Ieri, Cătălin Marian Rădulescu, deputat PSD de Argeş, a fost condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia (nu şi pentru dare de mită, aşa cum susţineau procurorii DNA Piteşti), dar social-democratul poate candida în continuare la Camera Deputaţilor. De fapt, completul de cinci judecători de la instanţa supremă a respins apelul declarat de DNA şi de Cătălin Rădulescu, fiind menţinută decizia dată în martie de instanţa de fond.
Vă reamintim că parlamentarul argeşean a fost trimis în judecată în aprilie 2014, fiind suspectat de procurorii Anticorupţie că, în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014, concomitent cu ocuparea funcţiei de deputat, s-a ocupat şi de administrarea efectivă a SC Concordia Con. Strade SRL, controlând activitatea acesteia prin exercitarea activă a pârghiilor de director general. Potrivit DNA, „Cătălin Rădulescu a acţionat în mod permanent şi repetat ca administrator şi director general (…) subrogându-se în drepturile şi obligaţiile administratorului de drept al societăţii, manifestându-se, totodată, şi ca director general (…). Astfel, acesta ar fi efectuat nemijlocit mai multe tipuri de operaţiuni, care intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept/directorului general: a reprezentat societatea în relaţiile cu terţii, negociind în mod direct contracte de execuţie, contracte de prestări servicii, contracte de execuţie lucrări în subantrepriză, acorduri de asociere, contracte de cesiune creanţă pe obiectul principal de activitate al societăţii, respectiv lucrări de construcţii în cazul drumurilor şi autostrăzilor; a supravegheat şi controlat în mod direct şi nemijlocit activităţile legate de procedurile de participare a societăţii la licitaţiile publice; a depus diligenţe de identificare a unor potenţiali clienţi sau oportunităţi de afaceri pentru societatea Concordia Con. Strade SRL; a depus diligenţe de recuperare a unor creanţe ale societăţii; a efectuat interviuri pentru angajarea personalului; a semnat înscrisuri în numele societăţii (facturi, contracte, devize)”. De asemenea, deputatul mai este suspectat că ar fi încercat să dea 10.000 lei mită unui manager de proiect, pentru ca acesta să nu ridice obiecţii privind execuţia unor lucrări de asfaltare în parcarea unui supermarket din municipiu.
După aflarea deciziei, Cătălin Rădulescu a declarat că, luna viitoare, va ataca hotărârea instanţei la CEDO, dar şi că va depune plângere penală pentru mărturie mincinoasă împotriva unui om de afaceri din Argeş. În altă ordine de idei, parlamentarul a mai afirmat că şi în viitorul Parlament va susţine modificarea unor articole din codul penal care să prevină abuzuri ale procurorilor, precum şi introducerea răspunderii magistraţilor pentru deciziile date contrar probelor din dosare.
Val. NICOLAU