Nu-mi fac iluzii că aceste rânduri vor clinti din viciul lui vreun împătimit de jocurile de noroc. Nu reuşesc organizaţiile profesionale s-o facă decât în mică măsură, deşi au specialişti în branşa asta. Au, dar pe noi invazia jocurilor de noroc – mă refer la Piteşti, unde nu mai ai loc de ele în buricul târgului – ne-au prins pe picior greşit. Pur şi simplu, ne calcă pe bombeu şi nu ne dăm seama, ori sărim în sus degeaba. Sau aproape degeaba, de vreme ce jocurile de noroc, drogurile cuceresc teritoriu după teritoriu, fizic şi psihic, se insinuează în sufletul şi personalitatea omului până când îl fac praf, îl distrug pur şi simplu.

Tragem semnalul ăsta noi, jurnaliştii, o fac şi unii reprezentanţi ai societăţii civile, politicieni, oamenii care chiar se gândesc cât de periculos este pentru societate jocul la… păcănele, la ruletă, la alba-neagra şi la câte alte invenţii diabolice menite să-ţi distrugă familia, ba chiar şi viaţa. Odată intrat pe acest făgaş – ce simplu şi ce ispitor este! – trebuie să dispui de o voinţă formidabilă şi de prieteni adevăraţi ca să te sustragi viciului care a pus mental stăpânire pe tine. Cum mărturisea cineva, „odată plecat de la serviciu, picioarele se împotriveau să mă ducă acasă, o porneau de la sine către locul de pierzanie. Unde, la început, ca să-mi ţin promisiunea făcută soţiei, mizam pe sume mici, pe care treptat le măream, fiindcă nu mai aveam răbdare, ajungeam să pierd toţi banii cu care veneam, iar apoi, drogat pur şi simplu, dădeam fuga să-mi amanetez telefonul, ceasul, brăţara etc. Numai ca să pot juca, să-mi pot recupera banii pierduţi, să redevin cel de dinainte. Ceea ce nu se întâmpla aproape niciodată. Pentru mine şi pentru mulţi, mulţi alţii, jocul de noroc devenea joc de nenoroc. Mă simţeam faţă de ai mei, de prieteni, de societate ca un nemernic. Dar nu mai eram eu stăpânul meu, era o minte parşivă care-mi hrănea cu viclenie patima. Mereu şi mereu.”

Da, pe cei mai mulţi dintre cei prinşi în mrejele jocurilor de noroc nu i-a bătut norocul, ci nenorocul. Dacă nu i-a ajutat la timp cineva, dacă ne le-a deschis ochii, dacă nu i-a luat de mână să-i ducă la un psihoterapeut, la un centru specializat de ludomanie. Fiindcă au devenit „dependenţi mintal”, şi-au distrus viaţa.

Ce-i de făcut? Păi, ar fi uşor de spus să nu se lase păcăliţi de imaginea ademenitoare a jocurilor de noroc, unde oameni de „afaceri” îşi pun la bătaie banii şi inteligenţa să facă profit. Că doar trăim într-o societate unde libera iniţiativă este aplaudată şi încurajată, chiar dacă uneori ea este nocivă, toxică de-a dreptul, cum este şi cazul jocurilor de noroc. Sigur, avem şi aici o lege care guvernează această activitate bazată pe hazard, iar ea nu poate fi perfectă. Printre ochiurile ei de plasă se strecoară şmecherii, mafioţii, oameni pentru care banul n-are miros şi nici nu este imorală modalitatea prin care-l obţin. Există şi iniţiative ale societăţii civile care încearcă să atragă atenţia asupra pericolelor la care se expun jucătorii, să găsească soluţii pentru a diminua din amploarea flagelului în expansiune la Piteşti. 

Unde, mai ales în centru, nu faci doi paşi pe stradă fără să te împiedici de o sală de jocuri, eventual cu o maşină expusă pe trotuar, drept premiu-momeală, în fine, deloc întâmplător, o casă de amanet ori un bancomat, de unde să iei alţi bani dacă i-ai făcut praf pe cei cu care te-ai dus plin de speranţă că vei câştiga. Şi n-ai câştigat. Şi mai vrei să încerci o dată. Şi încă o dată! Despre o astfel de iniţiativă ne-a vorbit consilierul liberal Narcis Sofianu, invitându-ne la dezbaterea publică pe tema „Jocurile de noroc – dependenţă, soluţii”, desfăşurată deja vinerea trecută în sala Filarmonicii din Piteşti.

Bună treabă, nimic de zis. Dar acţiunea asta, ca şi cele destinate combaterii consumului de droguri sunt la noi rara avis, adică, pe româneşte, păsări rare, care fac puţine ouă, iar pentru clocitul lor sunt şi mai puţine zburătoare. Bună este şi ideea pe care o promovează consilierul local Narcis Sofianu, solicitând ca operatorii caselor de noroc să ţină afacerea lor ceva mai departe de şcoli şi chiar de centrul oraşului. Nu falimentul operatorilor îşi propun reprezentanţii societăţii civile, ci îndepărtarea ispitei de spaţiile destinate educaţiei, cultivării virtuţilor, nu viciului. Elevii, tinerii, ar trebui deprinşi să discearnă între ce este bine şi rău, între câştigul uşor, nemeritat şi cel obţinut „pe bune”. Dar nu cu ispita la poarta şcolii.

E adevărat, sunt ţări care au luat decizia să procedeze mai radical văzând ce prăpăd face cancerul jocurilor de noroc. Este cazul Albaniei care a interzis prin lege, de la 1 ianuarie 2019, jocurile de noroc. Da’, ce, noi ne comparăm cu albanezii? Noi nu vrem să fim mai catolici decât Papa, noi ne dorim să facem paşi mai mărunţi, dar mai siguri pentru a-i elibera pe ai noştri cetăţeni de patima cu un impact extrem de negativ asupra întregii lor vieţi. La urma urmei, studiul efectului acestei patime asupra consumatorilor arată că norocul de cele mai multe ori devine nenoroc. Poate că aşa ar şi trebui să fie scris pe frontispiciul firmelor care altminteri fac o reclamă destul de atractivă afacerii lor. Aşa cum pe pachetul de ţigări s-a convenit să recunoaştem că tutunul dăunează grav sănătăţii, tot astfel ar trebui procedat şi aici. La fel de grav, poate mult mai grav dăunează sănătăţii jocurile de noroc care au împânzit municipiul nostru de pe Argeş. Bată-le norocul să le bată de jocuri, că nu mai ai loc de ele oriunde mergi prin Piteşti! Mai abitir decât „caritasurile” de altădată!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio