Anumite imobile din Piteşti sunt un adevărat pericol pentru tinerii teribilişti care caută adrenalină şi fiori reci în spaţii insalubre, părăginite, abandonate de autorităţi sau de constructor.

Nu demult, în blocul fantomă din cartierul Tudor Vladimirescu (cel situat în apropierea Gării) pătrundeau puştani care se fotografiau la ultimele etaje, pe marginea balcoanelor fără balustradă – practic pe o podea de câţiva zeci de centimetri de pe care ar fi putut să se prăbuşească în orice clipă, consecinţele fiind dramatice.

Se întâmpla acum aproximativ doi ani, în perioada când la Piteşti eşuase „Balena albastră”, un joc bolnav al cărui scop era să-ţi impresionezi audienţa de pe reţelele de socializare cu fotografii realizate în locuri cât mai riscante.

Nu puţini au fost aceia care s-au accidentat în încercarea de a executa sarcinile aşa numitor „administratori” care dictează regulile.

Din fericire, acest fenomen distructiv a intrat într-un con de umbră, iar astăzi puştanii se mulţumesc să mâzgălească pe pereţii clădirilor abandonate tot felul de obscenităţi şi simboluri ale căror semnificaţii sunt doar de ei cunoscute.

Cuib al oamenilor străzii

Chiar şi aşa, în spaţiile cu pricina pot da de necaz. Imobilele abandonate, aparent pustii, sunt astăzi adăpost pentru unii oameni ai străzii.

Cu minţile rătăcite, aceştia acţionează imprevizibil şi pot oricând comite fapte grave.

E valabil şi vice-versa: teribiliştii de care pomeneam mai sus pot reacţiona agresiv la vederea acestor amărâţi, atacându-i chiar şi fără motiv.

Trecând pe lângă blocul din Tudor Vladimirescu, mi-au atras atenţia nişte sunete suspecte, ca şi cum cineva ar fi păţit ceva grav.

Am observat că plasele metalice de la parterul imobilului sunt tăiate şi strâmbate, creând un spaţiu suficient de larg pentru a intra în clădire. O duhoare greu de descris m-a forţat să-mi pun batista la nas, dar curiozitatea nu m-a lăsat să bat în retragere.

Am pătruns, aşadar, în clădire doar ca să constat că nu e nicidecum atât de pustie cum părea de la distanţă, iar zgomotele veneau într-adevăr din locul cu pricina.

Un individ de până în 30 de ani zăcea pe podea, acoperit de o plapumă jegoasă şi înconjurat de toate gunoaiele posibile şi imposibile. Era ora 13 şi omul dădea semne de trezire. Cu creierii „muraţi” de la alcool şi aurolac, reuşeşte totuşi să ridice capul cât să mă observe. Mă opresc la câţiva metri de el şi aştept să văd ce intenţii are, fără să intru în panică.

„La halul în care arată, orice intenţii îl animă sunt convins că are zero şanse de reuşită…” – a fost primul meu gând.

Departe însă de orice formă de agresivitate, sărmanul a vrut să afle ce zi e (n.r. – vineri) şi mi-a cerut respectuos o ţigară.
„- Şefu, ai şi tu o ţigare?”
„- Am chiar două! Ia-le şi stai liniştit acolo.” – i-am răspuns.

Mi-a fost milă să văd cum un om în floarea vârstei poate ajunge într-un asemenea hal. Nu am insistat să aflu ce l-a adus acolo şi care a fost ghinionul sau greşeala ce l-a costat atât de mult. Cert este faptul că, dacă iadul pe pământ există, ei bine, blocul din Tudor Vladimirescu e un asemenea focar.

Cetăţenii care locuiesc în apropiere poate cunosc situaţia, însă cei care păşesc din curiozitate (ca şi mine) într-o asemenea cloacă ar trebui să fie cumva avertizaţi. Iar persoanele responsabile ar trebui să evacueze imobilul şi să izoleze intrările cu materiale ceva mai rezistente.

Dar despre ce vorbim, când inclusiv pasarela de la gară e într-un hal fără de hal, fiind înţesată de rugi şi alte bălării cu ţepi?

Iar treptele deteriorate ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru oricine îşi doreşte să traverseze calea ferată pe sus. Mai bine caşti ochii să nu vină trenul şi o iei peste traverse.

Distribuie pe Facebook