Copiii s-au despărţit de Făt-Frumos. Nu aş scrie despre acest subiect, dacă nu aş vedea că micuţii noştri au momente din ce în ce mai dese de tristeţe. Şi văd zilnic sute de copii. Ei trăiesc un fel de decepţie, de plictiseală. Natural, surprinzând aceste lucruri, m-am gândit la toate cauzele de amărăciune care cuprind sufletul copilului actual. Iar aceste cauze constau în imperativul adaptării şi al readaptării. Acest imperativ este Taygetosul actual. Sigur, astăzi, copiii nu mai sunt aruncaţi în prăpastie, pentru că ei se află, încă de la naştere, în această prăpastie. Adică într-un nou Taygetos, dar electronic. Astăzi, copilul îşi găseşte liniştea numai în faţa tabletelor sau a altor electronice, aşa cum în trecut îşi găsea această linişte „pe obrazul fraged al pernei, care seamănă aşa de bine cu obrajii copilăriei”, cum spune Proust. Şi astfel, acest copil pornea pe puntea de aur a visului. Şi abia atunci el lua în stăpânire lumea sa, lumea creată de imaginaţia lui, în care totul era strălucire şi izvor de bucurie. Visând aşa, copilul şi-a dat seama că Făt-Frumos se întoarce acasă nu pentru că e nefericit. Se întoarce acasă pentru că înţelege la un moment dat ce are de făcut, adică ceea ce a făcut tatăl său. Astfel, căile cunoaşterii drumului devenirii se modelează conform unei distribuţii genealogice. Aşa a fost în trecut: viaţa fiului se desfăşoară din ascultare în ascultare faţă de tată. Dar distribuţia genealogică nu mai este valabilă astăzi şi putem afirma că niciodată oamenii nu au trăit mai izolat ca acum.
Prin urmare, copiii s-au despărţit de Făt-Frumos, pe care povestitorul îl găsea în sine, în universul său interior şi în ecouri. Însă, între timp, au apărut noi forme de idolatrii, alte mitologii. Iar pe măsură ce suntem invadaţi de tehnologie şi de curentul progresist, gândirea este prinsă în schema unei cauzalităţi polare. Forma ei este pendularea între doi poli. Astfel, polaritatea a ajuns să fie singurul mijloc de a cuprinde într-un fel diversul uman şi natural (întuneric şi lumină, bine şi rău, feminin şi masculin, înger şi demon, atracţie şi respingere etc.) Polarităţii acesteia îi lipseşte însă ţesătura unei sensibilităţi umane; ea fiind definită de trăirea a două sentimente cu un timbru diferit. S-a ajuns să nu mai ştim nimic despre om, dacă nu avem în minte simultaneitatea polarităţii planurilor contradictorii ale conştiinţei sale. Iată o cauză a stingerii basmelor! Nimic miraculos între doi poli. Aşadar, la nivelul creaţiei au apărut alte scheme de gândire, iar gustul pentru basmele din trecut s-a pierdut. Astfel, omul s-a depărtat prea mult de obârşia lui. Naivitatea mistică primară nu-l mai stăpâneşte. Simplitatea nu mai e o calitate. Şi atunci lumea mitică a lui Făt-Frumos, starea ei primordială, a fost abandonată brusc sau treptat, prin ea însăşi sau prin acţiunile unui alt demiurg. Un demiurg neînţeles ca martir pentru că lumea electronicii este una fără suflet. Internetul nu devine. El nu se mişcă în cerc precum personajele de altădată ale basmelor noastre.
Iar dacă astăzi i-am cere unui copil să aleagă între basmul „Tinereţe fără bătrâneţe” şi un roboţel mecanic, el ar alege roboţelul. Şi dacă l-am privi cum se joacă, am vedea că subiectul jocului este dat de imaginaţia lui de copil. De fapt, nu ne-am afla în faţa unui joc, ci în faţa unei adevărate psihologii. Roboţelul ar avea un nume şi astfel ar fi scos din universul jucăriilor şi aruncat jocului, care era mai mult o luptă imaginară, cu un vârtej de situaţii, de prăbuşiri, pierderi şi salvări. Numele roboţelului ar fi Dracula, iar jocul ar părea o revelaţie a puterii, nu a ludicului. Eu am făcut acest experiment. Copilul din faţa mea a ales roboţelul cu care a început un joc cu dispăruţi şi prizonieri, cu eroi şi trădători. Şi astfel, prin joc şi prin situaţiile create, am observat cum acest copil a înlocuit morala cu psihologia. El se simţea ca un demiurg. În astfel de momente, o forţă nevăzută punea stăpânire pe copil şi îl facea să se simtă exaltat. Copilul purta în sine ceva primordial, ceva ireal şi nepământesc, ce se dezvăluia în clipele de agresivitate ale jocului. La un moment dat, copilul şi-a modificat misiunea şi actele sale războinice. Ici, Dracula, dincolo, Batman. Iată ce vedea mintea lui de copil. Şi astfel, îmi dădeam seama că momentele jocului erau un apogeu exuberant, când întâlnim arta făuritorilor de ficţiuni, de iluzii, de nimicuri şi de erori: un divertisment puţin costisitor. Mai erau scoase în evidenţă sentimente şi vedenii nealterate de niciun act al raţiunii şi de nicio morală învăţată. Iată exeperienţe vii ce leagă jocul de viaţă! La un moment dat, surprinzător, copilul a venit lângă mine şi mi-a şoptit ceva la ureche. N-am înţeles şi l-am pus să-mi repete de mai multe ori secretul lui. Pe braţul meu s-a aşezat o mână, iar copilul mi-a arătat cu ochii spre jucăria preferată. Era o tinichea strălucitoare care îl simboliza pe Dracula. Eu am încercat însă să-i vorbesc despre Făt-Frumos, dar el tot de Dracula era atras. Prin urmare, nu spun mare lucru dacă recunosc că nu sunt în stare să-mi pledez propria cauză. Şi ce dureroasă este constatarea că poveştile nu se moştenesc!
Gheorghe SAVU
10 Comentarii
Doctorul
Si eu vad zilnic multi copii, părinții vin cu tablete pana si in spital.
Andrei
Este toamnă. Razele Soarelui apar din ce în ce mai rar. Frigul îşi arată colţii. Suntem trişti. Căldura şi lumina din case ne alină tristeţea. Vitregiile naturii par implacabile. Dar Omul a găsit soluţii pentru a le învinge. În anotimpurile reci nu hibernăm, ci chibzuim la cele va să vină. Fiecare după cum îl lasă cugetul. Unii la primăvara de peste şase luni, când copiiii vor fi veseli şi vor zburda. Alţii, la câte-n-lună şi-n stele.
Dan
Copiii , dati sau nu in mintea lor, s-au despartit de Savu. Nu as scrie despre acest subiect, daca nu as vedea ca maruntii cititori rosii au momente din ce in ce mai dese de tristete.. Si vad zilnic sute de cazuri. Ei traiesc un fel de deceptie, de plictiseala. Natural, m-am gandit la toate cauzele de amaraciune care cuprind sufletele milogului pensionar, iar acestea constau in imperativul adaptarii si readaptarii. Astazi el se numeste Vecinul Costica, un munte bagat in cutia milei de catre o justitie inefabila. Sigur, astazi, pensionarul PSD-ist nu mai este aruncat in prapastie. El se afla déjà acolo adica in buda din spatele camarii cu muraturi. Astazi pensionarul rosu isi gaseste linistea numai la venirea postasului si nu ca in trecut cand si-o gasea odihnindu-se cu Veta in porumbii lasati parloaga cand a decis sa se faca pitestean….Obrajii batranetii poarta inca roseata partidului unic acum cand pe linia autobuzului 19 se circula greu dimineata cand putinii tineri se duc sa munceasca pentru pensia lui. Visand asa, bosorogul PSD-ist si-a dat seama ca Savu se intoarce la Fat Frumos nu pentru ca este nefericit…. Se intoarce pentru ca la un moment dat intelege ce are de facut, adica un nou articol despre rosii……
Puiu
Da, astăzi şi copiii sunt trişti! Dar nu sunt toţi, aşa cum nici părinţii lor nu sunt la fel! Motivele de tristeţe le-aţi semnalat, o parte din ele, diversitatea cauzei fiind multiplă. Parcă vă percep mult mai patetic decât ar trebui să fiţi. Cred şi sper că suntem mult mai departe de regulile spartane. Ştiţi de ce cred eu, că s-au despărţit copiii, de Făt-Frumos şi nu numai? Pentru că a cam dispărut şi povestitorul. Povestitorul, oricare ar fi el din mijlocul familiei, nu mai are timp şi nici putere să-şi ţină copilul, în poală , să-l mângâie pe frunte şi să-i spună poveşti. Unii dintre „povestitori ” se află la distanţe mari de copiii lor, iar tehnologia electronică nu a ajuns să transmită şi căldura sufletească de care amândoi au nevoie. Nu cred că trebuie să ne simţim „invadaţi” de tehnologie. Tehnologia evoluează de la sine. Nici nu se poate altfel, dar are o contribuţie majoră în răcirea relaţiilor dintre oameni ,în general. Aveţi dreptate când spuneţi că mulţi copii se lasă atraşi de lumea roboţeilor, în general a celor cu apucături războinice, dar am văzut şi copii captivaţi de poveştile lui Creangă sau de singura păpuşică din cârpă, pe care o are câte un copil sărman ,dar fericit în lumea lui. Finalul editorialului mă întristează şi pe mine, pentru că dacă poveştile nu se moştenesc, atunci vom pierde multe moşteniri ale neamului.
Victor Viorel
Eu locuiescin Spania si nu se discuta de culoarea rosie ca in Romania – aceasta culoare atat de frumoas[ Se judeca in rosu ca, pana la urma, sa se vada numai rosu. Acest Dan capitan de plai vede numai rosu sau poate, aflat sus pe plai, vede azurul, care s-a înroşit undeva la orizont, cum s-a înrosit şi politica judeţului Argeş.
Dan
Acets comentariu a fost şters din cauza jignirilor aduse celorlalţi cititori.
Dora
Noi, romanii, avem un dar de a murdari tot ce e frumos.
samir
foarte frumos!
Elena Delia Dumitrica
A disparut Fat-Frumos din povestile noastre, din fanteziile noastre, din viata sociala . A disparut frumosul, binele, alaturi de simbolurile lor seculare. Au aparut , in schimb, mai multi „Feti-Urâti” (daca mi se permite pluralul acesta deplorabil al unui substantiv propriu), cu simboluri pe care Fat-Frumos de altadata le tinea departe de el si de cei dragi lui. Acesti monstri ,multi la numar, contrasteaza cu acela care ne-a marcat nouā copilaria, intr-un mod fericit , de neuitat si de neînlocuit.
Elena Delia Dumitrica
Eratā: au disparut frumosul, binele (acord la plural)