În judeţ avem cinci licee tehnologice în care nivelul de pregătire al aspiranţilor la diploma de maturitate lasă de dorit, fiindcă nici măcar un singur elev de a XII-a nu a împuşcat o medie mare de 5,99 la simularea bacalaureatului organizată în luna martie. Această neputinţă colectivă poate fi tradusă printr-un singur numitor comun: 0% promovabilitate. La antrenamentul din martie. Dacă liceenii vor recupera ori ba lipsurile vom trăi şi vom vedea în vară, la examenul real (probele scrise încep în ultima săptămână a lui iunie).
„Materia primă lasă de dorit..”
La simularea bacalaureatului, cu subiecte unice pe ţară, nu au trecut pragul psihologic al mediei 5,99 cinci licee tehnologice, acestea fiind cele din: Costeşti, Mărăcineni, Stâlpeni, Ştefăneşti şi Topoloveni.
Corina Deonise, directoarea Liceului Tehnologic Nr. 1 Mărăcineni, explică eşecul prin „lipsa de interes a elevilor, dar şi a părinţilor lor, faţă de şcoală”. Vorbim de liceeni „cu un orizont îngust al cunoaşterii”, de elevi cu rezultate slabe la învăţătură, care trec prin şcoală ca… gâsca prin apă. La această unitate clasele de liceu, din ce în ce mai puţine, se formează „la ultima strigare a admiterii”, adică abia după ce se încheie sesiunea corigenţelor din toamnă. „Copiii sunt foarte slabi la învăţătură. Profesorii îşi dau silinţa să-i înveţe carte, dar eforturile lor sunt în zadar. Noi avem şi învăţământ de gimnaziu, însă din păcate rezultatele la simulare scârţâie şi la clasa a VIII-a. Ne luptăm cu morile de vânt! Majoritatea elevilor provin din familii cu venituri sărace sau modeste. Profesorii noştri îşi fac datoria la clasă, liceul are o bază materială ce merită să fie luată în calcul, dar din păcate materia primă lasă de dorit… De parcă acest lucru nu ar fi fost de ajuns, ne luptăm şi cu mentalitatea părinţilor, care ţin morţiş ca ai lor copii să-şi ocupe un loc la liceu şi nu optează pentru a urma o şcoală profesională”, şi-a vărsat of-ul directoarea.
Colegiul „Zinca”, pe primul loc
În Argeş, singura medie de 10 la simularea bacalaureatului a fost obţinută de o elevă de la Liceul Teoretic „Dan Barbilian” Câmpulung.
Cu cele mai bune rezultate obţinute la repetiţiile de dinaintea examenelor naţionale reale se laudă, potrivit inspectorului şcolar general adjunct Eugenia Jianu, Colegiul Naţional „Zinca Golescu” Piteşti (79,79% promovabilitate), Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung (78,46%) şi Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti (67,20%).
Pregătirile suplimentare la clasă incluse în planul măsurilor de remediere pot îmbunătăţi situaţia dezastruoasă înregistrată la nivel de judeţ (sub 40% promovabilitate la simulare), dar cu o singură condiţie: elevii să vină la aceste meditaţii gratuite. Unele licee, cum ar fi „Dan Barbilian” din Câmpulung, au de gând să-i impulsineze pe aspiranţii diplomei de maturitate, organizând, pe plan intern, încă o sesiune de probe la disciplinele cerute de bacalaureat.
Prima proba scrisă – limba şi literatura română – va avea loc la 25 iunie. Proba obligatorie a profilului este programată la 27 iunie, iar ultima probă scrisă – la alegere a profilului şi specializării – se va desfăşura la 28 iunie. Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12) şi e urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12 – 16). Afişarea rezultatelor finale este prevazută pentru data de 9 iulie.
8 Comentarii
Anonim
„…dar cu o singură condiţie: elevii să vină la aceste meditaţii gratuite. ”
În timp ce ciurucurile din ISJ Argeș se ocupă de ciubucăreală, de colectarea șpăgărelii, etc., cadrele didactice trebuie să presteze muncă gratis în folosul comunității.
Anonim
a. Ar fi frumos ca inspectorii de specialități să se ofere să predea la liceele tehnologice , că doar au experiență și sunt deștepți.
Se pare, că din contră, funcțiile de inspectori au devenit niște rampe de lansare pentru ocuparea unor posturi mai călduțe de către aceștia.
Numai în ultimii 2 ani avem patru inspectori care și- au transferat posturile de la licee tehnologice la licee mai centrale din Pitești.
Timp de 10- 20 ani nu au fost în stare să dovedească nimic. Cum au ajuns inspectori, li s-a urcat deșteptăciunea la cap.
Învățământul argeșean, nu este decât o mocirlă, din care scapă doar pupincuriștii sau/ și cei care dau șpagă, restul , toți cu mic cu mare se scufundă.
Nu degeaba se spune că învățământul tâmpește și dăunează grav sănătății.
Gogoașă
Q. E. D.
Anonim
Ar fi bine dacă inspectorii de specialitate în loc să hărțuiască și să terorizeze cadrele didactice, ar efectua muncă în folosul comunității și ar ține în mod ritmic și des lecții la liceele tehnologice că doar de aia sunt plătiți regește (în afară de șpaga cea de toate zilele).
Suntem curioși, elevii vor obține rezultate mai bune sau mai proaste decât cele din prezent ?
Anonim
„Materia primă lasă de dorit..”, aici aveți dreptate.
Cei care ne conduc, au calitate îndoielnică, inclusiv proveniență dubioasă, drept urmare nu recomandăm consumul, existând riscul de toxiinfecție alimentară.