Da, avem preşedinte! Poate Iliescu, la primul mandat, a fost mai sigur că va urca la cea mai înaltă demnitate a României! Diferenţă istorică! N-a ieşit fum alb din niciun coş de la Cotroceni, cum a ieşit la Vatican, conform uzanţelor, dar victoria lui Klaus Werner Iohannis, aşteptată de fapt, a prilejuit PNL şi preşedintelui momente asemănătoare focurilor de artificii. A fost cea mai ciudată campanie electorală post-decembristă;una gri, ştearsă, neinteresantă, total dezarticulată şi, mai ales, debranşată de interesul public, de România profundă. Ce a produs K.W.I. este o premieră tristă. Una care a avut o singură consistenţă majoră: decăderea presei.

Decăderea de la aşa-numita a patra putere în stat, la cea mai de jos poziţie – aceea de subordonare faţă de Cotroceni, faţă de Putere. O falie se va adânci în rândul breslei, între cei „chemaţi” (vai, vai, vai!!!) şi slujitorii fără nume, dar care n-or să poarte, de acum încolo, emblema, cel puţin stânjenitoare, de „jurnaliştii cotrocenişti”. Aşa cum Băsescu îşi alesese „elita lui Băsescu”, „liiceniştii” ce poartă şi ei o dispreţuită emblemă, tot astfel, K.W.I., sfătuit de jurnalistul din barca lui, Rareş Bogdan, a încropit o dezbatere cu presa: zice-se de model american…

Niciodată, în nicio împrejurare electorală, nicăieri, în SUA, prezidenţiabilii de acolo n-au recurs la acest format!!! Aşa că „am făcut ca în SUA” cade ruşinos, minciuna, făcătura aceasta, acceptată de câţiva jurnalişti, fericiţi că stau în lumina reflectoarelor, este o altă pată a acestei campanii, plină de monologuri. Şi, pentru că Rareş Bogdan se zice că a venit cu ideea ca prezidenţiabilul să modereze şi ziaristul să accepte… să i se dea cuvântul, o să venim cu un citat din ţara democraţiei, America. Iată ce scrie „American Conservative”: „Aşa cum jurnaliştii nu mai sunt implicaţi în jurnalism, nici politicienii nu mai sunt angajaţi în politică. Ambele categorii lucrează acum pentru industria divertismentului”.

Filozoful Jurgen Habermas este tranşant: „Alegerile devin un spectacol, în care se discută doar anumite probleme, alese în prealabil de experţi (…) în care majoritatea cetăţenilor joacă un rol pasiv, în tăcere, chiar apatic”. Parcă citim o evaluare a alegerilor de la noi!

Dezinteresul pentru această campanie porneşte nu neapărat de la faptul că, din start, candidaţii au pornit de pe poziţii diferite (avantaj enorm K.W.I.), ci pentru că stâlpul câştigătorului prezumat a manifestat aceeaşi poziţionare într-o marotă „nu merită Dăncilă” şi distrugerea PSD.

Este adevărat că, într-o campanie, raţiunea de a câştiga este precumpănitoare; nu este timp de programe, platforme etc, pentru că – s-a văzut – chiar electoratul nu mai este sensibil la acestea, socotindu-le promisiuni deşarte. S-a ales praful din „România lucrului bine făcut”, iar „România educată” are deja exemple la nivelul cel mai înalt… Cine este de vină?

În consecinţă, PNL crede că K.W.I. a câştigat datorită manierei de a dinamita, în orice împrejurare, PSD-ul. Total fals! PSD n-a fost pregătit pentru a concura, cu adevărat. Problemele interne l-au fragilizat. Mai mult, chiar pesedişti de frunte şi-au exprimat… înfrângerea, aruncând, într-un fel, prosopul (a abandon!) înainte de desfăşurarea „meciului”. Dăncilă s-a dovedit a fi un candidat neperformant.

Avem acum un preşedinte ales. Al tuturor românilor! Ei, aici e aici! Nu puţine situaţii au fost în care K.W.I. s-a manifestat sectar, dacă cuvântul acoperă comportamentul fixat prin „guvernul meu”…

Într-un stat democratic, lupta ar înceta şi ar începe construcţia pentru toţi românii, pentru România. Românii s-au săturat de războiul „româno-român” şi speră ca preşedintele să-i reprezinte în aşa fel încât respectul faţă de demnitarul nr.1 să fie întreg şi constant.

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio