Propunerile de a se impune restricții doar persoanelor nevaccinate, cum ar fi interzicerea accesului la mall in zilele de weekend, reflectă mentalitatea neo-marxistă a USR, afirmă fostul consilier județean Vasile Mihăilescu, mai ales în condițiile în care o astfel de măsură ar viza 75% din populația României!
„Această abordare a USR care are ministrul Sănătății este total anti-europeană. Când s-a adoptat certificatul verde în Parlamentul European, oficialii europeni au insistat pe ideea că acest document să nu fie utilizat de statele UE în limitarea activităților cotidiene, decât în măsura în care se asigură accesul facil la testare anti-Covid. În foarte multe state din UE cetățenilor li se oferă posibilitatea de se testa gratuit, fie nelimitat (ex. Germania), fie de câteva ori pe lună (ex. Franța, 6 teste pe lună) – ceea ce oferă cetățenilor mai multe căi de combatere a pandemiei pe lângă vaccinul anti-Covid.
Această abordare coercitivă a guvernanților noștri în legătură cu vaccinarea nu face decât să provoace o creștere a ostilității populației față de vaccin. Abordarea coercitivă este profund greșită, pentru că îi ostilizează pe cetățeni față de autorități. Cetățenii trebuie tratați ca parteneri în această pandemie, nu ca vinovați sau ca adversari.”, declară Vasile Mihăilescu.