesc sensurile profunde ce-mi afectează viaţa zilnică. Iată de ce, în timpul din urmă, am ajuns să fiu pasionat de aspectele imediate ale vieţii de fiecare zi. Şi astfel, am început să fiu mai atent la lumea din jur şi la problemele ce aşteaptă să fie rezolvate. Dar nu prea mai este nimeni să le rezolve, nici măcar să le observe. Şi astfel, îmi însuşesc nemulţumirea unui necunoscut, aştept odată cu vecinul venirea poştei şi mă indignez împreună cu el de factura mărită la gaze, energie, apă etc. Înregistrez, aşadar, toate aceste fapte şi probleme, aşa cum aş strânge material didactic pentru o oră de dirigenţie. Şi constat destul de întristat că aspectele minore îmi ordonează şi-mi ocupă viaţa de fiecare zi. O strângere de mână ciudată, un salut exagerat, o vorbă nepoliticoasă rostită la nervi, o întâmplare neobişnuită, toate acestea şi multe altele îmi afectează negativ starea de spirit.

De exemplu, zilele trecute, am mers la Trattoria din Mioveni să comand ceva de mâncare. La tejghea am întrebat o fată bruneţică dacă au meniul zilei. Mi-a spus că voi fi servit imediat dacă voi lua loc la o masă, indicându-mi chiar şi masa. M-am supus şi am început să aştept. La mese serveau un băiat şi o fată. Băiatul se mişca greoi, nu avea abilităţi pentru o astfel de ocupaţie. Strângea masa, de pildă, după foarte multe mişcări. Iar fata apărea destul de rar şi, atunci când o făcea, abia vorbea şi se mişca. La un moment dat, am zărit un tip cu părul grizonat ce părea şeful acestora.

Prin urmare, am tot aşteptat, dar meniul nu a mai venit. Au trecut zece minute, douăzeci, o jumătate de oră, trei sferturi de oră şi nimic. După atâta timp, m-am ridicat de la masă şi am plecat, nu înainte de a le spune celor prezenţi cât am aşteptat ca să fiu servit. Cei trei angajaţi mi-au contestat afirmaţia. Am ieşit totuşi din local fără să mai zic ceva. Însă, afară, m-am întâlnit cu un cunoscut căruia i-am povestit păţania. Omul mi-a spus că nu e nimic întâmplător acolo, pentru că a vrut şi el să mănânce la Trattoria, dar a constatat că ciorba era o zeamă goală. Le-a făcut observaţie angajaţilor, de la care a primit răspunsul că, dacă nu-i convine, „poate să plece”. Şi, într-adevăr, a plecat. A mers la Trattoria din Câmpulung, despre care avea numai cuvinte de laudă.

L-am întrebat: de ce oare la localul din Mioveni e atâta neglijenţă, iar la cel din Câmpulung eşti tratat cu respect? Colegul meu de confesiune e de părere că oamenii fac diferenţa. Şi anume, cei din Mioveni nu sunt traşi la răspundere de nimeni; iar pe lângă această ocupaţie, ei mai scot bani şi din alte activităţi. Deci, comportamentul lor este dat de banii din buzunare şi de aia se poartă atât de neprofesionist. Or, eu ştiu că termenul de „trattoria” vine din italiană şi se referă la acele afaceri mici, de familie, unde este servită mâncare simplă, într-o atmosferă intimă şi plină de respect.

Iată fapte diverse, de gazetărie ieftină, dar foarte importante pentru viaţa noastră de zi cu zi. Un alt exemplu: într-o zi, am mers, tot în Mioveni, la o autoservire. Acolo era meniul zilei şi am fost mulţumit şi de calitatea mâncării, şi de preţ. Dar când am mers şi a doua zi, preţul a fost dublu, deşi am cumpărat aceeaşi mâncare. I-am făcut observaţie celei din spatele tejghelei, dar fata mi-a motivat că acesta e preţul din ziua de duminică. I-am povestit tărăşenia fratelui meu, care mi-a spus că le este greu şi acestor oameni, având în vedere pandemia de Covid-19. Da, dar i-am zis eu, nu trebuie să scape de pagubă pe seama noastră.

În fine, niciodată lumea nu mi s-a arătat atât de înşelătoare. De aceea, am început să fiu foarte atent şi să-i accept în jurul meu doar pe cei care îmi creează o bună dispoziţie. E destul să te apropii mai insistent de un lucru ca să-ţi dai seama câtă mizerie ascunde el. Şi, ca lucrurile, sunt şi unii oameni. Trăim, aşadar, nişte vremuri pline de probabilităţi şi incertitudini, agresivitate şi nesimţire, până când ajungi să le converteşti într-o poveste. Căci pentru cel care mai are o poveste de spus nu e totul pierdut.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio