Fabrica din Argeș care se laudă cu un produs numit “cel mai bun din lume”.
Magiunul de Topoloveni a devenit, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bun gem din lume, după cum a decis TasteAtlas, o platformă ce se descrie ca fiind o „enciclopedie de arome” și un „atlas mondial de mâncăruri tradiționale”. Potrivit reprezentanților platformei, până acum au fost catalogate 10.000 de alimente și băuturi din întreaga lume, însă încă mai sunt zeci de mii de alte preparate de testat, de cercetat și cartografiat.
La descrierea Magiunului de Topoloveni, site-ul tasteatlas.com a notat: „Magiunul de prune Topoloveni este un tartinat concentrat cu suprafața lucioasă făcut în orașul Topoloveni și satele din jur, din prune de culoare autohtonă, complet coapte, de cea mai bună calitate, care sunt fierte mult timp în faza de concentrare. Prunele conțin cantități mari de carbohidrați, zahăr natural și vitamina C din cauza coacerii lor. Singurul ingredient din produs este pruna și, deși poate părea că din dulceață lipsesc cojile de prune, acestea sunt încorporate în aceasta pentru a nu pierde nutrienți, fibre și vitamine prețioase”.
Despre victorie și despre calitățile deosebite ale magiunului de Topoloveni au vorbit reprezentanții locației unde se și fabrică cel mai bun gem din lume.
„Nu a fost un concurs, dar Taste Atlas este o organizație care face în fiecare an face o testare a gustului populației de pe glob. Nu participăm cum se participă la concursuri, plătești o taxă și participi, nu. Noi am fost sesizați de consumatorii care se uită pe canalele de social-media și ne-au spus anul trecut: vedeți că ați câștigat. Anul acesta am ieșit pe locul I în lume și e foarte drăguț că suntem destul de detașați de locul II și foarte detașați de locul al III-lea. Deci gustul magiunului de prune făcut de noi, de români, dar în special cel de Topoloveni este singurul magiun de prune făcut conform standardului. Papilele gustative de pe glob nu se schimbă cu mileniile, fiecare își reconstituie un gust proaspăt, căci și nouă românilor ne plac niște fructe exotice cu care noi nu am fost obișnuiți, nu am trăit cu ele în copilărie, dar organismul le percepe ca ceva natural, sănătos, așa consider eu, ca sociolog”, a mărturisit Bibiana Stanciulov, directorul general al companiei Sonimpex Topoloveni, potrivit agrointel.ro.
Cea care a dus Magiunul de Topoloveni peste tot în lume a dezvăluit și o parte din secretele gustului inconfundabil al produsului.
„Am ieșit pe primul loc la nivel mondial grație modului în care noi procesăm prunele. La noi în fabrică sunt aceste oale, pe care eu le numesc minune și care sunt similare cu cele de lapte de acasă, acelea cu pereții dubli. Prin acei pereți circulă aburul tehnologic, care face ca vitaminele și mineralele din fructe să nu fie distruse. Faptul că noi am făcut analize, am făcut test la Institutul Național de Diabet și Nutriție Paulescu, ne confirmă acest lucru. Am vrut să testez dacă într-adevăr persoanele bolnave de diabet pot sau nu pot să-l consume, iată că pot să-l consume. Este numai pruna pusă în aceste vase bain marie”, a mai spus directoarea.
Fructele din care este realizat Magiunul de Topoloveni sunt recoltate din livezi autohtone, în care nu au fost folosite pesticidele.
„Noi cumpărăm numai prune din livezi consacrate în care nu se folosesc pesticide. Am făcut test și Magiunul Topoloveni nu conține pesticide. Nu conține nici zahăr, nici aditivi. La nutriscore, noi avem verde închis la magiun și alte produse. Sunt vreo 4-5 soiuri de prune pe care le recoltăm, și facem cupaj, așa se numește. Primele prune care se coc sunt cele primăvăratice, urmează Anna Spath, Stanley-ul și pruna de tomnă cea Brumărie. Le punem în butoaie, se cupajează una după alta, unele vin cu mirosul, altele cu gustul, altele cu culoarea. Așa se obține culoarea aceea neagră, parfumată și dulce, că magiunul este dulce-acrișor. De fapt are gustul prunei uscate, noi le fierbem fără foc, cu ajutorul aburului tehnologic, rămân în ele toate vitaminele, potasiu are cât o banană, are vitamina C, fier, fibre alimentare și altele”, a explicat Bibiana Stanciulov.
Potrivit celei care l-a creat și l-a dus pe cele mai înalte culmi ale lumii, Magiunul de Topoloveni poate fi consumat ca atare, pe o felie de pâine, ingredient pentru bomboanele de ciocolată, umplutură pentru cozonac, poate fi utilizat la prăjituri și aluaturi sau chiar în sosurile folosite la friptura de vânat, așa cum a fost utilizat în Norvegia.
5 Comentarii
Anonim
Bieți salariați nu s-au luat salariu de Luni întregi dabia Lea dat de sărbători câte 500 de lei ca la milogi vai de iei.
Anonim
De unde ști tu băi Anonimule!
Anonim
Si cel mai scump!!
Anonim
Este cel mai bun.Nu fiți cârcotași
Anonim
Magiunul.se fabrica de sute de ani in toata zona subcarpatica a Munteniei! A venit o tanti si cica l a inventat ea!