M-am întrebat, ca filolog, ce s-a întâmplat în sufletul lor când, ajunşi „mari”, adică oameni exemplari, cu operă validată, recunoscută, nu cu… ştampilă de la Primărie, ei regretă că au parcurs drumul istovitor de creatori, că s-au îndepărtat de ceea ce erau când au început drumul Golgotei lor artistice.

Ce s-a întâmplat încât, faţă de atâtea trăite şi asumate, se simt vinovaţi că s-au îndepărtat de sat, ca Anteu de pământ? Oboseala? Tristeţea? Regretul că prea s-au îndepărtat de „acasa” lor simplă, cu valori sigure, autentice?

Ideea scrierii acestor rânduri mi-a venit zilele trecute când oameni de diverse profesii şi poziţii sociale au vorbit despre sat, despre satul românesc, pe cale să-şi piardă valorile, sărăcit mereu în intenţii şi în fapte de administratorii ţării. Aceştia, sub impulsul a ceea ce Lovinescu spunea „Ex Occidente lux” („Lumina vine din Occident”), sub presiunea europenizării… cu acte (căci noi n-am părăsit niciodată Europa!), dar mai ales al globalizării, s-au îndepărtat de sat sau, mai bine zis, l-au neglijat, astfel că acesta a pierdut şi pierde din valorile tradiţionale.

Zbuciumul sufletesc al lui Goga este de neuitat: „De ce m-aţi dus de lângă voi,/ De ce m-aţi dus de-acasă?/ Să fi rămas fecior de plug,/ Să fi rămas acasă”. „Feciorul lui Iosif preotul”, după ce a cunoscut înălţimile creaţiei şi a administraţiei, se întoarce cu inima în sat lângă „Apostolul”, „Dascălul”, „vecinul Niculaie”, lângă „codri verzi de brad”, lângă „Părinte” căruia-i cere: „Orânduie-mi cărarea!” Sau o scenă sfâşietoare din „A venit aseară mama,/ Din sătucu-i de departe,/ Să mai vadă pe fecioru-i,/ Astăzi domn cu multă carte” (Vasile Militaru). După ce-i aduce feciorului „vreo zece ouă”, „niţel unt”, „nişte nuci”, îi cere acestuia atât de puţin cu sfiiciunea cu care calcă „doar alături de covoare”: „S-aprinzi şi la groapa maichii cât un pai de lumânare”.

Cioran, după ce-i cucereşte pe francezi cu cea mai expresivă franceză în eseurile sale, spune, la amurgul vieţii: „La ce bun să părăseşti Coasta Boacii!?” (n.n. – simbolul „acasei” lui, după o viaţă prin străini).

Eugen Ionesco, ale cărui piese de teatru au născut un curent literar, simte, la sfârşitul luptei sale literare printre străini, în faţa cărora s-a impus, că tot mai valoroasă este „acasa” lui: „Ar fi trebuit să rămân un mic funcţionar modest, neocupându-se decât de nevasta şi fiica lui, aş fi fost nesfârşit mai fericit”.

După o veritabilă odă a satului, Goga simte impulsul – „să fac o operă de revenire la matcă: să mă reţărănesc„. Iată cheia: matca, locul care nu dispare din suflet, dimpotrivă, îl întăreşte, prin reţărănirea simţămintelor.

Oare la „reţărănire” a chemat zilele trecute „Argeşul” adunând pe lângă sine atâta lume?

Satul argeşean suferă, în prea multe localităţi, de lipsa unor îndestulătoare echipamente sociale şi culturale. De aici pierderi: materiale, morale, umane. Se pierd obiceiuri, se pierd comportamentele curate ale ţăranului autentic, se pierde autenticitatea unei vieţi; şi multe altele se pierd. Ce se poate face? Cum putem revitaliza satul şi moderniza, pe de altă parte, România? Cum vedeţi păstrarea „gliei strămoşeşti” în raport cu atâtea elemente de modernizare a vieţii?

Vă aduc aminte: prinţul Charles n-a cumpărat la Viscri pentru că-i modern! Dimpotrivă, pentru valorile conservate aici. Răspunsurile nu sunt uşoare. De aceea s-a apelat la specialişti din varii domenii. Aş începe cu pariuri simple: apă curentă, canalizare, şcoli echipate sanitar cu elemente de civilizaţie, calitatea învăţământului, respectul faţă de cei trei piloni fundamentali: preotul, cadrul didactic, doctorul (cu tot ce înseamnă asistenţă medicală responsabilă). Iar deasupra primarul, om care să merite să fie în fruntea obştii! Dezvoltarea economică a satului va revitaliza această zonă băgată în seamă mai ales la… alegeri.

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio