Un membru de bază al PSD mi-a făcut un decalog ideologic al propriului partid, dar pe care l-am uitat în mare parte sau îl mai ţin minte destul de puţin. Am reţinut foarte bine numai primele două porunci. În prima se spune să le vorbeşti oamenilor despre salarii, pentru că numai astfel le captezi atenţia. Iar cea de-a doua poruncă se referă la pensii, pentru că numai cu subiecte de acest fel le întreţii speranţa celor în vârstă. Probabil că următoarele porunci se referă la misiunea de partid dată statului român, la selecţia de cadre pentru funcţiile importante atât în partid, cât şi în stat etc. Ah, da, îmi mai aduc aminte de o poruncă: în calitate de membru PSD, să nu-ţi faci alţi dumnezei. Se desprinde din aceste porunci un comportament de gaşcă al membrilor acestui partid. Şi, dacă îmi amintesc bine, porunca a cincea este o parafrazare a dictonului iezuit că scopul scuză mijloacele. Se permit mijloace ticăloase, ipocrite pentru atingerea unui ţel înalt. Îmi mai amintesc câteva porunci, dar fără să le ştiu ordinea. Este vorba despre porunca prin care li se dă putere de neînchipuit primarilor şi funcţionarilor superiori din primării. Este la fel ca în perioada comunistă, când funcţionarii de toate felurile aveau drepturi atât de mari, încât îţi hotărau destinul.
După ce politicianul mi-a mai vorbit un timp despre decalogul partidului său, mi-am dat seama că porunca „să nu-ţi faci alţi dumnezei” începe să fie încălcată. În sensul că Victor Ponta doreşte cu orice preţ să-i ia locul lui Liviu Dragnea şi face tot posibilul să redevină un idol pesedist. Dar un idol mincinos, pentru că a învăţat de la vechii idoli, precum Adrian Năstase şi Ion Iliescu, cum să mintă poporul cu televizorul. Or, adevărul e că suntem cu adevărat la o răspântie a istoriei noastre sociale. Cele ce se petrec în societate în ultimii ani demonstrează că nu trăim cu adevărat într-o lume normală, ci într-una copleşită şi ţinută captivă de prea multe grupuri de interese care se războiesc zilnic între ele pentru acces la putere şi la resursele ţării. Totul este imoral şi lipsit de orice conştiinţă a responsabilităţii. Este vorba despre o năruire morală, în care trăsăturile de voinţă şi de mândrie sunt din ce în ce mai rare. PSD este acum în epoca decalogului lui Dragnea. Iar pentru a rezista ca idol suprem, Liviu Dragnea a inventat o vestală, pe Olguţa Vasilescu.
Prin urmare, Liviu Dragnea şi Olguţa Vasilescu au umplut PSD de crize. Mi-e dor de vorba domoală a fostului ministru al Muncii Rovana Plumb. Însă aceste crize nu au început odată cu actualii idoli politici, ci cândva la mijlocul secolului trecut, când comuniştii au deturnat conştiinţa poporului de la legile ei naturale. Ca urmare a industrializării forţate, mase mari de populaţie rurală au fost dezrădăcinate şi înghesuite în mari centre urbane. S-a creat astfel o altă formă de dependenţă în afară de cea a ţăranului de pământ, anume dependenţa de locurile de muncă şi de salarii, născându-se un individ instabil, nesigur şi uşor de influenţat. Viaţa lui a început să depindă de politică.
Noul orăşean nu are pe ce să se bazeze. În plus, sistemul de educaţie făcea tot posibilul pentru a-i inocula fiecărui individ o atitudine de supunere oarbă faţă de politica partidului, devenit partid-stat. Apoi s-a instituit credinţa că tot ce e de dorit trebuie să vină de la conducătorul iubit, de la cel care tronează undeva sus, deasupra cetăţeanului.
Mai târziu, după evenimentele din ’89, cetăţenii voiau ordine democratică, dar au comis greşeala fatală de a-l alege drept conducător pe cel care făcuse parte din cercurile comuniste. Ion Iliescu era o personalitate incapabilă, neadaptată, cu poftă de putere, dar foarte bine orientată şi pregătită de a accede la funcţia supremă în stat. El a menţinut şi în perioada imediat postdecembristă misiunea de partid dată statului. Aşa s-a întâmplat şi cu vechiul partid comunist care se identifica cu statul, numai că, atunci, era vorba de PSDR. Iar în zilele noastre aceeaşi misiune o dă Liviu Dragnea. A fost creată astfel o realitate având la bază o utopie, în care am fost cuprinşi cu toţii; un univers sincretic de cuvinte repetate până la saturaţie, ritualuri ce ţin de psihologia maselor. În fiecare seară auzim la televizor despre programul PSD de creştere a pensiilor şi salariilor, de sisteme unitare de pensii şi salarii, despre grupe de muncă şi creşteri de impozite. Nimeni nu vorbeşte despre vreo investiţie sau vreun proiect industrial. Să închidem ferestrele, să tragem perdelele şi să stingem lumina, pentru că e de rău!
13 Comentarii
Dora
O porunca importanta este menținerea cu orice preț a puterii. Motiv pentru care primarii PSD au puteri nelimitate. Primarii sunt, cum bine ziceți, noii idoli al partidului. Si fiecare idol are cel puțin o vestala. Mi-a plăcut ideea cu vestala.
george
Ce bine era cu Boc si Boagiu,cu Base si Udrea, cu Werner si Gorghiu, cu Orban si Turcan, nu-i asa ? Ha,Ha,Ha, ce-mi plac glumele mele !
Nicu
Aceeasi Marie cu alta palarie
Puiu
Să accept ideea că toate partidele aflate până acum la conducere au decalogul lor. Fiecare partid în parte a încălcat in totalitate adevăratul Decalog , adică Cele Zece Porunci date de Dumnezeu lui Moise. Cu mai mulţi dumnezei, cu mai multe vestale, Decalogul a fost călcat în picioare şi dacă nu credeţi, analizaţi! Absolut niciuna dintre poruncile Decalogului nu a rămas ne strivită. Toţi iezuiţii lucrează duminica, fură ,ucid nu-şi mai recunosc tatăl şi mama ,duc o viaţă de desfrâu, se îmbogăţesc din retrocedări, îşi calcă jurământul pe care l-au depus, unii de două-trei ori. O singură speranţă am avea , dar nu cred . Să se nască un partid care să respecte Decalogul sau măcar o parte a lui. Să se nască ,am zis , pentru că deocamdată nu este, ori să se transforme vreunul, nici vorbă. Şanse sunt, pentru că se vor naşte şi se vor ridica prunci din mijlocul unui popor creştin, care respectă Decalogul.
Nicu
Decalogul iezuitilor a devenit decalogul mafiotilor
Cucu
Din 90 am avut de – aface cu aceeasi Marie , dar cu palarii diferite.
Cucu
Erata: de – a face
VIOREL
De speranta, nici vorba! Menirea politicienilor este sa ne faca sa credem ca fac ceva pentru noi,cand de fapt, totul este pentru ei.
Dezamagit?…
„Voteaza-l pe cel ce promite mai putin.Va fi cel ce te va dezamagi mai putin..”
ALI
„Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat”. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu…
Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai
că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun
boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la
lotto, cecuri, sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o
mână într-un judeţ.Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau înalimentaţia publică. Sau poate niste ofiţeri, militari sau altfel,care erau normal sa fie dotaţi.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între
orele 08 şi 16, te gândeai că este în concediu, zile libere, sau poate
e bolnav, săracu om, şi merge la doctor…
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă
mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi
de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi
trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o
cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic –
ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e
umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins
nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi
zeflemitor la el gândind ” ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla
ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu’ dom’
doctor… !”
Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă,
şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că ” este unul din
ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să
vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de
fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta’cs’o că a chiulit… !
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii,
să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să
aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te
poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o
familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se
uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei
care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate
şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: ” ăsta e a lui
Ilie de la sculărie. A terminat primul facultatea, l-au luat ăia la
Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept” …
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe
stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc,
să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu
la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul
la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta, sau nunta
copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o
ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu
băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţigară, o tablă, o bere, o
şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unul să nu facă „una
mică” cu prietenii…
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era
teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul, sau de ce nu ai
moţ la bască, sau de unde te îmbraci…
Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care
treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde
aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva
spunând cu mândrie: „Uite mamă, trece armata”.”
ALI
„Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul
pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat,
iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari
chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.
Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai
ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un
caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu
fără plată.
Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat
să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă
aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el.
De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie,
” fluidizând circulaţia „.
Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla
ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu
bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul
umflat, toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni
chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice,
cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu
plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg
la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de
strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul,
„ifonul”, sau tableta.
Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi
întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte
o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu.
Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine
nu are câte un „my man” este ori urâtă cu crengi, ori „tută”.
Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care
reuşesc să „se învârtă” sau sunt „băieţi de băieţi deştepti” care
obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi
mai mult, cu atât eşti mai deştept.
Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl
ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani
cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă…
Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le
e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se
asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe
că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că
nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în
casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească
cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu
capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută
disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap…
Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un
cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai
însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru
că „Aştia au tras în noi în ’89 şi acum au pensii nesimţite”.”
Politistul
Si incidental de la Costesti cum il comentati domnilor copil lovit la scoala in pauza si la spital operat. Unde este doamne TEpes
ION
Domn contabil, nu vrei matale să ne povestiţi cum aţi acoperit distrugerea documentelor şcolii pe care o păstoriţi împreună cu directorul instituţiei.
Din ce motive nu aţi sesizat organele de cercetare penală, privitor la distrugerea documentelor şcolii, documente care dovedesc sustragerea de bani.
Puiu
Excelent comentariul tau Ali, prin veridicitatea lui. Foarte multi stiu ca lucrurile stau asa cum le-ai descris, dar foarte putini recunosc! O paralela perfecta a realitatii. Mi-a placut foarte mult si subscriu. Felicitari!