Ieri a fost înmormântat la Răteşti, în comuna sa natală, profesorul Iulian Untaru, de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”. „Un tată bun a murit de inimă rea” titram noi în ediţia de marţi a ziarului, impresionaţi de destinul acestui dascăl care, pe fondul unor grave probleme de sănătate, s-a stins din viaţă la doar 58 de ani. Era foarte afectat că fiul său, Mihnea, fusese condamnat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc. Dar, în egală măsură, era devastat de faptul că el însuşi sesizase poliţia cu aproape un an în urmă în legătură cu băiatul lui.

Cazul respectiv – de un mare dramatism, în opinia noastră – suscită un viu interes în rândul opiniei publice. Marţi, chiar în ziua publicării articolului amintit, 1.250 de oameni l-au citit pe ediţia on-line a ziarului „Argeşul”. Lumea s-a împărţit în două tabere. Unii îl judecă aspru pe tatăl care şi-ar fi denunţat fiul dintr-un impuls de moment, iar alţii, din contră, îi dau dreptate profesorului, considerând că, până la decizia respectivă, el a făcut tot ce-i omeneşte posibil într-o astfel de situaţie.

Nu ştim exact ce s-a întâmplat cu aceşti oameni. Dar din anumite frânturi, din cioburi de viaţă, încercăm să recompunem contextul în care s-a produs această dramă. Alina Manea, director la Colegiul „I.C. Brătianu” din Piteşti, a spus pentru „Jurnal de Argeş” că profesorul Untaru – „modest şi extraordinar de deştept, un om de o blândeţe şi de o mărinimie rară” – intrase în concediu medical şi nu s-a mai întors la catedră la începutul acestui an. „A plecat cu gândul de a nu se mai întoarce” – a spus d-na Manea. Simţea, probabil, că se duce… Şi s-a dus!

Pornind de la această caracterizare, ne e mai uşor să înţelegem de ce „un om de o blândeţe şi de o mărinimie rară” a ales ca o ultimă soluţie să-şi dea copilul pe mâna celor de la Antidrog, nu să-l lase să îndrepte spre un sfârşit dintre cele mai sumbre. Aşa a judecat nu atât dascălul, cât tatăl, el neştiind însă că procurorii îl filau deja pe băiatul lui. Şi că pedeapsa urma să vină, dură şi neredusă de un astfel de denunţ.

Fiul răposatului profesor e acum în închisoare. Dumnezeu să-i dea tărie să-şi ducă drama! Şi să suporte durerea! Cum a ajuns el la droguri? E greu de spus! Lumea vorbeşte că odată chiar i s-a făcut rău la ore şi doi colegi au cerut voie să-l ducă acasă. Nu ştim dacă aşa stau lucrurile. Am auzit însă şi noi că la liceele mari din Piteşti se vinde şi se cumpără moarte la gram, la orice oră, la comandă. Şi că la chefuri şi la majorate e dezmăţ total cu aceste „prafuri”. Şi nu de azi, de ieri, ci de ani buni.

Consumul de droguri este un fenomen cu consecinţe devastatoare, mai ales în rândul tinerilor. Cum ne luptăm cu el? Doar cu DIICOT şi cu una sau două ONG-uri care, când şi când, dezbat profilaxia? A stat cineva de vorbă, vreodată, cu elevii de la „Brătianu”, potenţiale victime în acest război? E cineva de la Guvern interesat de problema care poate lua minţile copiilor noştri? Poate că drama familiei Untaru va grăbi unele răspunsuri.

Deocamdată, însă, un tată bun a murit de inimă rea. Şi băiatul lui este la închisoare. Iar diavolul cu chip de drog râde…

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio