Primar: Irinel Georgescu
Viceprimar: Ion Moisescu;
Secretar: Sergiu Dan
Contabil: Luigi Baicu
*
Sate componente: Dobreşti (reşedinţă) şi Fureşti;
Populaţie: 1.800 de locuitori;
Suprafaţă totală: 3.900 ha, din care 400 ha, intravilan şi restul – extravilan, păduri şi terenuri;
Atestare documentară: 29 iunie 1579.
Proiectul nostru, „Satul argeşean faţă în faţă cu viitorul european”, derulat în anul Centenarului Marii Uniri, a ajuns la Dobreşti, în comuna unde se află casa memorială „Ion Mihalache”.
Ion Mihalache (născut la 3 martie 1882, Topoloveni, decedat la 5 februarie 1963, Râmnicu Sărat) a fost învăţător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator şi preşedinte al Partidului Ţărănesc, vicepreşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc. A organizat şi militat pentru izbânda referendumului prin care populaţia din Basarabia a hotărât în 1918 revenirea la patria mamă.
Primăria Dobreşti nu are o clădire proprie şi funcţionează în căminul cultural „Ion Mihalache”; construcţia datează din anul 1947. Unele elemente de arhitectură, cum ar fi scara interioară, au fost păstrate intacte. Birourile administrative se află la etajul clădirii cu parfum de epocă. Cine vrea să ajungă la conducerea localităţii are de trecut testul „Atenţie la… neatenţie!”, fiindcă scara originală din lemn are înclinaţie mare şi trepte înguste.
Un proiect de investiţie născut în anul Centenarului Marii Uniri – construcţia unui sediu al Primăriei şi Consiliului Local – reaşază lucrurile pe făgaşul normal la Dobreşti. Noul edificiu se înalţă tot în centrul civic, şantierul fiind deschis lângă zidurile bătrânului căminul cultural (fundaţia este gata).
Societăţile Primăriei
Dobreştiul adună roadele unui proiect de economie socială derulat cu fonduri europene prin Ministerul Culturii. Primăria a înfiinţat, atenţie!, patru societăţi comerciale unde lucrează în prezent 30 de localnici. Muncitorii au fost recrutaţi din rândul oamenilor care primesc ajutoare sociale (beneficiari ai Legii 416). Şase luni, muncitorii au mers la cursuri de calificare, vreme în care salariile le-au fost asigurate de Uniunea Europeană. Dotate cu tot ce le trebuie pentru a funcţiona la parametri (utilaje, calculatoare pentru contabilitate etc.), societăţile Primăriei Dobreşti funcţionează cu 30 de salariaţi. Secţia de croitorie produce lenjerii de pat inclusiv pentru spitale şi aziluri. Firma de construcţii a început afacerea „caselor la cheie” cu construcţia noului dispensar din Dobreşti. Secţia de fier forjat prestează pentru localnici. Fabrica de termopan şi-a creat o piaţă de desfacere în judeţ.
Următoarea societate a Primăriei Dobreşti aşteaptă la rând să prindă contur. Pe primarul Irinel Georgescu îl bate gândul să construiască o fabrică de suc şi un siloz de fructe cum nu există în tot judeţul.
Zonă de agrement
Edilul-şef visează la proiecte care să atragă profit şi locuri de muncă pentru dobreşteni. Investeşte în infrastructură şi utilităţi, pentru a-i atrage pe oamenii de afaceri. Irinel Georgescu are în plan să amenajeze pe izlazul comunal, acolo unde şi-a găsit locul viitorul miniteren de fotbal, un spaţiu de picnic dotat cu grătare şi cu cele de trebuinţă activităţilor gastronomice, un loc de camping cu cabane şi o scenă pentru manifestările artistice şi culturale.
Obiective de investiţii în 2018
– Modernizarea iluminatului stradal (lămpi LED);
– Construirea unui sediu al Primăriei şi al Consiliului Local (până acum, a fost realizată fundaţia);
– Construirea unui pod nou peste pârâul Cârcinov (proiectul se află în faza licitaţiei);
– Reabilitarea şcolii cu clasele I-IV Fureşti (acum, proiectul se află în faza licitaţiei);
– Amenajarea unui miniteren de fotbal, cu vestiare şi tribună – pe izlazul comunal (proiectul urmează să fie depus printr-un Grup de Acţiune Locală din Dâmboviţa).
Monumente istorice
În comună se află situl arheologic de interes naţional de „la Movile”, aflat pe izlazul din Dealul Satului, la est de Dobreşti, la hotarul cu satul Fureşti, sit în care s-au descoperit un tumul şi o aşezare din Epoca Bronzului (cultura Tei). În lista monumentelor istorice din judeţul Argeş sunt incluse ca monumente de arhitectură de interes local: casa memorială Ion Mihalache, casa Gheorghe Marinescu şi casa Stancu Badea. Fiecare sat este înzestrat cu un monument al eroilor.
Poziţionare geografică
Traversată de apele pârâului Cârcinov, comuna Dobreşti se află la marginea estică a judeţului, la limita cu judeţul Dâmboviţa. Este străbătută de şoseaua judeţeană DJ702, care o leagă spre sud de Beleţi-Negreşti, Priboieni şi Topoloveni (unde se termină în DN7) şi spre nord-est de Boţeşti şi mai departe în judeţul Dâmboviţa de Cândeşti.
Puncte tari
– Reţea de alimentare cu apă;
– Reţea de electricitate;
– Reţea de iluminat public;
– Reţea de telefonie fixă şi mobilă;
– Cablu TV şi internet;
– Târguri locale: în Joia Mare a Paştelui, la 21 mai şi la 14 septembrie;
– Zonă pomicolă, zootehnică, forestieră;
– Producţie excelentă la fructe (mere, pere, prune, nuci etc.);
– Două fabrici de suc;
– Două centre de colectare a fructelor;
– Secţie de croitorie, secţie de fier forjat, firmă de construcţii şi fabrică de termopane – toate înfiinţate de Primărie;
– Forţă de muncă disponibilă;
– Oameni gospodari;
– Terenuri agricole nepoluate, lucrate;
– Zonă cu relief atrăgător, potenţial turistic;
– Drumurile judeţene şi cele de interes local sunt în stare foarte bună;
– 80% din drumurile comunale sunt asfaltate;
– Unităţile de învăţământ (două şcoli şi două grădiniţe) sunt modernizate, utilate corespunzător, au grupuri sanitare proprii şi centrale cu lemne;
– Dispensar uman nou;
– Farmacie;
– Medic veterinar;
– Cămin cultural;
– Există voinţa autorităţilor locale de a întocmi şi aplica proiecte destinate dezvoltării locale;
– Se află în construcţie un nou edificiu cu destinaţie sediu administrativ (Primărie);
– Reţeaua de canalizare este în lucru.
Puncte slabe
– Lipsa investitorilor;
– Lipsa reţelei de gaze;
– Depărtarea de oraşe (20 km faţă de Topoloveni, 40 km faţă de Piteşti).
Ameninţări
– Natalitatea scăzută;
– Migrarea tinerilor spre mediul urban şi străinătate;
– Scăderea populaţiei şcolare;
– Slaba comercializare a produselor agricole;
– Sistemul birocratic impus de legislaţia românească.
Oportunităţi
– Înfiinţarea fabricilor de prelucrarea a fructelor;
– Înfiinţarea fermelor zootehnice (oi, vaci);
– Înfiinţarea atelierelor de croitorie/centrelor de remaiat;
– Închirierea de spaţii pentru diverse activităţi în clădirea cu etaj din centrul civic („Consumcoop” Dobreşti);
– Posibilitatea atragerii turiştilor prin îmbunăţăţirea infrastructurii turistice.
6 Comentarii
Anonim
Minciuni numai minciuni😅😅😅😅
Anonim
Domnilor faceti ceva pentru locuitori comunei Eu am venit ln comuna mea care m am nascut si am trait pana la 18 ani dupa 20 de ani si am gasito neschimbata lnbatranita saracacioasa pentru ca voi conducerea comunei nu ati facut nimic ln comuna decat sa va luati bani (slariile) degeaba …si vad ca sunteti o echipa de familii de renume care erau pe timpuri ce ziceti se zvarcolesc parinti si rudele voastre ln mormant ca ati adus comuna de rapa. Nu va e rusine de locuitori acestei comune si sat furesti .Unde va este prestigiu vosteu de locuitor a aceste urbe …PACAT….
Anonim
A mai functionat vreo firma infiintata de primarie dupa cele 6 luni cand salariille au fost asigurate de UE???
Anonim
3 dintre ele încă mai funcționează, nu-ți face griji nici de ele, nici de banii europeni !
Anonim
A cincia societate cum se numeste ?Nu cumva Montana Top a sefului liberalilor dobresteni -este la 416-? Demisia urgenta domnule presedinte alfel va fi scandal mare !!!
Anonim
Amuzant.