Vă spuneam zilele trecute că la Pitești, OMV Petrom demolează ceea ce a fost rafinăria Arpechim (VEZI ARTICOLUL AICI), iar pe platforma respectivă va rămâne doar un depozit de carburanți. Conspirație, management prost sau interese majore din partea concurenței mondiale? Nu ştim clar. Cert e că munca de zeci de ani a mii de specialiști români și străini, miliarde de dolari cheltuiţi de statul nostru înaine și după revoluție pentru funcționarea acestui colos industrial, toate s-au ”evaporat” în scurt timp. Cu ce ne alegem? Cu un gol imens și cu întrebarea „de ce s-a ajuns aici, de ce nu mai avem nimic când noi eram atât de importanți la nivel mare?!”
Poveste frumoasă, până în 1990
În 1966 erau puse bazele Platformei Industriale Sud Pitești. Totul începea cu Uzina Negru de Fum, primul pas spre înființarea Combinatului Petrochimic Pitești. Directorul fondator al combinatului a fost argeșeanul Costache Sava. Au urmat, pe rând, construirea primei rafinării de petrol și a primelor instalații de piroliză și polietilenă. Inaugurarea oficială a avut loc la 21 iulie 1969, în prezența președintelui de atunci, Nicolae Ceaușescu. De-a lungul anilor, au intrat în producție alte două rafinării și numeroase instalații. În aprilie 1973, prin hotărârea Consiliului de Miniștri (Guvernul) nr. 387 a avut loc unificarea administrativă a Petrochimiei și a Rafinăriei Pitești, tot sub conducerea directorului Costache Sava.
Din acel moment, municipiul Pitești se înscria în rândul marilor centre de prelucrare a petrolului la nivel mondial. Tot amplasamentul se întindea pe aproximativ 800 de hectare (Oarja, Bradu, Căteasca), combinatul ajungând la un moment dat să aibă aproximativ 8.000 de angajați. Conform statisticilor vremii, la combinatul petrochimic existau 73 de instalații; se obțineau 75 de repere prin prelucrarea superioară a țițeiului. Ceea ce se producea aici reprezenta aproape jumătate din întreaga producție a județului Argeș, beneficiari fiind peste 750 de entități economice autohtone; și 55 de importatori din întreaga lume. Exista condiționare directă cu Rolast, Bioproteine Curtea de Argeș, Melana Câmpulung, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Se dezvolta în același timp și cercetarea ştiinţifică performantă, laboratoare proprii, erau reuniuni tematice naţionale şi internaţionale. Calculatoare de proces, televiziune cu circuit intern, asistenţă tehnică în state din Africa şi Asia. Licee de specialitate la Piteşti, secţii serale de subingineri (1972-1978), în colaborare cu facultăţi din Bucureşti şi Ploieşti, club, baze sportive, publicaţia periodică de informare „Petrochimistul”. Mai pe scurt, Combinatul Petrochimic ajunsese un centru foarte important pentru industria românească și nu numai.
Nu totul a fost roz până în anii ’90. Un incendiu de proporții, în aprilie 1974, chiar în ziua de Paște, s-a soldat cu o victimă. A urmat explozia din 31 octombrie 1979, în zona Rafinăriei, unde și-au pierdut viața 11 persoane, și încă un incendiu, pe 23 decembrie 1981, la instalațiile prelucrătoare conexe. În toate aceste cazuri, pierderile enorme au fost suportate din banii statului, s-au remediat problemele, dar s-au impus noi reguli de protecție. S-au aplicat pedepse drastice, au urmat destituiri, au fost sentințe judecătorești, dar după câțiva ani s-a dat decretul de amnistie și mai mulți condamnați au fost eliberați.
Din top, pe butuci
Odată cu evenimentele din decembrie ’89, a început drumul spre ruină, spre golul absolut. Capacitatea rafinăriei era de 3,5 milioane de tone pe an. În august 1990 s-a înființat Societatea Comercială Arpechim, care va fi integrată în 1997/1998 în Petrom, ca apoi în 23 iulie 2004, să fie achiziționată de OMV Austria. În 2006, în urma unei investiții de peste 40 milioane de euro, la rafinăria din Pitești a fost inaugurată o instalație care permitea obținerea de carburanți la standarde europene. Se rafinau anul acela 3,4 milioane de tone de țiței. În 2007, la Arpechim mai lucrau 2.500 de angajați, dar până la finalul anului, după externalizarea unor servicii, numărul salariaților s-a redus la jumătate. Lovitura de ciocan a venit în mai 2007 când statul român, prin Agenția de Mediu Argeș și Garda de Mediu, a suspendat autorizația de mediu a rafinăriei. Motivul: reducerea impactului activității asupra mediului. La 1 iunie era aprobat planul de închidere temporară: pentru doar două luni, atât cât urmau să dureze lucrările minime necesare pentru alinierea la standardele cerute. S-a creat atunci o altă entitate care includea piroliza, extracția de aromatice, polietilena și facilitățile logistice. Au apărut imediat numeroase proteste ale angajaților care își simțeau drepturile salariale și locurile de muncă în pericol. După trei ani, în ianuarie 2010, Oltchim Râmnicu Vâlcea anunța că a finalizat procedura de achiziție de la OMV a activelor petrochimiei din cadrul Arpechim. Apare astfel Divizia Petrochimică Bradu. În martie 2011, OMV decidea închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, urmând le plătească disponibilizaților aproximativ 10 milioane de euro. Rațiunile anunțate erau cele economice – rafinărie mică, fără ieșire la mare, necesar de investiții ridicat. Aproximativ 100 milioane euro.
Nicio altă soluție nu s-a concretizat, deși au fost puse în discuție mai multe variante, inclusiv aceea ca răscumpărarea să fie făcută de statul român. Ce ironie! Să plece de la stat, să se aleagă praful, apoi să revină din nou statului. Unde este rațiunea?! După ce se anunțase continuarea activității de conservare a rafinăriei, în 2015 Agenția de Mediu Argeș a primit o notificare din partea OMV Petrom cu privire la intenția de a demola instalațiile și de a fi totul transformat în depozite. Apoi s-a așternut din nou liniștea…
Subiectul Petrochimiei este reluat de câteva ori în ultimii ani de diverși politicieni, dar numai în preajma campaniilor electorale, mai mult ca să înflăcăreze ceva spirite nostalgice. Un singur om a încercat ceva concret și chiar credea sincer că se poate redeschide combinatul: Mihail Petre Georgescu, inginer chimist, fost director la Arpechim, om direct implicat în dezvoltarea petrochimiei românești contemporane.
Nu mai e nimic!
Cert este un lucru: la Pitești am avut Combinat Petrochimic unde lucrau mii de oameni, iar produsele de aici erau competitive și de mare folos în alte activități economice. Acum nu mai avem nimic. Exportăm ce petrol mai avem și importăm benzină și motorină. În ediţii viitoare, vă vom prezenta punctele de vedere ale foștilor specialiști de la Petrochimie, ale unor sociologi, despre impactul acestei mari pierderi asupra vieţii piteștenilor. Vom discuta, de asemenea, cu primarii de la Oarja, Bradu și Căteasca despre soarta celor 800 de hectare de teren pe care se întindea odată mândria petrochimiei românești.
4 Comentarii
Anonim
dupa 30 de ani de administratie PSD era si firesc
Andrei
Dupa 30 de ani ? Dupa 15 ani deja scartaia si dupa 20 de ani s-a inchis. 8000 de oameni au ramas fara loc de munca. Ne-au alungat printre straini, sa lucram in tarile arabe. Unde sa ma duc eu, inginer petrolier, sa lucrez ? La Navodari la 400km distanta de casa ? Pentru 1800 euro salariu ? Nu mersi, mai bine lucrez 8 luni pe an in Arabia Saudita pe 30.000 de euro salariu.
Pitestean
Asa este,dar cine a vazut investitiile OMV-ului? Apoi intr-un articol similar se manca cakat ca,un anume guvern a pus combinatul pe butuci.Daca se vrea adevarul scrie-ti,altfel seamana cu altceva.
Anonim
Poate are ceva de spul dl MANOLE, fost și actual director.