Consiliul Judeţean ne-a invitat ieri, după câteva săptămâni de pauză, la „tradiţionala” conferinţă de presă. Acolo unde, mai ales în această perioadă foarte îmbâcsită din punct de vedere electoral, ne ducem cu oarecare rezervă, având în vedere informaţiile pe care le primim. Aceeaşi îndoială o avem, cu atât mai mult, la sediile partidelor, unde manipularea sau, mai pe româneşte, abureala, e la ea acasă.
Ne-aşteptam, deci, ieri, la „floricele pe câmpii, hai să le-adunăm copii”, sub nişte norişori roz-bombon de toată frumuseţea. În sensul că ia uite ce facem noi, neobosit, pentru argeşenii noştri! Ce să spunem? A fost şi n-a fost aşa. De fapt, ne-am trezit în… miros de gaze de eşapament şi în zgomot de motoare turate la maximum. De ce? Fiindcă în Argeş vine iar raliul! După nouă ani de pauză! Ne-a spus-o chiar Norris Măgeanu, preşedintele federaţiei de resort.
Deschiderea oficială va fi pe 2 mai în Piaţa „Vasile Milea”, iar a doua zi, sus, la stadion, va avea loc „super-speciala” la care sunt aşteptaţi mii de spectatori. Pentru cei pasionaţi de „motoare”, spectacolul e garantat. Un coleg de redacţie, dependent de aşa ceva, ne-a spus că îşi va lua scăunelul şi că se va duce dis-de-dimineaţă să prindă loc la această cursă de oraş. Iar în ziua următoare, mai mult ca sigur că va ajunge pe Transfăgărăşan, acolo unde va fi adevăratul show, cu proba de urcare până la Capra şi înapoi.
Iată un eveniment! Ceva concret şi spectaculos, pus la cale, coincidenţă sau nu, în campania electorală. Dar ieri, la Consiliul Judeţean, nu s-a vorbit doar despre Raliul Argeşului. Ci şi despre lucruri serioase, grele, care ne preocupă, domnule, pe toţi: reabilitarea drumului judeţean 503 (pe 42 kilometri) şi extinderi la unităţile de primiri urgenţe de la Pediatrie şi Spitalul Judeţean. Sunt investiţii cu finanţări europene, extrem de utile, fără îndoială, dar care – din cauza birocraţiei, a procedurilor, a eventualelor contestaţii, în definitiv a stilului „românesc” de lucru – vor începe efectiv abia peste un an şi vor dura alţi ani…
Aşa cum poate vă amintiţi, despre aceste proiecte ni s-a mai vorbit şi cu altă ocazie. Şi, mai mult ca sigur, nu a fost spus totul. Păi, să vedeţi când vor intra în scenă candidaţii la alegerile europarlamentare, apoi prezidenţiabilii, că şi ei lucrează la ele, nu?! Mai ales anul ăsta! În orice caz, când o fi să pună prima cărămidă sau să toarne primul metru de asfalt să ne anunţe şi pe noi. Să venim cu scăunelul la spectacol… La „super-specialele” Argeşului…
6 Comentarii
Anonim
Dacă dvs. l-ați văzut la față președintele Consiliului Județean – agentul 007 cunoscut cu numele de Manu la ședința la care ați participat ar fi frumos să duceți articolul până la capăt și să ne spuneți cum este posibil ca în același timp când dvs. l-ați văzut la față într-un loc, individul să fie plătit regește de alte două instituții ale statului unde acesta nu a fost prezent.
Același lucru se întâmplă și în sistemul de educație, care se confruntă cu directori de școli care sunt absenți în ceea mai mare parte a timpului, întrucât aceștia sunt și popi și își ocupă cea mai mare parte a timpului cu cibucăreala la biserică și un salariu sănătos plătit de Calinic din bugetul statului.
Oare se va termina vreodată cu curvăsăreala pe banii public?
Anonim
Bună întrebare! Cred că de noi toți depinde.
Boni
Este ubicuu…valoare și valori, de ce sunteți invidios, oameni de neînlocuit. Am întrebat odată pe un f…te vânt pus mare șef la ITM de ăștia de dreapta, deși era tânăr, nepregătit și fără experiență dar, în schimb, era obraznic și tupeist (pleonasm de întărire), dacă instituția respectivă are vreo evidență a contractelor part-time pentru că, după părerea mea, unii apar că lucrează 30 de ore din ălea 24 ale unei zile. A răspuns că nu au. Dar protecția muncii? C’est la vie! Ciocu’ mic și joc de glezne!
Anonim
C’est la vie, toujour…
Boni
P.S. Sigur că la ITM există o evidență a contractelor cu timp parțial dar nu sunt și grupate pe oameni/salariați ca să se vadă câte ore lucrează fiecare pe zi (asta am vrut să spun). În privința ,,șefului”, tinerețea este un atu dar lipsa de experiență și celelalte ,,calități”, nu. D’aia trebuie concursuri/examene foarte exigente la instituțiile publice si nu numai.
Anonim
Lăsați-o mai moale cu concursurile și examenele la instituții publice. Totul este trucat.
Privitor la ITM Argeș, ca și la Finanțe baza de date este actualizată la zi și la sânge (chiar dacă nu se spune), singura problemă este că beneficiarii a mai multor locuri de muncă la instituții publice (în același timp) sunt politicienii , securiștii și nu în ultimul rând popi. Drept urmare nu este cazul să ne mai impacientăm că se va întâmpla ceva. Bugetul Statului a fost inventat doar pentru a fi delapidat.