Aşa a fost să fie: s-a dus vremea când ne împiedicam de ghiozdanele elevilor aruncate pe sub mesele din sălile de clasă. Astăzi, copiii noştri nu mai au ghiozdane, dar sunt dotaţi cu telefoane mobile sau tablete. Găsesc acolo mult mai multe informaţii decât găseam noi cândva prin cărţile primite la începutul şcolii. Telefonul mobil e noul ghiozdan, cu care copilul vine în buzunar; nu-l mai poartă la spate. De la vârsta de cinci sau şase ani până la ultima clasă de liceu, toţi copiii au telefoane mobile, unele provenind de la mărci de prestigiu; mulţi profesori nu au bani să cumpere aşa ceva. Fiind dotat cu un asemenea telefon, indiferent unde te afli, în clasă, pe holul şcolii, în curte, eşti gata de acţiune. Poţi să te muţi unde vrei cu ajutorul noului obiect magic. Ceea ce mă duce cu gândul la clasica poveste a duhului sau a geniului din sticlă, care iese afară, dacă scoţi dopul, şi îţi îndeplineşte toate dorinţele secrete. Şi elevul nostru trece de la o dorinţă la alta cu ajutorul geniului-duh, până când se plictiseşte şi-l vâră înapoi în sticlă, dar a doua zi va merge iar la şcoală şi va face o nouă demonstraţie de forţă cu aparatura sa fantastică. 

Noul ghiozdan poate să-i satisfacă „stăpânului” său orice dorinţă. Impulsivitatea şi agresivitatea duhului din sticlă sunt transferate copilului, care este stăpânul acestui duh. El nu poate deţine controlul asupra impulsurilor sale, pentru că acest control este preluat de obiectul magic. Fără control asupra lui însuşi, reacţiile lui sunt totdeauna agresive. Pe asemenea copii îi recunoşti foarte uşor, pentru că agresivitatea şi anxietatea lor îi fac foarte vigilenţi – se uită tot timpul în jur pentru a vedea cine e pe cale să le facă rău, fiindcă acest lucru li s-a mai întâmplat. A le cere copiilor respectivi să poarte mască de protecţie împotriva noului coronavirus mi se pare o mare prostie. Pentru a purta o asemenea mască trebuie să dai dovadă de un comportament anticipativ, ceea ce nu e cazul în situaţia prezentată aici. Copilul nostru este un temperament, nu o conştiinţă. Numai conştiinţa face ca acest copil să aibă un comportament anticipativ. Or, în cazul a cel puţin 90% dintre elevii de vârstă mică nu putem vorbi despre un asemenea comportament. În cazul lipsei comportamentului anticipativ la copii, toate evenimentele mărunte, cotidiene, sunt surse de anxietate şi de violenţă. Un copil poate, de pildă, să fie îmbrâncit de un alt copil; în loc să evalueze situaţia pentru a vedea ce se întâmplă de fapt, copilul agresiv va reacţiona adesea foarte repede şi aşa apare bătaia. Tocmai aceste reacţii emoţionale rapide ale copiilor ne interesează în calitate de profesori. Dar pentru aceasta trebuie să ai o anumită pregătire psihologică, dacă nu filosofică. Nu întâmplător, cel dintâi volum din Harry Potter se intitulează „Piatra filosofală”. 

Cu gândul la ghiozdanul de altădată, ne reamintim de înţelepciunea din cărţile de basme şi de poveşti. Existau în imaginarul de altădată al copilăriei reprezentări ale unei lumi văzute numai cu ochii de copil. 

De exemplu, Statu-Palmă-Barbă-Cot, un pitic scurt cât o palmă, adeseori călare pe un iepure şchiop, cu barba lungă de un cot, e tipul cel mai răspândit din basmele noastre şi exprimă un proces de gândire iniţiatică, în care avem de-a face cu asocieri de idei, un obiect simbolizează un altul, un sentiment se transformă într-un altul, întregul este condensat în părţi. În „Aleodor Împărat”, P. Ispirescu prezintă un împărat care îi interzice fiului său să calce pe un munte din vecinătatate, căci „e moşia lui Jumătate-de om-călare-pe-jumătate-de iepure-şhiop”. Iată întregul transformat în părţi! Aleodor, fiul împăratului, călcând din greşeală pe acest teritoriu, e ameninţat de pitic. Eroul, pentru a scăpa de el, se hotăreşte să-i facă un serviciu piticului, ducându-se la Verdeş-Împărat spre a-i peţi fata pentru Statu-Palmă-Barbă-Cot. După multe peripeţii, Verdeş îi dă fata. Aleodor o duce la pitic, dar mireasa, când îl văzu, „se cutremură de scârbă”. Piticul, de necaz, plesni. Şi uite aşa, problema dispăru, printr-un sentiment transformat într-un altul. 

Prin urmare, o asemenea înţelepciune de viaţă transferată cândva copiilor de prin basme şi poveşti ne-ar putea ajuta să le cerem acestora să respecte anumite reguli impuse de viaţă. Însă, în condiţiile actuale, când copiii nu mai recepţionează mesajele emoţionale şi pline de înţelepciune din basmele lui Ion Creangă, de exemplu, nu le mai putem impune ceva dacă ei nu sunt de acord cu ceea ce le cerem noi, în calitate de părinţi (ce să mai vorbim de profesori). Şi, după cum am văzut, în basmele trecutului se prezintă toate caracterele piticului, adică ale celui mic, dar înzestrat cu aptitudini deosebite, printre care curajul, inteligenţa, ascultarea, respectul etc; sunt aptituni din ce în ce mai rare în lumea copiilor de azi. Copiii nu sunt învăţaţi cum să separe abilităţile sociale de cele emoţionale, aşa cum erau învăţaţi de basmele noastre. Pentru ei, purtarea măştii de protecţie, de exemplu, este un simplu joc care îi amuză. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio