A scrie ceva esenţial despre şcoală este una dintre cele mai dificile sarcini pe care ne-o putem imagina. Iar dificultatea constă în faptul că ea se află la o încrucişare de drumuri. Există astăzi mulţi corifei ai pedagogiei care au luat-o pe drumul digitalizării educaţiei, uitând de educaţia transmisă de dascăl de la catedra sa. O educaţie digitală nu are o grădină a Mavrului, aşa cum are educaţia noastră tradiţională, ci ecranul unui monitor de calculator. Zeiţa cărţilor şi a înţelepciunii nu ar avea ce căuta în spaţiul virtual creat de internet şi ar rămâne uimită să vadă cât de bine se pricepe să mânuiască tastele unui calculator un analfabet funţional. Şi astfel, în noua situaţie în care se află şcoala noastră, cu învăţământul ei online şi cum s-o mai numi, Minerva se va lipsi de bufniţă, pasărea ei dragă, ce jeleşte noaptea prin grădina Mavrului, punându-şi pe umeri o tabletă sau un laptop. Căci aşa am ajuns, să-i învăţăm pe bieţii copii din faţa calculatorului să scrie după noi idei scoase parcă dintr-o lume virtuală. Cum îl întrebi pe elev altceva, adică cum dai să-l faci să judece, el caută cu ochii trişti spre tableta sa.

Prin urmare, cartea este cea care sfinţeşte omul, nu calculatorul. Or, acest mijloc de educaţie te transformă într-un simplu strângător de diplome, nu într-un om cu educaţie aleasă. Cel care are în faţă calculatorul şi o educaţie online va rămâne pentru totdeauna ceea ce au prezis ursitoarele la capul leagănului său, plecând fără să-i lase darul cititului. Un astfel de elev nu va avea destinul sămânţei din Parabola semănătorului. Sufletul său va fi rece şi amar, unde cuvântul nu înfloreşte niciodată, ci rămâne într-o stare incipientă, fiind pregătit să primească tot felul de fobii şi anxietăţi viitoare. Or, dacă nu a moştenit darul de a citi cărţile celor care s-au străduit să le scrie, omul nu poate căpăta pasiunea lecturilor lungi şi alese. E un simţ care se rafinează din generaţie în generaţie, nu se naşte spontan, aşa cum se poate naşte tehnica digitalizării. O tehnică însă care te conduce direct la degenerare, nu a ta, ci a urmaşilor tăi. Cine vor fi fost strămoşii poetului nostru nepereche care a lăsat moştenire lumii Luceafărul? Ce rază de lumină călătoare, ca de la steaua apusă la veşnicie, va fi ajuns până la adolescentul îmbolnăvit de metafizica spaţiului nostru mioritic, care a fost Lucian Blaga? Cum o fi plămădit sufletul unui George Coşbuc, cântăreţul duios de doine, care îşi revede la bătrâneţe copilăria plecată peste cărţi şi dicţionare sau traduceri din Divina Comedie a lui Dante, ale căror rânduri sunt tot atâtea săruturi de mamă?

Aşadar, cine nu şi-a imaginat o incursiune în lumea imaginarului împreună cu Jules Verne nu e om întreg. Iar cine nu-şi dă seama dacă o carte este bună sau lipsită de valoare acela nu e cititor. Dar şcoala nu mai cunoaşte meşteşugul de a pătrunde taina slovei. Astăzi, slova îi loveşte pe copii în moalele capului ca un ciocan. Or, prin lectura unui basm, copilul pătrunde dincolo de el, într-o ţară imaginară, la depărtări imense, aproape de cer şi de stele. Dar şi cu mult timp în urmă, odată, demult, la cele ce au fost… Iar ce se întâmplă acolo e totul verosimil: eroii se luptă între ei, cineva e salvat, domniţele se cunună cu feţi-frumoşi şi toţi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Bibliotecile sunt pline de astfel de cărţi.

Şi e o realitate faptul că veacuri de-a rândul oamenii au construit biblioteci şi au adunat cărţi. Însă, astăzi, bibliotecile sunt înlocuite cu computere, un fel de peşteră a lui Ali Baba, găsind în ele absolut tot ce au adunat oamenii de-a lungul veacurilor. Este poate prima oară când omenirea face din mijloc un scop, din simbol o expresie, din literă sau cifră o tastă, din cuvinte sau fraze o tastatură. Iar în ceea ce-i priveşte pe copii, nimic nu e mai elocvent să simţi cum limba, gândirea, educaţia în general le rup din rădăcini identitatea. Nu ştiu ce spun copiii de pe întreaga planetă, stând laolaltă pe internet. Nu se înţeleg la nivel de limbă, dar am impresia că aud acelaşi apel străbătând meridiane şi paralele pentru o întâlnire virtuală. Or, în faţa calculatorului, migrând pe internet, copilul nu mai trăieşte libertatea cărţii. Fantezia îi este anulată, pentru că o primeşte de-a gata, de pe internet. Iar priza cu insul său lăuntric este una mecanizată şi promptă, mergând până la resorturile inteligenţei şi blocând asociaţiile de idei, deci blocând gândirea, dar şi afecţiunea. Ei devin atât de insensibili, încât pierd din empatie. Or, vârsta cea mai generoasă în iubire a ajuns să dea indivizii cei mai indiferenţi în viaţa de zi cu zi. În copilăria de demult, totul era simţit direct, ca şi cum se spărgea crusta ce acoperea lucrurile. Dar astăzi crusta aceasta nu se mai sparge niciodată, căci între primele senzaţii ale copilăriei şi copil s-a interpus computerul.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio