Conform unei legi sociologice, într-o societate precară, unde atât de puţine lucruri sunt sigure, ultimul refugiu împotriva neputinţei oamenilor este să se multiplice până la absurd dorinţele lor nestăpânite, speranţele lor nebănuite. Iar teoria acestei legi este cea a formelor fără fond. O teorie care susţine că e mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţie, decât să facem toate astea fără maturitate ştiinţifică; mai bine să nu facem deloc o şcoală, decât să facem o şcoală rea etc. Lista aceasta ar putea continua la nesfârşit, dar ea aparţine vremurilor când teoria formelor fără fond a fost elaborată de Titu Maiorescu. Revenind în zilele noastre, am putea spune la fel că ar fi mai bine dacă nu am avea spitale decât să avem unele unde te poţi alege cu o boală de care să nu ai habar; mai bine să nu ai direcţii de sănătate publică judeţene decât să ai una ca la Piteşti; mai bine să nu ai poliţie decât să ai una coruptă. Şi, la fel, lista ar putea continua la nesfârşit.

Prin urmare, există o boală românească care ne afectează la nivel de fond şi ne încurcă la nivel de formă. În administraţie, educaţie, justiţie, sănătate există un adevărat haos, o confuzie crasă de noţiuni şi atribuţii, o inegalitate şi, în genere, o mediocritate lamentabilă instituţionalizată. Între vocaţie şi amatorism, între chemaţi şi nechemaţi nu e nicio barieră. Totul este de un amestec nepermis. Şi acest lucru e cauzat de lipsa de pregătire a celor care ocupă funcţiile importante în statul român, al căror criteriu de performanţă este exclusiv cel politic. Ce trebuie făcut pentru a ieşi din acest haos? Se cere un spirit critic sever şi riguros, un criteriu just şi obiectiv pentru stabilirea pregătirii fiecărui individ care ocupă o funcţie în stat. De exemplu, nu pot spune nimic despre mulţi medici ai noştri care au dat în nenumărate situaţii exemple de adevărat profesionalism, dar sunt și dintre cei care nu fac cinste acestei profesii vocaționale. Care să fie explicația unei asemenea situații? Eu am găsit-o în relația de cauzalitate dintre pregătirea universitară medicală și exercitarea profesiei de medic. Poate că nu această relație cauzală vine să explice comportamentul uneori deosebit de abuziv al unora dintre cei îmbrăcați în halate albe, dar eu nu am găsit altceva. Deci, majoritatea medicilor care au ajuns astăzi la maturitatea profesională au absolvit facultatea la începutul anilor ’90, când admiterea la medicină s-a făcut şi cu nota 3. Cunosc acest aspect foarte bine, pentru că am locuit la un cămin studenţesc bucureştean în anii aceia, cu un student la medicină, care nu ştia altceva decât să se distreze noaptea şi să doarmă ziua. Fiu de general, de prin Buzău, îmi cerea să-i fac referatele pentru seminarii în schimbul unor cărţi cumpărate de el. Înţelegerea era: referatul şi cartea. Bineînţeles, referatele erau prost făcute, nişte compilaţii, dar eu mă alegeam cu o carte la care nu prea avem acces din motive financiare. Vă mai amintiţi? Când a fost numită conducere militară la un spital din Suceava în timpul pandemiei de Covid-19, prima revoltă a doctorilor a fost pe motiv că noii şefi le-au cerut să respecte programul de lucru. La fel, ce putem spune despre unele asistente medicale? Am fost internat de mai multe ori în spitalele din ţară şi pot afirma că sunt prea multe asistente cărora le-ar sta mai bine în posturi de gardieni la penitenciare, nu de asistente la spitale unde îţi trebuie vocaţie şi pregătire profesională.

Revenind însă la teoria formelor fără fond, am crezut tot timpul în importanţa formei şi în necesitatea ei. Nu am putut spune ca Maiorescu că e mai bine să nu avem şcoală decât să aveam o şcoală rea, pentru că ştiu că „forma atrage fondul”. Nu de fond trebuie să ne ferim, ci de formele lui. Adică de atitudini de felul unei şefe de instituţie medicală din judeţul nostru, despre care am citit recent în presă. Doamna aceasta ar fi mai bine să stea acasă decât în fruntea unei instituţii de asemenea importanţă pentru judeţ. Nu-i dau numele, pentru că nu asta contează. Contează că o asemenea instituţie, din cauza acestei doamne, sună a gol. Nu vom pricepe nimic din criza creată de pandemia de Covid-19 dacă nu ne vom opri la aspectele ei sanitare. Dar cu astfel de medici cum să înţelegem ce se întâmplă cu noi? Nu un sistem sanitar cade astăzi, ci o ţară. Nu este vorba de o atitudine sau de alta, pe care oricând putem să le justificăm, ci de o întreagă structură sanitară falimentară. Drept care, dacă există o criză în sistemul sanitar, ea nu este un fapt particular, ci se integrează într-o criză generală a pregătirii celor care îl ocupă. Din cauza unor medici cuprinşi de frică şi care stau mai mult prin cabinete decât în saloane, am pierdut pământul de sub picioare. Iată de ce mă rog zilnic la Dumnezeu să nu mă contaminez cu noul virus, fiindcă nu ştiu cum să procedez şi la cine să apelez pentru o mână de ajutor. Zilele acestea s-a deschis o prăpastie între bolnav şi spital, între fond şi formă. Formele acestea de viaţă s-au dezumanizat. Sau, mai bine zis, s-au dezomenit. Trăim în plină teorie a formelor fără fond, adică a vorbelor goale, beţie de cuvinte, boală românească.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio