Aventura Parc – noua zonă de agrement din Parcul „Lunca Argeșului” – oferă noi atracții vizitatorilor!
Unul din locurile preferate ale piteștenilor, pentru petrecerea timpului liber, Parcul „Lunca Argeșului” și-a extins paleta de atracții, din această primăvară, oferind iubitorilor de activități sportive zona „Aventura Parc” – trasee de parcurs, cu grade diferite de dificultate, accesul publicului fiind gratuit.
De astăzi, 30 iulie, vizitatorii parcului pot accesa noile linii de parcurs adăugate zonei Aventura Parc, în urma extinderii acesteia: Parcursul Acrobatului – parcurs cu grad mediu de dificultate, cu o lungime de 3,7 m, adresat copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 10-16 ani; Parcursul Micului Acrobat – traseu ușor de parcurs, cu grad de dificultate redus, cu lungimea de 7,8 m, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-10 ani; Parcursul Începătorului – modalitatea perfectă pentru copii și adulți de a-și testa și perfecționa atât abilitățile motrice, cât și de echilibru, dezvoltând puterea și încrederea în sine – lungimea liniei nou adăugate: 8,80 m.
Au fost, de asemenea, amplasate două noi linii de tiroliană cu scăunel, cu lungimi de 25 și de 35 de metri. Spațiul de relaxare Hamac Natura a fost extins, prin montarea a 15 noi hamacuri profesionale, amplasate în Zona Picnic.
Municipalitatea atrage atenția asupra obligativității de a folosi aceste amplasamente conform regulamentului disponibil tuturor vizitatorilor acestui spațiu de agrement, expus în zona Aventura Parc.
De asemenea, facem apel către toți utilizatorii accesoriilor amplasate în parc, atât în zona destinată jocurilor și activităților sportive, cât și în spațiile de relaxare, să le folosească responsabil, numeroase acte de vandalism și de distrugere a obiectelor destinate confortului vizitatorilor (bănci, perne, hamace etc.) fiind înregistrate săptămânal și sancționate de polițiștii locali, conform legislației în vigoare.