Paragraf introductiv
Cosânzeana îi bagă de veste pe feisbuc în privat lui Făt Frumos că e venită la capitală cu Zmeul, cazată la ultimul etaj de la Inter. Făt Frumos încalecă pe calul lui cel fermecat şi dă-i bice la Hotel. Val-vârtej, prinde liftul şi bate fix la apartamentul nupţial, unde Zmeul o ţinea pe Ileana, aşa, de siluire între două procese de retrocedări odioase… Făt Frumos găseşte uşa deschisă şi păşeşte sfios, spre matrimonialul de unde Cosânzeana îl previne, lasciv, că dacă apare Zmeul va fi belea mare, că e plin de muniţie, că e rău, că e sângeros etc… La care Făt Frumos o asigură pe juna sechestrată că are calul jos, în dreptul ferestrei şi că, la o adică, dacă vine Zmeul, o să sară pe geam direct pe calul lui cel fermecat, antrenat special şi nu va păţi nimic! Făt Frumos trece la acţiune, Cosânzeana îşi dă tot concursul, dar, hopa! Cioc, cioc, boc, boc, bubuituri în uşă, de se zguduia Hotelul! Aoleu, ţipă Cosânzeana, e Zmeul, şi-a încheiat afacerile mai devreme azi! E nenorocire! Ce ne facem? Nu apucă ea, Cosânzenuca, să ţipe bine că Făt Frumos, hop, a şi sărit pe fereastră, dintr-o bucată, aşa, în ventrală, ca la Olimpiadă… Deschide Cosânzeana uşa şi ce să vezi? Calul lui Făt Frumos! „Să-i spui lui Făt Frumos că a început să plouă afară şi eu am intrat în hol la o apă plată cu mentă!”
Paragraf explicativ 1
Dracula nu este decât o metaforă, provocatoare, excitantă, care nu semnalizează un spirit, ci o idee! Ideea de vitalitate, de potenţă, de forţă, de atuuri înfricoşătoare în faţa adversarilor! Şi ce e rău în asta! Într-o eră a globalizării, ca mijloc de neosclavagism, vreţi să ieşim cu Făt Frumos, cu Mioriţa şi cu Meşterul Manole ca brenduri de ţară?! Făt Frumos nu înseamnă lumină, aşa cum Dracula nu înseamnă întuneric decât în paradigma scriitorilor. Prinţul Charles şi l-a găsit pe Dracula în arborele genealogic. Noi, românii, l-am primit pe tavă ca brend şi, vezi Doamne, suntem nişte minorosiţe, care nu putem să ne împăcăm cu, chipurile, întunericul… Dacă ar fi după mine, i-aş inventa şi moaştele, care se găsesc sigur şi la Bran, şi la Poenari, şi la Sighişoara, ca mâine-n toată ţara!
Paragraf explicativ 2
Sentimente negative? Aiurea în tramvai, haiducii lui Şapte cai… Asta ca să ating deja subiectul Dada. Cioran s-a revoltat ca nimeni altul faţă de destinul nemeritat al românilor şi l-a căutat pe Dumnezeu cu o ardoare unică! Culmile sale de disperare sunt revelaţii de lumină! Cioran nu a avut sentimente negative! Simona Halep dă cu racheta de pământ, pentru că asta este cea mai artistică formă de defulare a energiilor sale conectate la Sarmizegetusa proiectată de spiritul lui Zalmoxis! Păi, berberul francez Zidane a sărit cu un cap în gură la Materazzi în plină finală mondială! Huliganii de origine Brexit nu au putut fi potoliţi de forţele de ordine franceze la recentul Euro. Doar hoarda de ruşi i-a putut pune la punct! Şi noi ne luăm de angelica noastră Halep, că dă cu racheta de pământ?!
Paragraf explicativ 3
Dadaismul este o artă, ca o revoltă supremă la absurdul vieţii şi al omenirii neîmplinite! Un geniu româno-evreu, cu exemplarul pseudonim Tristan Tsara, a creat acest curent AC/DC, care este înainte de toate artistic şi apoi social! Sunt de acord că dadaismul poate fi considerat un cal al lui Dracula! Dada, un cal pursânge arab care l-ar fi aşteptat sub fereastra Angelei Cosânzeana pe Dracula, chiar şi pe timp de ploaie! Dada, un căluţ de lemn… aproape troian. Că veni vorba, mi-e şi dor de limba de lemn câteodată…
Uite, închei cu un dadaism neomioritic, pe gustul meu, probând că G. Călinescu avea dreptate să spună că absurdul cu care s-au fudulit dadaiştii nu era chiar atât de absurd…: Dacă mor, vă las căciula/ Dacă scap, aţi belit oaia! Că vă usuc cu bătaia!/ Cu Dracula baci la oi/ N-aveam Devesel la noi… /Făt Erumos cu calul sur/ Ne-a vândut fără cusur…
Nicolae BADIU
NOTĂ: Prezentul articol este o replică la editorialul „Calul lui Dracula” semnat de onorabilul şi titratul meu coleg de redacţie Gheorghe Savu!
3 Comentarii
Dan
Cand Calul lui ,,Fat Frumos,, paste ,,Florile Raului,, intr-un cotidian al carui profil editorial este usor de intuit, putem trage speranta unei reinventari in spatiul jurnalistic argesean care se afla poate in cel mai interesant moment al existentei sale. Ramane de vazut in ce masura aceia care decid managementul martian undeva pe sub sarpanta de stanga vor specula aceasta sansa de perestroika a presei pitestene. Pana atunci voi incerca sa comentez ceea ce s-a intamplat de facto in ,,bucataria de vara,, a redactiei dvs.
In ultima vreme o serie de comentatori (cu un fin simt al jurnalismului), satui de autocopierea gestuala a unor redactori. au luat pozitie fata de postulatele rosii care curgeau de ani de zile prin presa de aici. Treaba asta a generat o vie emotie printre alti comentatori care s-au erijat suspect de incisiv in apararea doctrinei de partid a unora dintre autori deveniti instantaneu vulnerabili in fata unor argumente imbatabile. Concluzia este simpla…Aparatorii ,,Fetilor Frumosi,, sunt fie postaci cu state vechi, fie reprezinta dedublarea autorilor sub pseudonim.
Astazi dimineata apar instantaneu in spatiul virtual doua articole care par desprinse din alt scenariu si alta regie. Un extraordinar dialog de principii realizat ( in mod cert fara nici o intelegere prealabila) intre doi redactori care se dueleaza elegant in locul pionilor de pe tabla de sah a redactiei Argesul. Ma refer la domnii Savu si Badiu. Imi imaginez stupoarea de la butoanele aflate in mainile tabacite ale unui management care apuca dimineata naucit de ce se intampla cu seniorii editorialelor dotate cu logica unui subiect si predicat inefabil.
Ar parea un conflict intre civilizatii care opune idealistului domn Savu un analitic coleg de catedra in persoana dl. Badiu. Doua personaje, unul cu mentalitate de stanga, celalalt destul de dreptaci in argumente, se intalnesc in paginile aceluiasi cotidian, in aceeasi zi si la ore aproape identice sa se dueleze cu puterea cuvantului in cel mai rosu cotidian local al Pitestiului. Ce concluzii se pot trage de aici…
1. Exista un moment de suprasaturatie in interiorul redactiei care opune liberalismul constructiilor jurnalistice comuniste. Evident ca proportiile sunt de 1 la 10, insa ce mai conteaza atunci cand pacientul deschide ochii si cere popii sa cheme medicul…
2. Articolul semnat de dl. Badiu putea foarte bine sa se intituleze ,,Ridica-te si mergi !,, O boare proaspata intra pe geamurile redactiei si umble salonul bolnavilor de speranta unei vindecari.
3. Pentru cine are minte sa inteleaga, astazi onorabilul editorialist mai sus amintit ofera prin demersul sau tocmai solutia unui management de salvare a redactiei in ansamblul sau. Mi-as dori sa cred ca nu va avea soarta ,,Gambitului Damei,, intr-o noapte a cutitelor lungi…
4. Dl. Savu iese cel mai castigat din stransoarea cuvintelor colegiale pentru ca astfel capata sens intrega sa ideologie, potentandu-i-se argumentatia fie ca se afla in slujba lui Fat Frumos sau a Cosanzenei in rochie rosie. Ce valoare mai pot avea postacii domniei sale cand ii sunt profanate personajele cu argumente de dreapta?
5. Ziarul Argesul trece astazi printr-o schizma iar daca ar fi sa am dreptate, ori de maine se va reinventa, ori nu va mai fi deloc…
Puiu
Mi-a plăcut pagina de „manej” a ziarului „Argeşul” în care protagonişti sun cei doi cai , dintre care numai unul a înghiţit jăratecul. Celălat nu poate paşte nici „iarba virtuală”. Nu demult, vă doreaţi să ieşiţi faţă-n faţă la un duel. S-ar putea să vi se îndeplinească visul, dar cu un coleg de redacţie ,care, sigur nu poate să înghită nici cu multă apă, această replică. Aşa cum spune maestrul Dan, ca un şahist versat, cromozomul domnuluiTeo (chiar dacă nu e mie îmi place foarte mult) duelul, se poate amâna din cauza celui care va prefera să se ascundă sub rochia Cosânzenei.
alex
Foaie verde de maiastru
Ma doare un cal albastru…