Am în faţă nişte ziduri înalte, unele fiind pe jumătate căzute. Afară, nicio umbră, iar înăuntru, nicio mobilă. Instalaţia electrică este scoasă din şanţurile incizate şi, probabil, furată. Numai pereţi surpaţi, cerul şi Dumnezeu. Îmi imaginez că această construcţie a fost cândva un conac falnic, în care şi-au găsit adăpostul mai multe generaţii de boieri care au format adevărata elită a satului Luceni. În anii ’50 ai secolului trecut, proprietarul conacului a fost arestat de către comunişti şi condamnat la mulţi ani de temniţă grea, unde şi-a găsit sfârşitul. Urmaşii acestui boier local s-au risipit prin lumea întreagă, iar în conac s-a înfiinţat sediul unei ferme pomicole. După alţi ani, conacul, cu aspect de castel, a fost folosit pe post de grajd pentru vite. Apoi, după ’90, din cauza dezinteresului celor de la primărie, dar şi al celor cu drept de proprietate, această construcţie măreaţă s-a dărâmat zi de zi, lună de lună, an de an, ajungând astăzi o ruină. Îmi amintesc că, în anul 1991, moştenitorii conacului au venit în sat câteva zile, timp suficient să-şi vândă sutele de hectare ţăranilor mai avuţi din zonă.
În faţa acestor ziduri, aşadar, cugetând asupra caducităţii lucrurilor şi oamenilor, îmi dau seama că totul e pieritor şi nimic nu durează. Am ajuns să cred în aparenţa lumii, nu în realitatea ei. În jurul seninătăţii noastre, istoria e zbucium şi furtună. Cuget ca un înţelept şi consimt fără să fac ceva anume la neantul din jurul meu. Ştiu că orice aşezare umană este vie, organică, avându-şi şi ea, desigur, continuu o evoluţie. Satul, în genere, nu are cum să rămână acelaşi, e o iluzie a noastră, a oamenilor trecători prin viaţă, că el rămâne neschimbat, că veşnicia s-a născut la sat. Schimbarea este generală, generaţiile se schimbă, aşezările se schimbă şi ele. Aceste schimbări şi transformări ale satului, cât şi ale omului, sunt uneori mai pronunţate, alteori mai puţin evidente. Trecutul vine cu vestigii ce amintesc de el, iar prezentul, cu abandonarea acestora. În preajma simbolurilor devastate ale unei anumite perioade istorice, răul devine însă tragic prin abandonarea părţii bune din el. Iar azi se inventează noi temple. Trecutul îşi scrie necrologul. Astăzi avem o altă elită a satului, cu gustul plăcerii de a parveni. Un primar din zonă a intermediat vânzarea unui teren de către un profesor universitar bucureştean unui bulibaşă local. Profesorul, un adevărat savant, nu ar fi intrat în posesia terenului părintelui său dacă nu l-ar fi vândut acestui om de neam prost. A fost ameninţarea expresă a primarului respectiv. Recent, pe primar l-am văzut la un post de televiziune local, declarând câte în lună şi în stele, numai de bine pentru cei din comunitatea sa.
Prin urmare, nu există spectacol mai măreţ în istorie decât abandonul. El este copilul de suflet al istoriei. Un val se ridică, iar altul coboară, aruncând la mal noi cadavre. Sociologul Cornel Constantinescu este de părere că, scormonindu-şi trecutul, unii dintre noi caută în el explicaţia sau justificarea a cine ştie ce tulburări prezente. Alţii, nemulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat acest trecut, se silesc să-l transforme, pentru a-l face să apară aşa cum le-ar conveni şi nu cum a fost în realitate.
Este vorba aici despre deficit de percepţie. Trecutul a ajuns o problemă de subiectivitate a oamenilor. Unii spun că ar trebui aruncat la coşul de gunoi al istoriei, alţii că poate fi folosit pentru a-i condamna pe cei care l-au creat. Mai sunt şi dintre cei care îşi pun imaginaţia la lucru pentru a-şi legitima anumite pretenţii şi a-şi justifica anumite atitudini viitoare. Sigur, sunt şi dintre cei stăpâniţi de o stranie dorinţă de a se acuza, de a retrăi suferinţe vechi, de a se umili, divulgându-şi viciile, recunoscându-şi erorile. Ipoteza aceasta, cea mai puţin obişnuită, îmi pare cea mai interesantă. Conform unor astfel de concepţii despre trecut, toate edificiile mai noi s-au ridicat peste ruinele celor ce le-au precedat, chiar când acest lucru nu era necesar. Iată dar cum atât în simbolurile cele mai îndepărtate, cât şi în rămăşiţele lor materiale care amintesc cel mai mult de imaginile vii ce se profilează pe un teren prăfuit când se lasă seara, regăsim ruinele unei istorii ce se vrea uitată. Conacul de la Luceni este un astfel de exemplu.
17 Comentarii
Ana
L-am căutat pe internet, o bijuterie de arhitectura. Înțeleg ca acest conac atât de frumos a ajuns o ruina? Păcat!
Un satean
Sunt putini primari din Argesi care sa fie considerati intelectuali, majoritatea sunt la origine tractoristi, frizeri, bucatari, soferi, ce sa stie ei despre valoarea monumentelor istorice? Nu am nimic cu aceste meserii, dar cei care le-au abandonat sa se faca politicieni nu au niciun respect din partea mea. Acesti parveniti nu stiu dacat sa fure si sa darame. Despre proprietatea conacului de la Luceni stiu ca a pus mana primatrul Leahu, sau asa ceva, un fost sarantoc de la Boteni, care a ajuns mare mahar. Acest Leahu sa nu credeti ca evalueaza estetic sau arhitectual conacul de la Luceni, ci simplu, adica economic. In curtea conacului, Leahu si-a adus vitele care intra prin tot conacul, ajungand astfel la intrebuintarea pe care i-au dat-o comunistii in trecut.
Un satean
Erata: Arges
Goargăș
Ce minunăție de complex turistic (resort, of!), cu parfum de istorie ar mai putea fi încă edificată. Ar trebui să inițiem o acțiune concertată, de genul ,,Grădinii de vară”. P.S. Am început deja prin trimiterea acestui articol unui primar ,,din zonă”, poate, poate…e un inceput de sensibilizare.
anonim
capra da naveta la profesori? va fi greva si sânge!
Una
Călău-victima-salvator.
Salvatorul are o problema atunci când viața lui devine o viața de salvări eșuate in care a devenit victima de fapt, când accepta ciclul abuzului la un nivel din ce in ce mai profund. Salvatorul, codependent de cele mai multe ori, se poate autosalva, prin psihoterapie. Dar când Salvatorul are o stima de sine foarte scăzută….. Așa arata masochiștii!
Anonim
Ești dus, omule, ce treaba are salvatorul cu masochiștii, ultimii nu se pot salva nici pe ei. Amesteci niște termeni fara sa le cunoști conținutul. Mai mult, masochiștii au tendințe patologice dintre cele mai distructive asupra propriei persoane, se percep dincolo de ființă lor. Te-ai intitulat Una, dar eu cred ca ești una cu prostia.
Anonim
Imagini ale conacului
https://dincolodeharti.blogspot.com/2011/04/conacul-vladescu-din-hartiesti-arges.html
Vergilius
Nu ştiu cum sunt alți masochişti , dar eu îl ştiu pe al meu , pe care lunca Argeşelului nu l-@ mai încăput şi a dat să fugă şi el spre sud , la loc mai deschis la …orizont retard decât în partea diametral opusă unde se înalță munții cu prăpăstiile lor (tot masochiste).Şi ca în Vechimea cea mai veche , Eneas naufragiatul în peregrinările lui căutând Țărmul reîntoarcerii prin destul de agitata Mediterană , dă pezte fel de fel de vestigii ale trecutului său îndepărtat de el de tot felul de Sirene (în)cântătoare. Acum , deodată, l-@ cuprins mila de salvator masochist de ruinele unui conac al unei familii vestite de Boieri dintr-un sat mai la sud de Boteni , anume Lăiceni (Hârtieşti-Vultureşti) a vestitei fam. Vlădescu (boierul era şi arhitect). Şi tot lamentându-să Gogu nostru în fața ruinelor ,ca mai odinioară Grigorescu în fața Târgoviştei, dau năvală peste el tătarii (sociologi) geo din Cieşti-Pădureți (a fost şi col. analist secu , azi profanator de Emin) şi cornelitu de pe malul Tibrului dintr o metropolă mai ceva ca Roma lui Romulus, şi anume Mârghia -Lunca Corbului , loc de obârşie a atâtor oameni de seamă ai ştiințelor şi politichii (pe bune!)…Cei doi din umbră puseseră la cale cum să mi-l omoare pe unul Dintre Gaguri (tot masochist) ca-i mai ortoman , cu oi mai multe şi bine ar fi să dispară băi, acela ,”în chinuri” dar să le rămână lor oile. Ş-@cum îl numesc pe Gogu să dea el cu cuțitul în ăla , …pe la spate , cât ei îi descriu cusăturile la… halatele lor ! Halal de tine , bre Gogule , nu vezi sărbătorile că aia doi sunt criminali secu, tu nu ?!…
Anonim
Domnule Mărcuț Bălăceanu, îți dorim să te faci bine.
Anonim
E dus rău acest Bălăceanu, probabil e vreun degenerat al familiei de boieri cu același nume. Sa ne rugam pentru el!
Anonim
Nu cred că numele este real. S-a vrut probabil un joc de cuvinte care are legătură cu două stabilimente ,,speciale” pentru oamenii cu probleme.
Anonim
Am vorbit cu omul , care e perfect normal , nu ca voi care vă urcati în autobuzele Publitrans , dar călătoriți „cu naşu’ ,după ce-l implorați , ca pe Dmnul din Cer (sau pe Mioara băllaie şi năzdrăvană), să vă lase si pe voi să vă închinați la bisericile de pe traseu din adăpostul autobuzului unxe patron e şoferul care vorbeste la mobil şi tocmai vă pârăşte „la soacre” şi lu’ „aia mică” precum că sunteți nişte perverse care ardeți gazul lui … dd pomană ! etc.
Anonim
E clar, Mărcuț Bălăceanu nu este normal la cap. ,, Am vorbit cu omul, care este perfect normal…” Adică a vorbit el cu el. Mai încolo alunecă iar pe tobogan….
Anonim
Numele satului este Lucieni.
Anonim
Mă scuzați că intervin si mă adresez doar în numele meu poligonului vostru „conjugal” (sociologic , dar ce credeați/creați voi ?!) .Autorul „studiilor” de mai sus , probabil nu a băgat de seamă greşeala când a dat nume unui cuib de cuci atacat de…ciori !
Goargăș
Primarul Leau de la Boteni a fost si este un bun gospodar (nu sărantoc). Cladirile degradate/dărâmate de la conacul din Lucieni nu sunt ale lui ci ale unui Vlădescu. El are una de la drum căreia i-a reparat acoperișul încercând/așteptând ocazia să acceseze fonduri europene pentru reabilitare (este clădire de patrimoniu). Poate face Argeșul un reportaj în acest sens. P.S. Mi-a zis în, glumă, că n-a reușit
să dreseze vitele pentru a urca scările clădirii.