Doar câteva ore ne mai despart de confruntarea dintre FC Argeș și Universitatea Craiova, meci într-o nouă etapă din play-off-ul Ligii I. În timp ce clubul alb-violet speră în sprijinul publi... Read more
„Mult timp dinspre dealul pe care a ars biserica, venea miros de carne arsă…” Este mărturia multor localnici din Costești pe care au făcut-o în fața gazetarilor veniți de la Bucu... Read more
Trei ore. Atât ne mai despart de slujba Prohodului care se va auzi în toate bisericile ortodoxe. Pe tot parcursul zilei, drept credincioșii au avut parte de bucuria primirii Sfintelor Taine... Read more
A plecat de-acasă cu rucsacul la spinare. Avea acolo echipamentul sportiv și vise, multe vise. Voia să se afirme. Să devină cunoscut, să se vorbească de el mai târziu. A reușit tot ce și-a p... Read more
Sărbătorile pascale au o frumusețe aparte și dreptctedinciosii își regăsesc liniștea sufletească după noaptea Învierii, în mijlocul celor dragi, în fața meselor îmbelșugate. Până atunci însă... Read more
16. Atâtea zile și nopți au trecut de când pe chipul Darianei Radu, eleva eminentă a Colegiului. I.C. Brătianu din Pitești s-a așternut umbra morții. Operația care trebuia să îi fie salvatoa... Read more
Suntem în Săptămâna Patimilor Mântuitorului. O perioadă specială de pregătire a dreptcredincioșilor pentru momentul cel mai așteptat într-un an, Învierea lui Hristos. Despre misterul evenime... Read more
Îmbrăcați în straie de sărbătoare, doi frățiori au plecat de-acasă însoțiți de sora lor mai mare. Soarele era în amurg după o zi frumoasă de primăvară. Pomii erau infloriți. Liliac alb, lili... Read more
Primăria a pus în practică recent un amplu proiect pentru combaterea cerșetoriei în Pitești pe doua paliere. Pe de o parte îndepărtarea tuturor cerșetorilor din urbe iar pe de alta convinger... Read more
Tulipa tutelară „Tulipa” – lalea. Simplă floare ridicată la rang de simbol. Prin care Piteștiul s-a făcut cunoscut. Acum, mai ieri, în urmă cu câțiva ani, alaltăieri…prin 1... Read more
În apropierea stadionului, pe o parte şi de cealaltă a aleilor, în parcurile instituţiilor de învăţământ, pe spaţiile verzi din Costeşti, au fost plantaţi puieţi de mesteacăn, stejar roşu, m... Read more
S-au scurs zece zile de când inima Darianei Radu, eleva cu care se mândrea Colegiul I.C. Brătianu din Piteşti, a încetat să mai bată. Operaţia care trebuia tocmai să îi salveze viaţa, i-a fr... Read more
Experienţă acumulată în Parlament, unde numără trei mandate. Dar şi în administraţia judeţeană, social-democrat autentic, a pornit de la organizaţia de tineret şi a ajuns un nume de referinţ... Read more
Șapte zile O săptămână. Atât s-a scurs de când medicii unui faimos spital din București au declarat decesul Darianei Radu. Fata în vârstă de 16 ani suferea de o boală a inimii și singura șan... Read more
Sub un cer albastru, senin, așa s-a încheiat ieri povestea Darianei, eleva eminentă a Colegiului I.C. Brătianu din Pitești. Tragedia petrecută în ziua de 4 aprilie când inima ei și-a încetat... Read more
Sute de buchete de flori, jerbe, aranjamente florale, lumânări, candele, mesaje scrise, versuri, fotografii. Este decorul care domină de două zile „biserica copiilor” din incinta... Read more
Zile teribile pentru familia Radu, greu încercată. În ziua de 4 aprilie iubita Andrada Dariana, în vârstă de 16 ani închidea ochii pentru totdeauna. Frumoșii ei ochi cu care se privise lumea... Read more
Asemeni lui Iov „Nimic nu este mai jalnic pentru o mamă, nimic mai întristător pentru un tată, decât când își petrece copilul de aici la groapă, căci lăuntrul lor se tulbură și mare ja... Read more
Vestea morții Darianei Radu, elevă eminentă a Colegiului I.C. Brătianu din Pitești a șocat nu doar pe cei care au cunoscut-o ci pe toți cei care au aflat sfârșitul adolescentei care s-a bucu... Read more
Ce s-a întâmplat? Unde arde? Sunt victime? Astfel de întrebări și altele asemenea și-au pus unii altora zeci de oameni care treceau în urmă cu câteva minute pe Strada Mare. Priveau desfășura... Read more