De ani buni, a spune despre România că e o ţară coruptă a devenit aproape un şlagăr. Unul tocit de-a binelea de atâta difuzare, precum colindele lui Hruşcă. Oare chiar suntem atât de corupţi pe cât (ni) se spune? Fiecare dintre dumneavoastră ar fi tentat să zică da, deoarece cu astfel de fapte ne-am confruntat şi ne confruntăm toţi, inclusiv generaţiile mai tinere. Totuşi, a susţine că ţara noastră este una coruptă depinde foarte mult de reperele alese. Dacă până acum aproape trei decenii, reperul nostru suprem era Moscova, de atunci încoace reperul este Occidentul, în speţă Europa de Vest şi SUA. Or, nici Rusia nu e chiar dracul gol, după cum nici Occidentul nu e nici pe departe vreun club select al Feţilor-Frumoşi ai planetei. Totuşi, dacă e să dăm crezare studiilor şi rapoartelor de specialitate, adică, în ultimă instanţă, cifrelor – ele, se ştie, nu mint niciodată – aţi fi surprinşi să aflaţi că nu suntem chiar aşa de corupţi cum ne-am resemnat să credem.

Există o organizaţie neguvernamentală, pe nume Transparency International (cu filială în România), care, printre altele, se ocupă inclusiv cu evaluarea şi măsurarea unui aşa-numit indice de percepţie al corupţiei, pe întreg mapamondul. Ultima astfel de statistică, a gradului de corupţie la nivel planetar pentru anul 2016, relevă, printre altele, faptul că, de la an la an, nivelul corupţiei în România scade. Din acest punct de vedere, am ajuns pe locul 57 din 179 de naţiuni ale lumii, cu un indice de 48 (pe o scară de la 0 la 100, în care un punctaj mai mare semnifică o corupţie mai mică). Primele locuri în ierarhie, deci cele mai puţin corupte naţiuni ale lumii, sunt ocupate de Danemarca, Finlanda, Noua Zeelandă, Suedia, Elveţia şi Norvegia. Etalonul democraţiei planetare, SUA, se află abia pe locul 17. Un pic mai bine decât, spre exemplu, Uruguay.

Dintre ţările Uniunii Europene, în mod surprinzător pentru mulţi, nu suntem noi codaşii. Dacă e să dăm crezare acestor indici, corupţia la noi e la acelaşi nivel la care e şi în Ungaria. Mai coruptă decât România e, iar surpriză, Italia, ţară ai cărei oficiali ne-au dat de destule ori peste nas cu faptul că de-aia nu suntem în spaţiul Schengen pentru că am fi corupţi. Şi mai coruptă e Grecia (44 de puncte, faţă de 48 ale noastre), iar vecinii bulgari sunt niţel şi mai corupţi decât italienii şi grecii (41 de puncte). Deci, sunt trei ţări în UE mai corupte decât România, dar două dintre ele sunt membre ale spaţiului Schengen, acolo unde noi nu avem acces, pentru că – nu-i aşa? – suntem corupţi.

Desigur, nu-i nicio laudă să fii devansat în acest clasament de ţări precum Malaezia, Rwanda, Botswana, Mauritius, Grenada sau Costa Rica. Cifrele spun, însă, limpede, că România e o ţară mai puţin coruptă decât Italia, Grecia ori Bulgaria şi la fel de cinstită ca vecina Ungarie. Şi-atunci, se pune în mod firesc întrebarea: mai e cazul ca oficialii români să îşi plece capetele ori de câte ori apare câte un emisar străin care ne reproşează că suntem prea corupţi?

Şi altă întrebare, care derivă la fel de firesc din acest context: de ce nu iau poziţie mai fermă conducătorii noştri, atunci când vine vorba de accederea în spaţiul Schengen, chestiune vitală pentru economia românească? Nici măcar explicaţia cu corupţia nu mai ţine, câtă vreme în spaţiul respectiv se regăsesc Ungaria, Italia şi Grecia. Corupţia lor e bună, dar a noastră nu, sau cum?

După cum ne mărturisea regretatul părinte al Daciei, Constantin Stroe, în ultimul interviu acordat ziarului nostru, accederea în Schengen şi autostrada Piteşti-Sibiu au fost două mari doleanţe ale sale, pentru materializarea cărora a militat până la sfârşitul vieţii, cu speranţa că va apuca să trăiască să le vadă împlinite. N-a fost să fie. Cel de Sus n-a avut destulă răbdare. Dacă de la autostrada respectivă, mulţi dintre noi şi-au luat gândul (personal, pariez că acest guvern nici măcar n-o va începe; s-ar putea să fie făcută peste vreo două-trei decenii), spaţiul Schengen e mult mai aproape. Ar fi o mană cerească pentru uzina Dacia, pentru cei mai mari transportatori rutieri din ţară (firme argeşene, altminteri) şi pentru tot ce înseamnă economie în această ţară. Coruptă sau necoruptă, cum o fi ea. Şi ar mai fi şi un gest de recunoştinţă pentru memoria lui Constantin Stroe, care a urmărit acest ţel cu tenacitate, până la ultima suflare.

Sorin SIMION

Distribuie pe Facebook