Georgiana Costache este o tânără din Pitești, elevă a Colegiului „Ion C. Brătianu”, pasionată de muzică. Ea face parte din Grupul Folk P620, cântând la numeroase spectacole. Despre cum și-a descoperit talentul, dar și stilul care o reprezintă, Georgiana ne-a vorbit în următorul interviu.
-Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică?
-Pasiunea pentru muzică pornește din familie. Mama mea a urmat Liceul de arte „Dinu Lipatti” din Pitești, studiind 12 ani de vioară, și tatăl meu este preot. Așa că pot spune că de aici provine talentul meu. De când eram mici, eu și sora mea am fost curioase să aflăm tainele muzicii, ceea ce ne-a determinat părinții să ne deschidă drumul către muzică. Încă de la vârsta de 3 ani am urmat cursuri de canto, în Pitești, iar mai târziu în București.
-Care este stilul care te reprezintă?
-Stilul muzical reprezentativ mie este muzica ușoară, pop. Însă de 2 ani am început să studiez muzica clasică, care a început să mă fascineze și să mă facă să-mi doresc o continuare pe drumul acesta. Ambele stiluri îmi plac enorm, nu aș putea alege între cele două. Partea bună este că stilurile acestea două se îmbină și formează un alt gen muzical numit musical.
-Care sunt cele mai importante reușite ale tale?
-Eu îmi doresc mereu performanță în ceea ce fac. Realizările mele pe plan muzical sunt participările la concursuri internaționale și naționale, unde am obținut mereu premii. Încă o realizare a fost în clasa a X-a, atunci când am reușit să mă transfer la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București pe secția canto clasic. Însă nu a durat decât un semestru deoarece dorul de casă m-a făcut să mă întorc în Pitești, la liceul meu inițial, „Ion C. Brătianu”.
-De când faci parte din Grupul Folk P 620?
-Fac parte din Grupul Folk P 620 din anul 2013, de când mi-am convins părinții să mă înscrie la cursul de chitară al răposatului profesor Tiberiu Hărăguș, un om excepțional și un profesor drag mie. De atunci, alături de colegii mei de chitară, am cântat la spectacolele organizate de Centrul Cultural Pitești și Primăria Municipiului Pitești.
-Ce sentimente ai atunci când ești pe scenă?
-Pot spune că atunci când sunt pe scenă și le pot transmite oamenilor emoția mea este cel mai frumos și puternic sentiment. Îmi place să îi bucur pe alții cu muzică și să le dau o stare bună. Mă simt copleșită și parcă sunt într-o lume specială.
-Care sunt melodiile tale preferate?
-Este foarte greu să aleg… Fiecare piesă are mesajul ei și fiecare o înțelege în felul său. Îmi plac cel mai mult melodiile Irinei Rimes. Atunci când le ascult trăiesc și le simt. Piesa mea preferată este „Cosmos”, fiind una cu o emoție de nedescris. Te încarcă cu un sentiment profund.
-Ce calități consideri că sunt primdordiale pentru un artist?
-Din punctul meu de vedere, calitatea cea mai de preț ce definește un artist este naturalețea. De asemenea, trebuie să fie plăcut și deschis publicului.
-Ce planuri și dorințe ai?
-Planuri și dorințe am multe. Cea mai mare dorință a mea este să îmi continui drumul, urmând muzica și participarea la cât mai multe proiecte muzicale. Nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar sunt sigură că Dumnezeu are un plan bun și cu mine. Dar știu că voi munci din greu până la atingerea succesului.