Vasile Mihăilescu: „Decalajele din societatea românească se vor adânci!”
Proiectul de lege promovat de guvernanți pentru scutirea de impozit a pensiilor sub 3.000 de lei este una populistă, afirmă Vasile Mihăilescu, fost consilier județean. Mai mult, formula propusă este inadecvată pentru că oferă creșteri mari la pensiile mari și creșteri mici sau deloc la pensiile foarte mici. „Acest lucru este inechitabil și contribuie la creșterea decalajelor din societatea românească.
În prezent, scutirea de impozit pe venit se acordă la pensiile de până în 2.000 de lei. Prin aplicarea proiectului PNL, beneficiile obținute de pensionari reprezintă valoarea impozitului din ceea ce depășește pragul de 2000 de lei. Această valoare ar rămâne în buzunarul pensionarilor. Prin urmare, cei cu pensii sub 2.000 de lei, adică 3,72 milioane de pensionari cu cele mai mici pensii nu vor obține niciun beneficiu în urma acestei măsuri.
Dar în acest moment e necesară creșterea punctului de pensie nu cu 11%, cum spun actualii guvernanți, ci cu cel puțin 15%, căci inflația reală este chiar mai mare.”, spune Vasile Mihăilescu.