Rezultatele aspiranţilor la un post de educator/învăţător/profesor au fost făcute publice ieri. În Argeş, la cele 40 de posturi titularizabile pe perioadă nedeterminată pot nutri doar candidaţii care au luat peste nota 7 la disciplina de examen, dar şi la inspecţia de la clasă.
În judeţ au fost validate pentru examen 798 de dosare, însă în urma retragerilor (142), dar şi a absenţelor de la proba scrisă (126), titularizarea a mai fost susţinută de 528 de candidaţi. Totodată, un candidat a fost eliminat, iar o lucrare a fost anulată la centrul de concurs – a rezumat Eugenia Jianu, inspector şcolar general adjunct, care ne-a oferit amănunte privind rezultatele iniţiale.
În cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar – sesiunea curentă, rezultatele preliminarii, înainte de contestaţii, însumează 410 de persoane cu nota mai mare de 5. Cu note între 5 şi 7 figurează 180 de participanţi, iar peste 7 au luat 230 de candidaţi.
Performerii ediţiei sunt cinci profesori de nota 10. Este vorba despre Mihai Iulian Burdusa (notă maximă la matematică), Ana Maria Stoica (la cultură civică şi educaţie socială), Maria Roxana Bulai (la educaţie fizică şi sport), Ionuţ Cosmin Dincă (la religie ortodoxă), Anca Maria Jubleanu (la limba şi literatura română, pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţe).
La polul opus, au dat-o rău în bară fiindcă au încasat nota 1 doi aspiranţi la catedra de educaţie fizică şi sport: Ovidiu Adrian Pahonţu şi Cristi Ionuţ Dinu. Alte note la fel de ruşinoase, adică între 1 şi 2, au fost încasate de alţi candidaţi nepregătiţi, la disciplinele matematică, istorie, psihopedagogie specială, limba şi literatura română, pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţe, consiliere pedagogică, agricultură-horticultură, din nou – educaţie fizică şi sport ş.a.
Sesiunea din acest an a produs, în Argeş, 118 candidaţi cu note mai mici de 5 (cinci). Contestaţii se depun la sediul inspectoratului şcolar şi astăzi, până la ora 15. Rezultatele finale ale concursului de titularizare vor fi afişate la 30 iulie.
8 Comentarii
Anonim
Cred că vă înșelați cu afirmația „De aia suntem unde suntem: PROFESORI de nota 1 la SPORT în Argeș!”
Dumneavoastră considerați că este mai bine să se dea șpagă, să se ia nota 10 și să devii Inspector Școlar General.
Dumneavoastră chiar nu vedeți că învățământul Argeșean este condus de analfabeți funcționali?
Pentru a vă convinge este de ajuns să citiți 3- 4 documente redactate de ISJ Argeș.
Având în vedere că la examenul de titularizare ți se solicită să apelezi la o memorie de elefant, considerați că este așa ușor să memorezi toate aberațiile ca un papagal tâmpit ?
Ar fi foarte frumos dacă și jurnaliștii care se bat cu, cărămida în piept ar participa la examenele de titularizare. Nu degeaba se spune că cine râde la urmă râde mai bine.
Anonim
Doamna jurnalist considerați că ați procedat corect atât din punct de vedere jurnalistic cât și legal pomenind numele unor persoane fără acordul lor care au luat note mici (și nu au dat veșnica șpagă) ?
Aveți cumva ceva personal cu aceștia, sau doar plăcerea de a jigni, umili etc. ?
Dacă respectivii ar da în judecată atât ziarul cât și pe dumneavoastră pentru încălcarea legislației în vigoare, din ce buzunar veți plăti daunele morale, materiale, s.a..
Doamna jurnalist vă recomand ca în cel mai scurt timp să vă cereți public scuzele de rigoare.
Anonim
???
Anonim
Vulpea care nu ajunge la struguri, spune că sunt acri. Nu mai susțineți că cei cu note mari dau șpagă și fraudează un examen national, frustraților! Puneți mâna pe carte, sacrificați timp și momente din viața voastră ca să ajungeți pe drept la catedră și nu mai calomniați oamenii care muncesc pentru a obține un post pe merit! Ați ajuns voi, niște proști care nu puteți lua un 5, aduși în școli de diverși inși influenți pe ușa din spate, contra cost să spuneți că poate cineva sa fraudeze un examen național
Anonim
Pentru cine, nu știe: foile de examen se sigilează doar partea cu numele ;i prenumele candidatului. }n același timp pe fiecare foaie de examen se lipește un code de bare la vedere, corespunzător fiecărui candidat.
În concluzie, numele este la vedere pentru cei din sistem.
Obiectul codului de bare este pentru a se identifica numele candidatului fără a se desigila lucrarea, tocmai pentru a ușura munca celor care comercializează notele.
Anul acesta, la o disciplină s-a întâmplat un fenomen interesant, mai mulți candidați care au obținut anul trecut note mici, anul acesta au obținut note mari, în timp ce mulți alți candidați cu note mai mari în anii trecuți au obținut anul acesta note proaste. Răspunsul este simplu și ne este oferit de analiza statistică- ne confruntăm cu fraudă .
Un caz similar s-a întâmplat la Facultatea de Medicină pe vremea lui Ceașcă. Dovedirea corupției a început tocmai de la analiza statistică. Consecințele la acel moment au fost că mai mulți indivizi implicați au fost încarcerați.
Anonim
Nu vă e ruşine, candidați de litera 3 (c) !?…Păi, dacă S-AU PUBLICAT numele voastre de ABSOLVENȚI de…”Sorbonica”/UPIT, cu ditamai Diplomele de Licență şi Master fără nici o acoperire în cunoaştere domeniului la care (voi) AȚI CANDIDAT (de bună voie !) …să fiți (ce neobrăzae !!!…auzi, „profesori” ??!!!), nu geambaşi de fiare vechi… BMW, AUDI etc.
Acum, ce ați vrea , să orbească lumea ca să nu citească numele voastre de ANALFABEȚI şi…SĂ SE FEREASCĂ de… „seviciile” voastre ??!!! Pe „Listă”, în dreptul numelor voastre, ISJ Argeş trebuia să scrie „Hai SICTIR”, nu Respins !
Anonim
Întâi te prezinți la concurs (fără să dai mită), după aceea îți poți permite să comentezi.
Anonim
Șpaga să trăiască!
Dai, ai.
Nu dai , nu ai!