„Fiecare organism omenesc, prin inspirare de oxigen şi prin combinarea acestuia cu carbonul în acid carbonic, dezvoltă căldură. Căldura produce putere musculară şi intelectuală sau cee... Read more
Anul acesta n-am mai acordat, conform tradiţiei, Premii de Excelenţă. Poate că unii cititori ne vor judeca, dar ni s-a părut cel puţin nepotrivit să mai organizăm o astfel de ceremonie, din... Read more
Nu știam că în ajunul Crăciunului s-a dat liber la detonarea articolelor pirotehnice. Findcă petardele bubuie într-o veselie la această oră în pădurea Trivale, în special la Grotă, la adăpos... Read more
Gălăgia politică din aceste zile, asortată timid cu clinchet de clopoţei, e normală – zicem noi – chiar şi la zece zile după alegerile parlamentare. Negocierile privind formarea... Read more
Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, s-a externat de la Spitalul „Matei Balş” din capitală, acolo unde a dus o lungă şi grea luptă cu Covidul şi nu numai. Starea sa de sănăta... Read more
„Vă urez să rămâneţi negativ, că aşa e pozitiv!” – mi-a spus, ieri, domnul academician Gheorghe Păun, aflat în trecere prin redacţia noastră. M-am bucurat. Da, astea s... Read more
La încheierea numărătorii paralele, in Argeș, situația se prezintă astfel:Senat1. PSD 43,4%2. PNL 18,6%3. USR Plus 14,7%4. AUR 7,9%5. Pro România 5,3%La Camera Deputaților1. PSD 43,4%2. PNL... Read more
Şi opoziţia din judeţ a fost foarte implicată în procesul electoral. Adrian Miuţescu, liderul PNL Argeş şi candidat la Camera Deputaţilor, nu a putut vota. Bolnav de Covid, ieri se afla încă... Read more
Am fost la vot puţin după ora 10 la secţia amenajată la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” din Piteşti. La intrare mi s-a luat temperatura, cu termoscanerul, apoi am fost rugat... Read more
Lucrețiu Tudor, primul city-manager al Piteștiului Fost director al Finanțelor Publice Argeș, Lucrețiu Tudor va fi primul city-manager al municipiului Pitești. Primarul Cristian Gentea a făc... Read more
Remarcabilul pamfletar Răzvan Ioan Boanchiş mi-a reamintit un banc bun care circula prin anii ’80. Cică nişte reprezentanţi ai administraţiei SUA au vizitat Moscova, iar propagandiştii... Read more
Dan Silvășanu, 76 ani, fost antrenor și președinte la FC Argeș, a încetat din viață. Atac de cord. Clubul de fotbal din Trivale trece, iată, prin momente grele. Este al doilea deces în 24 de... Read more
Viorel Turcu, fost fotbalist la FC Argeș, Dinamo și Steaua a murit subit, în această după-amiază, la vârsta de 60 de ani. Din câte se pare, a făcut un infarct în somn, fiul lui găsindu-l azi... Read more
„Caut loc de munk (sic!). Dau şi cu mătura. Mă ajută cineva?” Acest comentariu a fost făcut recent pe Facebook la un articol al nostru intitulat „Ion I.C. Brătianu, regele... Read more
Adrian Miuțescu, liderul PNL Argeș, a fost internat azi la spitalul „Matei Balș” din capitală, simptomele sale de Covid agravându-se. Îi dorim sănătate! Read more
Pe adresa redacţiei continuă să ne parvină reclamaţiile unor oameni indignaţi de activitatea unor angajaţi ai Primăriei Piteşti. Toate se referă acum la taxa de salubrizare. Cei mai mulţi sp... Read more
Astăzi, după 53 de zile de la alegerile locale, primarul nou ales al Piteştiului va fi învestit în funcţie. Cu tot tacâmul prevăzut de Codul Administrativ. Ca şi cei dinaintea lui, cu mâna p... Read more
Dacă tendinţa infectărilor cu noul coronavirus se menţine crescătoare, eu, unul, nu văd cum mai pot avea loc alegeri parlamentare pe 6 decembrie. De altă părere sunt, însă, politicienii din... Read more
Conform celor mai recente date furnizate de Banca Națională a României, restanțele argeșenilor la bănci au crescut în septembrie 2020 față de aceeaşi lună din 2019. Astfel, dacă în septembri... Read more
Primarul ales al municipiului Pitești, Cristian Gentea, face un anunț important privind abonamentele pentru transportul elevilor. „Având în vedere prevederile Legii nr. 226/30.10... Read more