În aparenţă, scena politică din Argeş este în letargie după alegerile locale. În realitate, însă, sunt destule vâltori ascunse de ochii lumii, deoarece mai este puţin până la alegerile parlamentare, aşa încât „armatele” politice încep să îşi strângă rândurile pentru asaltul final. PSD se vede deja câştigător alături de ALDE, din moment ce şeful Liviu Dragnea îl atenţionează pe Iohannis că trebuie să numească un premier de la aceste două formaţiuni politice; PNL încă îşi linge rănile după alegerile locale, unele voci cerând capete. PNŢCD va candida pe listele Alianţei Noastre, PMP a înghiţit UNPR, apare şi USR… Aşadar, destulă agitaţie. În plus, în Argeş se fac deja jocurile pentru listele de candidaţi.
Noua troică de la PSD
Din iunie încoace ne-am putut forma o impresie despre noua troică de la conducerea PSD Argeş. Astfel, preşedintele filialei, Şerban Valeca, preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, şi primarul Piteştiului, Cornel Ionică, par să fi înlocuit fără probleme echipa Nicolescu – Pendiuc ieşită din decorul PSD. Social-democraţii mai sus menţionaţi, dublaţi de secretarul general al organizaţiei, Ion Georgescu, şi de şeful PSD Piteşti, Cristian Gentea, plus apreciatul din sudul judeţului Ion Mînzînă par să asigure echilibrul într-o filială afectată de scandalurile de corupţie din ultimii ani. Chiar şi aşa, Valeca and Co. au reuşit să obţină rezultate remarcabile în alegeri, iar acum PSD Argeş propune şi un nume, Nicolae Velcea, pentru viitorul posibil guvern. În ceea ce priveşte lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare, zbaterea este mare. Valeca este sigur de un viitor mandat de senator, în vreme ce pentru al doilea mandat care ar reveni, conform calculelor, PSD-ului, sunt mai multe variante, inclusiv Ion Mînzînă, vicepreşedintele PSD Argeş. Şi despre Nicolae Velcea se spune că ar putea aspira la Senat. La Camera Deputaţilor aglomeraţia este şi mai mare. Doar Simona Bucura Oprescu şi Radu Vasilică par siguri de un nou mandat, în vreme ce deputaţii ceilalţi sunt cu sabia deasupra capului. Cătălin Rădulescu este perceput ca om al lui Tudor Pendiuc (care nu se mai află în PSD), Mircea Drăghici nu mai este agreat de unii dintre primari, Bogdan Niculescu Duvăz iese la pensie, Jenica Dumitru este deja primar la Ştefăneşti, Gheorghe Marin se gândeşte să se reangajeze ca expert parlamentar… Dar şi alţii doresc să ajungă în Parlament, aşa cum este cazul lui Cristian Gentea (apreciat pentru modul în care a condus campania PSD în Piteşti). În plus, o să fie sigur şi un candidat de la Bucureşti pe listele PSD Argeş. Organizaţie care nu concepe să nu câştige de o manieră categorică alegerile, acum că are şi peste 70 de primari.
Contre la PNL
La PNL Argeş lucrurile sunt, de asemenea, încurcate. Senatorul Ion Popa este sigur că va prinde un nou mandat, fiind şi lider de grup parlamentar. Este, de altfel, singurul parlamentar al PNL rămas pe metereze: Cătălin Teodorescu are probleme cu DNA, Theodor Nicolescu şi Ionuţ Elie Zisu au demisionat… Cerere, însă, există. Pentru un loc în Parlament se aude că vor concura nume grele precum Gheorghe Alecsei, Olimpia Doru, dar şi Gelu Tofan, Dana Tufeanu sau Dan Bica. În PNL există în continuare o fractură între foştii liberali autentici şi membrii de partid proveniţi din rândurile PDL. „V-au încălecat pedeliştii!”, îşi strigă liberalii între ei pe Facebook. Cert este că fuziunea mult trâmbiţată este în stadiu incipient, fiind încă multe lucruri de pus la punct. PNL – care are, totuşi, 24 de primari în Argeş, dar a pierdut fiefuri importante precum Câmpulung Muscel şi Ştefăneşti – se va confrunta, aşadar, şi cu o luptă puternică internă, pe lângă cea cu „duşmanii” de la PSD (s-a văzut cât de relativ este acest termen în momentul în care s-a format USL-ul după care şi acum suspină unii)…
Deşi sunt destule partide de dreapta care visează să atragă de partea lor ALDE, formaţiunea politică a lui Călin Popescu Tăriceanu trage clar cu PSD. În acest context, nu ar fi de mirare să asistăm la liste comune PSD-ALDE, situaţie în care actualii deputaţi de Piteşti Daniel Constantin şi Andrei Gerea ar fi aproape siguri de noi mandate. ALDE are deja un vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Argeş, în persoana Simonei Brătulescu, preşedinta organizaţiei judeţene nereuşind însă să impună un viceprimar şi la Piteşti. Cu toate acestea, ALDE (care include PC şi PLR) a crescut mult şi poate avea un cuvânt de spus în alegerile parlamentare chiar şi în condiţiile unei candidaturi de sine stătătoare.
Vise
Poate doar PMP să mai emită pretenţii la un mandat de parlamentar în Argeş. În rest, subiectul este… interzis pentru formaţiuni precum USR, PNŢCD, PRM ori PSRO. Pur şi simplu aceste formaţiuni nu au forţa de a se „califica” în Parlament. Cât despre PMP, formaţiunea politică a lui Cătălin Bulf mizează încă foarte mult pe capitalul de simpatie de care se mai bucură preşedintele formaţiunii, Traian Băsescu, cel care se visează… premier. Rămâne de văzut ce scoruri vor obţine partidele politice în alegerile din toamnă: va desemna preşedintele Iohannis un premier de la PSD-ALDE sau va merge pe mâna PNL-PMP-UDRM? Liviu Dragnea, cum spuneam, deja trage semnale de alarmă în acest sens, fiind sigur pe un succes al PSD. Liberalii parcă nu şi-ar asuma guvernarea, din moment ce mizează tot pe un premier în persoana lui Dacian Cioloş, pe când PMP aruncă în luptă numele lui Traian Băsescu.
Independenţi
Alegerile locale din acest an au adus în prim-plan în Argeş şi candidaţi independenţi. Numai la Primăria Piteşti au fost doi: Tudor Pendiuc şi Dănuţ Dinu. Primul a pierdut în mod dramatic alegerile în faţa fostului viceprimar Cornel Ionică, al doilea a ajuns consilier local. Dănuţ Dinu deja şi-a anunţat intenţia de a candida ca independent şi pentru Parlament, în vreme ce despre Pendiuc doar se zvoneşte că şi-ar dori acest lucru. Greu de acces în Parlament pentru amândoi, deoarece ar avea nevoie de un mandat întreg (adică să obţină un număr de voturi egal cu norma de reprezentare stabilită de lege şi care înseamnă zeci de mii de persoane). În plus, şi pentru strângerea de semnături de susţinere se doreşte introducerea unei prevederi prin care este nevoie şi de codul numeric personal, aşa încât oamenii vor fi greu de convins să mai susţină pe cineva. Una peste alta, se anunţă alegeri palpitante în Argeş.
Claudiu DIŢA
3 Comentarii
un pitestean
In mod cert pe listele PSD pt senatori va fi si Gheorghe Diaconu,fostul presedinte al Curtii de Apel Pitesti.Este indicat ca PSD sa se prezinte cu oameni buni profesionisti,care sa aspire la functii de conducere in ministere.Ce ziceti stimati argeseni,Gheorghe Diaconu nu ar fi indicat pt postul de ministru al justitiei?Sunt convins ca va face ordine cu indivizii care au furat din banii bugetului de stat sau bani europeni!!!Domnule Valeca,dvs ce parere aveti?Va stim un om rational si bine documentat!
INDIGNATUL
Ciudat mai e si acest monstru politic numit PSD! Langa oameni valorosi profesional, poate si politic – vom vedea!-, precum d-nii Valeca si Manu, cresc incet incet buruieni taratoare care uita cine au fost si cine sunt si devin brusc favoriti pentru sinecuri pe care le viseaza; sunt oportunistii momentului care daca, Doamne fereste,chiar vor fi numiti pentru posturile ministeriale, sau trecuti pe locurile eligibile pentru Camera Deputatilor sau Senat va fi si mai amar de tara asta si asa amarata. Le sugerez celor care vor face listele sau propunerile, recte Valeca si Manu, sa uite de prietenii si asa zisul profesionalism neprobat ci, sa le dea mai intai un test de scriere in limba romana care sa contina cateva cuvinte legate cu cratima, sa-i testeze daca stiu cat de cat o limba straina, ca doar nu mai suntem pe vremea lui Lumanararu din Camil Petrescu. Suntem in UE, suntem intr-o lume globalizata in care esti caraghios vorbind cu mainile precum profesorasul Antonescu Crin. Sa nu se ia dupa diplomele din CV-uri, care sigur, undeva, intr-n colt, pe fata, pe spate sau pe muchie au , cu siguranta un cod de bare… Altminteri vom avea vorbitori din „almanahe” nativi din Arges, care vor face deliciul ziaristilor si rusinea Romaniei.
un pitestean
Cele doua comentarii aparute mai sus sunt corecte si sper sa avem pe listele de candidati oameni pregatiti,buni profesionisti si apreciati de electorat.Trebuie sa recunosc ca PSD Arges va obtine cele mai multe locuri de parlamentari in jud Arges!Dle Valeca,dvs aveti titluri universitare obtinute prin munca si competenta.aveti grija pe cine propuneti pentru parlamentare!