Vasile Mihăilescu: „Pentru ce cumpărăm trenuri care pot atinge 200 km/h pe căi ferate cu viteză maximă de 160?”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat recent că a fost lansată o nouă licitaţie pentru 20 de trenuri electrice de lung parcurs. Acestea ar urma să atingă viteze de până la 200 de km/h.
Fostul consilier județean Vasile Mihăilescu afirmă că o astfel de investiție nu se justifică, date fiind condițiile actuale ale căilor ferate din România. „Guvernanții cumpără trenuri care ating 200 km/h pentru căi ferate pe care viteza maximă proiectată este de 160 km/h și doar în anumite zone. Ne spun cei de la Ministerul Transporturilor că vor fi modernizate căile ferate, dar vor trece ani până acest lucru se va întâmpla, dacă se va întâmpla vreodată.
Concret, în România nu există linii unde trenurile pot atinge 200 km/h şi, probabil, nici nu vor exista mai devreme de 20 de ani. Viteza maximă a trenurilor autohtone este 160 km/h, pe aproximativ 170 km din cei 225 km de pe Bucureşti-Constanţa. Iar sistemul arhaic de semnalizare adus în România în 1960 trebuie înlocuit cu semnalizare în cabina mecanicului, folosită de multe decenii în alte ţări.
De asemenea, trecerile la nivel sunt un alt factor major: cresc foarte mult timpul de aşteptare pentru şoferi dacă viteza maximă pe calea ferată este ridicată la 200. Și atunci, ce rost are o asemenea investiție?”, spune Vasile Mihăilescu.
2 Comentarii
Anonim
Din simplul motiv ca poti conduce o masina care printe 240 de km pe drumuri la care limita maxima este de 130 de km pe ora. Deci mergi si dormi omule ca esti pe miristi din nou
Anonim
Sau pentru ca daca o ai mare pe internet asta nu inseamna ca nu poti sa o ai mica in teren. Te-ai facut iarasi de ras …