Iată ce înseamnă să ai un primar de profesie contabil! Ion Sandu, primarul de la Davideşti, este omul gospodar neaoş care a dovedit pe parcursul a două mandate (al treilea fiind în derulare) că poate transforma o comună înţepenită în epoca medievală – fără facilităţi, fără perspective, într-un loc plăcut de locuit, cu dotări moderne şi de actualitate care oferă siguranţă localnicilor, dar şi atractiv pentru investitori. A început cursa în 2008, când sătenii nu aveau nici apă în gospodării, ce să mai vorbim de canalizare sau gaze. Astăzi au apă şi canal, iar până când se vor putea branşa la reţeaua de gaze nu mai e mult. Pe lângă asta, edilul a reuşit să ducă la bun sfârşit multe alte proiecte care au crescut nivelul de siguranţă în comună şi au stârnit interesul potenţialilor investitori.
Apă şi canalizare
„Prin 2007, unele gospodării nu aveau nici măcar «tradiţionala» budă în fundul curţii şi oamenii se duceau să-şi facă nevoile în porumb! Un lucru important pentru mine a fost finalizarea proiectului de apă la Conţeşti, cel mai mare sat al comunei. În 2008, imediat cum am devenit primar, m-am apucat de lucru. Am identificat sursa de apă la Mioveni şi, în colaborare cu dl. Ion Georgescu, am reuşit să aduc apă curentă, potabilă, în gospodăriile oamenilor. Pe măsură ce s-au ridicat noi construcţii, am venit imediat cu extinderea reţelei şi aşa îmi doresc să continui. În etapa următoare am introdus şi canalizarea, iar acum avem un proiect la minister legat de refacerea structurii rutiere după lucrări. Ştiţi cum e, la mine în casă, dacă nu mut eu un pai, n-o să vină vecinul să mi-l mute. Aşa că ne bazăm pe propriile forţe, nu aşteptăm asfaltarea, canalizarea şi alte proiecte după alţii. Consider că principalul meu atu a fost faptul că am lucrat în cadrul primăriei încă din 2003, fiind contabil. Aşa am fost la curent cu toate proiectele, cu tot ce trebuie făcut şi mai ales pe câţi bani” – a spus Ion Sandu.
Proiecte şi proiecte
„O altă lucrare foarte importantă a fost reabilitarea dispensarului comunal care ajunsese într-un hal fără de hal. Astăzi toată lumea este mulţumită şi acest lucru se vede şi după numărul mare de pacienţi care vin cu încredere la medic. Şcoala a fost şi ea reabilitată, iar legat de cum arată îndrăznesc să afirm că e la un nivel de dotări, curăţenie şi confort peste multe unităţi de învăţământ de la oraş. A ieşit ceva extraordinar, ceva cu care să ne mândrim, asta şi prin prisma faptului că am economisit foarte mulţi bani fără să facem rabat la calitate. Cum am reuşit? Păi, am angajat o firmă serioasă pentru manoperă, însă materialele şi mobilierul le-am ales noi după ce am studiat mai multe oferte ale firmelor de profil în Consiliul Local. Aşa am reuşit să economisim bani şi să facem şi o treabă bună!” – a continuat edilul de la Davideşti.
Ion Sandu a adus bucurie în sufletul localnicilor după ce a venit în mijlocul lor, i-a ascultat şi a decis să investească într-o bază sportivă modernă.
„Mie nu-mi place fotbalul (din punctul meu de vedere, 22 de nebuni aleargă după o minge şi când o prind dau cu şutul în ea – în loc s-o ţină), dar localnicii şi-au dorit acest lucru, iar eu fiind în slujba lor am decis să construiesc stadionul (cu tribună, vestiare, apă caldă, utilaje de îngrijire a gazonului, centrală electrică ş.a.m.d.). Este unul dintre cele mai frumoase din judeţ, avem echipă fruntaşă (Rapid Davideşti), dar satisfacţia cea mai mare este că vin foarte mulţi oameni la meci” – ne-a mărturisit primarul.
După cum am aflat de la un îngrijitor al bazei, sunt peste 500 de spectatori, adică mai mulţi decât vedem de obicei la meciurile FC Argeş.
Comuna Davideşti are trei proiecte câştigate la minister: refacerea structurii rutiere, extinderea reţelei de apă şi canalizarea. Gazul e o problemă mai delicată, în sensul că sunt mult mai multe proceduri de urmat, e necesar un studiu de fezabilitate şi, cel mai important, acordul furnizorului.
Lemnul, mai scump ca aurul
„La Davideşti, multă vreme am împărţit sărăcia, cred că e timpul să creştem. Nevoia ne-a învăţat să facem faţă obstacolelor. Am înţeles că trebuie să respectăm procedurile fiindcă altfel nu putem realiza nimic. De pildă, cu gazele, am luat aviz de la Transgaz privind branşarea. Acum trebuie să facem studiul de fezabilitate, fiindcă fără acest studiu nu putem avea o discuţie. Legat de sursa de finanţare, sunt trei posibilităţi: bani de la bugetul local, de la minister sau împrumut bancar. Eu cred în proiectul ăsta fiindcă sunt câteva schimbări legislative bune, una dintre ele fiind transformarea alimentării cu gaze în utilitate publică. Deci nu mai e un moft sau un lux, e o necesitate. Noi stăm bine la capitolul pădure, dar costul încălzirii cu lemne a ajuns aproape imposibil de suportat. Gândiţi-vă că un metru ster de lemne e mai scump decât gramul de aur. Adică 250-260 lei! În aceste condiţii, o căruţă de lemne care nu ştiu dacă îţi ajunge o lună te costă aproximativ 1.000 lei. Încălzitul casei folosind lemne de foc te duce la 1.200 – 1.300 lei pe lună. Cu gazele ar fi mult mai ieftin, e o afirmaţie pe care nu bănuiam că o să o fac în urmă cu doi-trei ani când spuneam că acest proiect nu e prioritar. Ei bine, acum este! Preţul lemnului aproape s-a triplat, fiindcă acum se taie controlat. Chiar şi aşa, e o sumă exagerată, preţul corect fiind undeva la 180 – 200 lei metrul ster” – apreciază primarul.
Mediul privat, motorul economiei
La Davideşti există un agent economic important (SC Haditon 2002 SRL) care a preluat spaţiul fostului combinat avicol, l-a modernizat şi astăzi comercializează la nivel naţional ouă de cea mai bună calitate. „Tonelli” este deja un brand pe piaţa românească. În incinta fermei sunt patru hale unde cresc aproximativ 120.000 de găini ouătoare, iar tehnologia este la cel mai înalt nivel. Pe înţelesul tuturor, pleacă oul din ultimul colţ al primei hale şi ajunge în cofraj în depozit. Ion Sandu confirmă faptul că afacerea nu merge bine, ci foarte bine.
„La punctul de lucru din Davideşti sunt 15 angajaţi, iar noi am făcut mari eforturi pentru a ţine de ei în momentele mai puţin prielnice de pe piaţa economică. La rândul lor, ne-au ajutat cu sponsorizări pentru copii. Vă mărturisesc că a fost o durere pentru mine în momentul când am plătit 5.000 lei pentru un serviciu de ecarisaj, dar nu am putut să le ofer copiilor, din bugetul local, cadouri de Crăciun. Acest complex ne-a sponsorizat însă pentru pomul de Crăciun şi le mulţumesc pe această cale” – a spus primarul.
Ion Sandu vrea cu orice preţ implementarea proiectelor de utilităţi pe care le consideră vitale în atragerea de investitori. Este dispus să acorde facilităţi la vânzarea de terenuri şi în acest sens a anunţat că primăria dispune de peste 100 ha care pot fi folosite în special pentru înfiinţarea de parcuri industriale sau orice alte afaceri care se pot lega de activitatea de producţie auto de la Mioveni. Desigur, orice alte idei sunt binevenite, însă edilul îşi doreşte ca angajamentul potenţialului investitor să fie unul ferm, responsabil.
Siguranţă pe străzi
Sistemul de iluminat public folosind LED-uri în locul becurilor convenţionale este o realizare de excepţie. Una la mână – a adus facturi semnificativ mai mici şi, coroborat cu un sistem de supraveghere video, a dus la scăderea ratei infracţionalităţii. Sunt 580 de lămpi economice care iluminează în proporţie de 99,9% drumurile comunale.
A fost însă o negociere la sânge cu furnizorii, primarul Ion Sandu recunoscând că a apelat la un întreg arsenal de tehnici pentru a-i convinge să scadă preţul. „A venit o companie şi am luat oferta la studiat. Când a venit al doilea, i-am arătat oferta şi i-am spus să-mi facă un preţ mai bun. La reluarea discuţiilor cu primul venit i-am spus: «Uite, domn’e, am o ofertă mai bună!» La camerele de supraveghere video a fost şi mai complicat pentru că acestea abundau în detalii tehnice pe care vânzătorul le putea evidenţia pentru justificarea costurilor. Au durat aproape opt luni negocierile, dar până la urmă cred că am ales bine! Am reuşit chiar să fac achiziţia cu o plată eşalonată în trei ani” – ne-a mărturisit edilul.
O mică doză de pesimism reiese totuşi din discuţia cu primarul de la Davideşti. Ion Sandu spune că viitorul comunei, a satului argeşean, e greu de „prezis”, fiindcă există tendinţa de a înlătura oamenii capabili, iar cei nepricepuţi pot face praf totul în doi-trei ani.
Puncte tari
– Apă curentă în gospodării
– Canalizare
– Prezenţa unui agent economic important – SC Haditon 2002 SRL
– Realizarea Bazei Sportive Conţeşti
– Sistem de iluminat public cu LED
– Supraveghere video
– Dispensar modern
– Şcoala şi grădiniţa reabilitate
– Microbuze şcolare
Puncte slabe
– Starea drumurilor nu este tocmai bună
– Peste 100 de asistaţi social
– Insuficienţi oameni cu abilităţi şi competenţe înalte la primărie
Oportunităţi
– Proiect pentru reţeaua de gaze
– Preluarea terenului unde este fosta brutărie (actualmente o pată urâtă în centrul comunei) şi construirea unui parc de agrement
– Colectarea gunoiului din poartă în poartă ar înseamna o comună cu 60% mai curată – apreciază Ion Sandu.
Ameninţări
– Blocarea proiectelor în curs de derulare.
5 Comentarii
Anonim
CANALIZARE … CAT % ?/?/?
Anonim
Canalizarea la Davidesti nu există…
Anonim
Felicitări Domnule Primar a.ti realizat iluminatul public și rețeaua de apă curentă în gospodării în Voroveni șosea ,am incredere ca va sosi si reteaua de gaze intr.un final !
Anonim
– Colectarea gunoiului din poartă în poartă ar înseamna o comună cu 60% mai curată – GRESIT Domnule Primar deja în două săptămâni se vede rezultatul,joia trecută nici macar nu a trecut mașina prin zonă, tomberoanele au fost răsturnate și împrăștiate de câini pe toată strada,arăta ca în ghetouri,de data aceasta l
am adunat, dar nu se va mai întâmpla, la râu deja și.au facut apariția gunoaiele ,ne întoarcem în trecut ,lăsați tomberoanele mari care au fost,abia se instalase un grad de civilizatie si curățenie in proportie de 85%, pe drumuri și râu! Iar ideea cu ora 7 e total greșită, minim ora 8, cum plec la servici la ora 6,gunoiul il scot la poarta la ora 5.45 pana la 7 va fi pe stradă garantat ! DACA VRETI O COMUNA CURATĂ 100% LASATI TOMBEROANELE MARI !
Anonim
Săracul, între timp i-a dat DNA-ul perversa de Târgu Ocna de la julit. E suspendat… Mari realizări, un demagog…