Trăim într-o epocă a comunicării. Nevoia de informaţie a făcut din aceasta produsul cel mai căutat, marfa cea mai de preţ, pentru a cărei întâietate se cheltuiesc bani, se desfăşoară o activitate inversă, de blocare a anumitor mesaje informaţionale. E ciudat, dar asta este!
Pe timpul campaniei lui Trump s-a desfăşurat, departe de ochii lumii, o puternică acţiune de influenţare informaţională, ale cărei rădăcini ies acum la iveală. Dacă ne uităm în „curtea noastră” – România – observăm că trăim, psihologic, sub un stres informaţional, bine întreţinut, la „foc continuu” şi cu ţinte ce ating raţiunea de a fi a omului. Este vizată personalitatea omului de rând, capacitatea sa psihică, moralul său. Este mai mult decât „fake news” (ştiri mincinoase); este un bombardament cu elementede dezinformare, de deformare a realităţii, de distrugere a voinţei, de pierdere a încrederii în sine, de depersonalizare. „Prostire” este puţin spus, căci tehnicile de dezinformare conduc la conturarea FRICII.
Chiar dacă nu se recunoaşte explicit, trăim concret şi constant, din păcate, sub teroarea fricii. Manipulări continue însoţesc omul de la traiul zilnic, în familie, la frica de ziua de mâine, la nesiguranţa locului de muncă, la ameninţări ce privesc securitatea economică a familiei şi la starea naţiei, la evoluţia Terrei, venirea Apocalipsei ş.a.m.d.
Cine urmăreşte anumite posturi TV observă că o temă predilectă pentru asigurarea ratingului este pensia. Este un modul în care încap: incapacitatea Guvernului de a mai plăti pensiile, raportul mutilant pentru buget dintre persoanele active şi pensionari, creşterea numărului acestora din urmă, blocarea fondului de pensii ş.a. Ce să vadă omul simplu? Cel care numără dramatic fiecare leu, renunţând într-o lună la o parte din medicamente, în alta făcând economii drastice la mâncare, în multe renunţând la a-şi cumpăra trebuincioasele haine… Dominat de frică, el cade în capcana manipulatorului: „bine că am primit pensia, că pe «celelalte» le-om suporta” – auzi adesea.
Frica paralizează comportamental; atinge cele mai elementare drepturi ale omului, ajuns un pion pe tabla manipulatorului. Înainte de ’89, se întâmplau acte ca acestea: prim-secretarii puteau decide, arbitrar, soarta oamenilor. Miza era locul de muncă în primul rând. În Argeş, nu puţini ingineri agronomi care nu executau ordine proaste au fost scoşi din judeţ (da, da!)… Lipsa de respect era un lucru obişnuit: prim-secretarul îşi bătea joc de cadrele didactice obligate să facă munci agricole, mai ales la campania înjositoare a „butelor”: tăiau coceni şi-i făceai bute, grămezi în care ploaia deteriora ştiuleţii. Totul – se susţinea – să nu fure… ţăranii! Se ajunsese ca să se interzică profesorilor şi celorlalte categorii scoase din producţie pentru munca în legumicultură să ia de acasă fire de ceapă cu care să mânânce brânza (altceva se strica, de căldură). De ce? Să nu se fure ceapa de pe tarlalele unde munceau!!!
Este o adevărată întrecere, azi, în a oferi ştiri de genul acesta: scumpiri de servicii şi de produse, creşterea cursului valutelor, creşterea dobânzilor în viitorul apropiat etc. Ele creează panică, omul se simte strivit de aceste mesaje, iar manipulatorii îşi ating scopul: omul se obişnuieşte cu „răul” şi, dacă majorarea este cu dopar câţiva lei în minus, devine… bucuros!!! Ca să nu mai vorbim despre „cutremurul cel mare”, despre iminenţa conflictelor militare în zonă (în Occident se vând kituri de supravieţuire!), despre fragilitatea băncilor, despre un arsemnal militar care te găseşte şi… sub pământ etc.
Propaganda zilelor noastre, în care România este diabolizată chiar şi în sectoare unde – de bine, de rău – economia mai „merge”, a determinat şi ea, alături de alţi factori, exodul românesc de populaţie, comparabil cu cel din Siria, din Africa… Proverbul „frica păzeşte pepenii” nu se mai acoperă de realitatea de odinioară. Sătui de lipsa de rspect, mulţi pleacă spre orizonturi mai bune. Un bumerang care ne va costa!
11 Comentarii
Puiu
Frica! Un editorial despre frica este foarte puțin. Aveți capacitatea sa scoateți oricând o carte despre frica și chiar ați ales varianta cea mai buna:*frica înainte și după ’89.Dar lucrurile sa fie relatate asa cum au fost. Sa nu generalizam metoda de strângere a porumbului de pe câmp cu cea pe care a aplicat-o un prim secretar, Zamfir. Am fost prezent la fel de fel de munci, dar nu ni s-a impus niciodată sa venim cu mâncare de acasă. Am trăit sentimente de frica înainte de ’89 , dar cel mai puternic a fost cel că-l va lua pe tata nevinovat. Și într-o seara l-au luat, din ordinul lui Dincă. La fel se întâmplă și astăzi cu oameni nevinovați. Și înainte și astăzi presa a” latrat”, dar fără rezultate. Oamenii fac pușcărie și numai Dumnezeu ii mai ajuta. Sunt mulți care ar trebui sa zacă în puscarii, după părerea noastră, numai ca noi nu suntem judecători, iar Justiția nu este fotbal. As avea multe de spus, dar știu ca pe dvs.va plictisesc pentru ca sunteți un jurnalist care nu comunica de loc cu comentatorii. Nu vreau sa vin cu sloganul banalizat, mie chiar îmi este frica de multe!
Puiu
Să-mi scuzați greșelile pentru ca am scris cu emoții de pe telefon!
Gogoașă
Fără Frică dar și Fără Ortografie…reflex în(n)ăscut…
Puiu
” Împreună am scris atunci mai multe EDITORIALE (inclusiv despre frică , foame, frig -cei 3 F din epoca „de aur””Înţeleg că domnl Fără Frică a fost jurnalist. Şi cred că i s-a întâmplat ceva rău.Mai apare şi domnul M.B.ca vechi colaborator al „Argesului”, care vă critică ,domnule Gabriel Lixandru.Eu îi văd pe amândoi ca fiind nişte oameni foarte pregătiţi, dar nu înţeleg atitudinea domniilor lor .Oare ce motiv au ,ce i-a determinat să-i critice pe unii dintre actualii jurnalişti în timp ce pentru cei mai vechi au respect?! Am convingerea că ştiţi cine sunt cei doi şi cred că sunt oameni mai in vârstă, ţinând cont de faptul că amintesc de domnul Marin Manolache, iar pe dvs.vă întreabă ce vârstă aveaţi în ’90.Nu vreau amănunte .dar vreau să ştiu dacă cei doi au lucrat în presă.
Gabriel Lixandru
Într-adevăr, domnule Puiu. Se vede că Fără Frică are experienţă. Nu ne cunoaştem dacă dânsul întreabă „pe ce clasă eram?”. Se prea poate să fi fost redactor până în ’94 când am venit eu. În fine, nici nu contează. E liber să critice, dar in limita decenţei şi potrivit ţinutei acestui ziar. Or, înţeleg de la administratorul site-ului nostru că acest om sare de multe ori calul, aşa că să nu se mire prea mult că e scos…